Întârziere pe ruta feroviară Kiev–București. Sunt afectați și pasagerii din Republica Moldova

16 Ian. 2026, 21:18
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
16 Ian. 2026, 21:18 // Actual //  Ursu Victor

Trenul Kiev–București, care tranzitează Republica Moldova, înregistrează astăzi, 16 ianuarie 2026, o întârziere de aproximativ 5 ore, potrivit informațiilor furnizate de Căile Ferate din Ucraina.

Întârzierea este cauzată de avarieri ale rețelelor electrice pe teritoriul Ucrainei. Din acest motiv, sunt afectați și pasagerii care călătoresc din Republica Moldova spre România.

Trenul Chișinău–București se cuplează la stația Ungheni cu trenul Kiev–București, iar decalajul de pe teritoriul ucrainean se reflectă automat și asupra cursei pentru pasagerii îmbarcați din Chișinău.

În aceste condiții, pasagerii care decid să anuleze călătoria se pot adresa la Stația Ungheni pentru: aplicarea mențiunii corespunzătoare pe bilet, returnarea contravalorii biletului de călătorie.

02 Aug. 2026, 08:26
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
02 Aug. 2026, 08:26 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețurile la benzină, motorină și combustibilul pentru aviație ar putea rămâne ridicate în perioada următoare, chiar dacă cotațiile petrolului vor scădea. Avertismentul vine din partea giganților americani ExxonMobil și Chevron, care susțin că piața globală se confruntă cu un deficit critic de capacități de rafinare, relatează Bloomberg.

Potrivit reprezentanților industriei, războiul din Ucraina, tensiunile din Orientul Mijlociu și restricțiile impuse de China au redus semnificativ capacitatea mondială de procesare a țițeiului, ceea ce menține presiunea asupra prețurilor carburanților și alimentează inflația.

„Problema principală a sistemului energetic este rafinarea petrolului”, a declarat directorul financiar al ExxonMobil, Neil Hansen.

Aceeași concluzie este împărtășită și de Goldman Sachs. Analistul Neil Mehta afirmă că rafinarea reprezintă în prezent „veriga slabă” a industriei petroliere mondiale.

Conform estimărilor citate de Bloomberg, aproape 10% din capacitatea globală de rafinare a țițeiului este afectată de perturbările provocate de conflictul din Orientul Mijlociu, atacurile asupra rafinăriilor din Rusia și restricțiile la export impuse de China.

În aceste condiții, rafinăriile rămase funcționează aproape la capacitate maximă și nu reușesc să acopere cererea de produse petroliere, chiar dacă materia primă este disponibilă. Situația a dus la creșterea marjelor de rafinare, avantajând proprietarii rafinăriilor, dar împingând în sus prețurile plătite de consumatori.

ExxonMobil, companie care operează cea mai mare rețea de rafinării din lume în afara Chinei, estimează că dezechilibrul dintre cerere și ofertă va persista, întrucât aproximativ 5 milioane de barili pe zi din capacitatea de rafinare nu pot reveni rapid pe piață.

„Nu am văzut niciodată un nivel atât de scăzut al capacităților disponibile în raport cu cererea ca în prezent. Va fi nevoie de timp până când industria va ieși din această situație”, a declarat directorul general al ExxonMobil, Darren Woods.

Potrivit Bloomberg, avertismentele celor doi mari producători de petrol sugerează că volatilitatea geopolitică și deficitul de capacități de rafinare ar putea menține prețurile combustibililor la niveluri ridicate, chiar și într-un scenariu în care petrolul brut se ieftinește.