Termoelectrica, prinsă cu nereguli de ANRE: 19 milioane de lei vor fi tăiate din investițiile recunoscute în tarife

11 Mart. 2026, 12:50
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
11 Mart. 2026, 12:50 // Actual //  Grîu Tatiana

Termoelectrica a fost vizată de un control al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), care a scos la iveală mai multe nereguli în activitatea întreprinderii pentru perioada 2022–2025.

Potrivit rezultatelor prezentate în ședința Consiliului de administrație al ANRE din 10 martie, inspectorii au identificat abateri în evidența contabilă a companiei. Mai exact, unele active au fost clasificate eronat drept cheltuieli curente, iar lucrările de izolare a rețelelor termice au fost contabilizate neuniform. Aceeași problemă fusese constatată și în cadrul controlului precedent, realizat în 2021.

Verificările au arătat și deficiențe în procesul de achiziții. ANRE susține că planificarea a fost făcută ineficient, iar în unele cazuri compania ar fi acceptat prețuri supraevaluate din partea furnizorilor, ceea ce a dus la cheltuieli nejustificate.

De asemenea, regulatorul a constatat că unele investiții realizate în cadrul contractelor de parteneriat pentru racordarea consumatorilor la sistemul centralizat de termoficare nu au fost eficiente. Potrivit ANRE, extinderea rețelelor nu a fost întotdeauna corelată cu cererea reală și cu obligația de a asigura continuitatea livrării energiei termice.

În urma controlului, Termoelectrica este obligată să remedieze neregulile contabile, să introducă un mecanism mai strict de estimare și control al prețurilor în procesul de achiziții și să-și alinieze politica de investiții la cerințele legale.

Totodată, ANRE va diminua cu aproximativ 19 milioane de lei valoarea investițiilor recunoscute în tarifele reglementate. Materialele controlului vor fi transmise pentru examinare Agenției Proprietății Publice și Procuraturii Generale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

09 Nov. 2026, 14:56
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
09 Nov. 2026, 14:56 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Traficul camioanelor prin punctul de trecere a frontierei Giurgiulești-Galați urmează să fie fluidizat, după ce autoritățile din Republica Moldova și România au pus în funcțiune două benzi suplimentare de control pe sensul de ieșire din țară. Măsura este menită să reducă timpul de așteptare la frontieră, în special pentru transportatorii de cereale destinate exportului.

Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, noile benzi sunt destinate exclusiv camioanelor care circulă în regim de tranzit comun, procedură ce permite efectuarea formalităților vamale prin intermediul sistemului electronic NCTS (New Computerised Transit System).

Prin utilizarea acestui sistem, declarațiile de tranzit sunt procesate electronic, ceea ce simplifică procedurile și permite efectuarea mai rapidă a controalelor vamale.

Separarea camioanelor aflate în tranzit comun de celelalte categorii de transportatori va permite procesarea unui număr mai mare de vehicule pe cele patru benzi existente. Astfel, capacitatea totală de control a punctului vamal pe sensul de ieșire din Republica Moldova ajunge la șase benzi.

Ministerul Agriculturii precizează că măsura este deosebit de importantă pentru exportatorii de cereale, care utilizează punctul Giurgiulești-Galați pentru transportarea producției agricole peste hotare.

De capacitatea suplimentară vor beneficia și camioanele fără încărcătură, precum și transporturile efectuate de operatorii economici autorizați (AEO), care dispun de un statut vamal special ce permite aplicarea unor facilități în cadrul procedurilor de control.

Operaționalizarea celor două benzi face parte din acțiunile convenite între autoritățile vamale și de frontieră din Republica Moldova și România pentru îmbunătățirea circulației transportului de mărfuri.