Război digital la Moscova: Google, amendat pentru că nu a șters VPN-urile

26 Feb. 2026, 10:03
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
26 Feb. 2026, 10:03 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Tribunalul Taganski din Moscova a amendat compania Google LLC cu 22,8 milioane de ruble pentru distribuirea serviciilor VPN prin magazinul de aplicații Google Play, informează agenția TASS. Judecătorul a constatat vinovăția corporației americane în baza articolului 13.41 alin. (2) din Codul contravențional al Federației Ruse, care sancționează neeliminarea informațiilor interzise atunci când legea obligă proprietarul resursei online să o facă.

Potrivit materialelor dosarului, Roskomnadzor a identificat șase cazuri de publicare în Google Play a ofertelor de descărcare a aplicațiilor VPN. Autoritatea a transmis un avertisment prin care a cerut eliminarea acestor anunțuri, însă compania americană ar fi ignorat solicitarea. Ulterior, Roskomnadzor a înaintat procesele-verbale către instanță. Reprezentantul Google nu s-a prezentat la ședință, iar cauza a fost examinată în lipsa acestuia.

Anul trecut, autoritățile ruse au adoptat o lege care interzice publicitatea VPN și a altor instrumente de ocolire a blocajelor pentru accesarea site-urilor restricționate. Actul a intrat în vigoare la 1 septembrie 2025. Pentru încălcarea prevederilor, persoanele fizice riscă amenzi între 50.000 și 80.000 de ruble, funcționarii, între 80.000 și 150.000 de ruble, iar persoanele juridice — între 200.000 și 500.000 de ruble. Legea prevede separat sancțiuni pentru căutarea materialelor extremiste din lista federală, inclusiv prin VPN, cu amenzi între 3.000 și 5.000 de ruble.

Anterior, pe fondul restricțiilor impuse asupra Telegram în Rusia, serviciile de ocolire a blocajelor au urcat în topul celor mai descărcate aplicații din Google Play și App Store. Acestea au devansat inclusiv messengerul de stat „Mah”, pe care autoritățile încearcă să îl promoveze prin limitarea aplicațiilor străine.

Potrivit estimărilor Sensor Tower, în trimestrul III din 2025 numărul utilizatorilor ruși ai celor mai populare cinci VPN-uri a crescut de la 247.000 la 6 milioane. Ulterior, Roskomnadzor a intensificat măsurile împotriva acestor servicii, sporind blocarea protocoalelor populare. În total, în 2025 autoritatea de supraveghere a blocat 439 de aplicații.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

23 Sept. 2026, 12:23
 // Categoria: Uncategorized // Autor:  Grîu Tatiana
23 Sept. 2026, 12:23 // Uncategorized //  Grîu Tatiana

Un apartament a ajuns să aibă calculat un consum de 364 de metri cubi de apă caldă într-o singură lună, după ce diferența dintre contorul comun al blocului și consumurile declarate a fost repartizată unor locatari cu contoare expirate sau fără date de consum. Cazul este reflectat în proiectul elaborat de Ministerul Energiei pentru modificarea Regulamentului cu privire la prestarea şi achitarea serviciilor comunale şi necomunale, ca exemplu al situațiilor nerealiste la care poate duce actualul mecanism de repartizare.

Pentru a evita astfel de situații, Ministerul Energiei propune schimbări privind facturarea apei, apei calde și energiei termice, dar și modul de verificare a contoarelor și de recalculare a facturilor. Problema contoarelor expirate este una semnificativă. În perioada septembrie 2023 – august 2025, verificarea metrologică a contoarelor era expirată în fiecare lună la aproximativ 6 400–7 700 de apartamente din aria de activitate a Termoelectrica. În același timp, întreprinderea a identificat aproximativ 100 de unități lunar în care indicii reali ai contoarelor de apă caldă nu corespundeau celor declarați de proprietari sau locatari.

În acest context, proiectul propune ca apartamentele fără contoare sau cu contoare a căror verificare metrologică a expirat să fie facturate după norma de consum per persoană doar în primele trei luni. După această perioadă, diferențele de consum vor fi repartizate între unitățile necontorizate. Dacă diferența nu este acoperită, restul va fi împărțit între toate apartamentele, proporțional consumului declarat sau facturat. Aceeași regulă este prevăzută și pentru apa caldă.

Proiectul introduce și obligația furnizorului sau distribuitorului de a anunța consumatorul cu cel puțin trei luni înainte că urmează să expire verificarea metrologică a contorului. Totodată, volumul total facturat pe baza datelor declarate și a regulilor pentru unitățile necontorizate nu va putea depăși volumul înregistrat de contorul de branșament pentru perioada respectivă.

Se schimbă și regula privind verificarea efectivă a datelor. În prezent, regulamentul prevede verificarea o dată la trei luni, însă documentele arată că această obligație nu este respectată în practică. Proiectul propune ca administratorii sau gestionarii, împreună cu prestatorii, să verifice datele contoarelor și consumurile declarate sau facturate cel puțin o dată la șase luni. Pentru fiecare unitate ar urma să fie întocmit un act de inspectare, iar diferențele constatate să fie reflectate în factura următoare.

Vor fi clarificate și diferențele dintre contorul comun al blocului și contoarele individuale. Acestea vor fi repartizate tuturor unităților din bloc, inclusiv celor cu contracte directe cu furnizorul, dacă nu au existat scurgeri în rețelele comune. Volumul repartizat suplimentar va fi evidențiat separat și nu va fi adăugat la consumul înregistrat de contorul individual.

O altă schimbare vizează facturile greșite. În prezent, consumatorul poate cere recalcularea în termen de șase luni de la emiterea facturii. Proiectul păstrează acest termen pentru erorile imputabile consumatorului. Dacă însă eroarea aparține furnizorului, operatorului, administratorului sau gestionarului, recalcularea ar putea acoperi întreaga perioadă în care a existat eroarea.

Facturarea va fi făcută integral la nivelul blocului pentru toți consumatorii, indiferent dacă au sau nu contracte directe cu furnizorul. Proiectul clarifică și obligațiile administratorilor privind sigilarea contoarelor și evidența verificărilor metrologice.

Sunt propuse și modificări tehnice la calculul energiei termice. Pentru anumite formule, temperatura apei reci va fi considerată de 5°C în perioada noiembrie–martie și de 15°C în restul anului.

Proiectul, supus consultărilor publice, a fost elaborat după propuneri și sesizări venite de la ANRE, Termoelectrica și CET-Nord.