Gata cu creditele „pe bandă rulantă”? BNM strânge șurubul

19 Mart. 2026, 13:26
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
19 Mart. 2026, 13:26 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Banca Națională a Moldovei (BNM) a aprobat un set de reguli uniforme de creditare responsabilă, aplicabile atât băncilor, cât și organizațiilor de credit nebancare, în scopul protejării cetățenilor de supraîndatorare.

Potrivit instituției, noul regulament urmărește ca persoanele fizice să poată integra plata ratelor în bugetul lunar fără dificultăți și să contracteze credite pe care le pot rambursa în mod sustenabil. Măsurile se aplică inclusiv creditelor fără dobândă, utilizate frecvent în sistemul de cumpărături în rate.

Prin această decizie, BNM elimină diferențele existente între bănci și organizațiile de creditare nebancară în ceea ce privește evaluarea capacității de plată, oferind consumatorilor același nivel de protecție, indiferent de instituția de la care împrumută bani.

Autoritatea subliniază că regulamentul nu limitează accesul la finanțare. Conform analizelor, peste 95% dintre persoanele angajate vor putea continua să acceseze credite, inclusiv cele fără dobândă. Totodată, sunt păstrate anumite excepții pentru a asigura accesul echitabil la creditare, inclusiv pentru persoanele fără venituri oficiale sau cu venituri neregulate, fiind luate în calcul și alte surse de venit, cum ar fi remiterile.

BNM precizează că noile reguli vor contribui la prevenirea acumulării unor datorii excesive și la dezvoltarea unei piețe a creditului mai transparente și echilibrate, în care competiția între instituțiile financiare se bazează pe calitatea ofertelor și beneficiile reale pentru consumatori.

Regulamentul va intra în vigoare în termen de trei luni de la publicarea în Monitorul Oficial.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

23 Iun. 2026, 17:12
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
23 Iun. 2026, 17:12 // Actual //  Ursu Victor

Agenția de Investiții a lansat apelul de aplicare pentru programul BRIDGE Export, un instrument financiar destinat susținerii strategiilor sectoriale de export și promovării produselor moldovenești pe piețele internaționale.

Programul este adresat asociațiilor de afaceri și oferă cofinanțare de până la 60% din costurile eligibile ale proiectelor. Valoarea finanțării poate varia între 100.000 și 2 milioane de lei pentru fiecare proiect aprobat.

Potrivit Agenției de Investiții, inițiativa are drept scop creșterea vizibilității internaționale a companiilor moldovenești și identificarea de noi oportunități comerciale pe piețele externe.

Pentru a fi eligibile, organizațiile aplicante trebuie să fie asociații obștești de profil înregistrate legal, iar proiectele propuse să includă cel puțin trei întreprinderi participante. Totodată, fiecare companie implicată trebuie să aibă o activitate de minimum doi ani.

Programul va finanța o gamă largă de activități orientate spre export, inclusiv participarea la expoziții internaționale și misiuni economice, realizarea studiilor de piață, campanii de promovare și marketing, activități de relații publice în mediul digital, precum și servicii de consultanță pentru exportatori.

Termenul-limită pentru depunerea dosarelor este 10 iulie 2026.

Prin lansarea programului BRIDGE Export, Agenția de Investiții își propune să stimuleze competitivitatea producătorilor autohtoni și să faciliteze extinderea afacerilor moldovenești pe piețele externe.