Agenția de Servicii Publice (ASP) a inițiat procesul de modernizare a sistemului de programare electronică la examenul pentru obținerea permisului de conducere. Despre aceasta a vorbit Grigore Ionițov, șeful Departamentului înmatriculare a mijloacelor de transport și calificare a conducătorilor auto din cadrul Agenției Servicii Publice într-un interviu pentru curentul.md. De asemenea, el a vorbit și despre procedura de programare la examenul pentru obținerea permisului auto, cum va îmbunătăți ASP procedura, de ce permisele de conducere sunt eliberate pentru un termen de 10 ani, câte permise de conducere sunt eliberate pe lună, câți șoferi și șoferițe avem, câte automobile sunt înmatriculate în Republica Moldova, cum vor fi simplificate procedurile de obținere a permisului de conducere și de înmatriculare a automobilelor.
Grigore Ionițov spune că persoana care solicită examinarea în vederea obţinerii permisului de conducere trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) să corespundă vârstei: de 16 ani – pentru subcategoriile AM, A1 şi B1; de 18 ani – pentru categoriile B, BE, H şi subcategoriile A2, C1, C1E; de 20 ani: pentru categoria A, în cazul în care persoana face dovada conducerii pe o perioadă de cel puţin 2 ani pe un motociclu din subcategoria A2; pentru conducerea triciclului cu o putere ce depăşeşte 15 kW; de 21 ani – pentru categoriile C, CE, F, I şi subcategoriile D1, D1E; de 24 ani – pentru categoria A, D şi DE;
b) să fie aptă din punct de vedere medical pentru a conduce autovehicule din categoriile/subcategoriile pentru care solicită examinarea;
c) să facă dovada că a absolvit cursurile unui prestator de servicii educaționale auto;
d) să promoveze examenul pentru obţinerea permisului de conducere, care consta din proba teoretică şi proba practică de conducere a autovehiculului în funcție de categoria/subcategoria de vehicule pentru care se solicită permis de conducere.
Ionițov a mai spus că procesul de obținere a permisului de conducere a devenit mai lung și anevoios din cauza suspendării procesului de examinare pentru perioada 17 martie – 2 iunie 2020, reieşind din condiţiile de prevenire a răspândirii infecţiei cu COVID–19 impuse.
Ca urmare a suspendării procesului de examinare pentru perioada 17 martie – 2 iunie 2020, reieşind din condiţiile de prevenire a răspândirii infecţiei cu COVID–19 impuse, rândul în aşteptarea procesului de programare şi admitere la examen a crescut proporţional termenului de suspendare a examenelor, în deosebi în subdiviziunile de examinare din mun. Chişinău şi mun. Bălţi, care deservesc teritorial cele mai multe unităţi administrative din Republica Moldova.
Odată ce situația epidemiologică din țara noastră s-a ameliorat, Ionițov spune că a fost revăzută procedura de examinare cu aflarea în vehiculele de examinare la categoria B până la trei candidaţi. De asemenea, el spune că a fost modificat şi graficul de activitate al comisiilor teritoriale de examinare în vederea obţinerii permisului de conducere, cu adăugarea zilelor de examinare.
Ca urmare a acestor acțiuni rândul de programare va fi diminuat.
Ca urmare a măsurilor întreprinse a fost majorată capacitatea de examinare a subdiviziunilor de examinare, fiind diminuat şi rândul de programare la serviciile de examinare.
Ionițiov spune că la moment ASP este în proces de pilotare a sistemului de programare pe noua platformă în cadrul unor subdiviziuni teritoriale cu identificarea vulnerabilităţilor şi dezvoltarea spectrului de activităţi.
Astfel, platforma modernizată de programare va asigura îmbunătăţirea și optimizarea business proceselor de înscriere prealabilă la examene de calificare a conducătorilor auto și obținerea permisului de conducere, precum și va ridica nivelul de securitate a procesului de programare.
De asemenea, în cadrul interviului Ionițov a vorbit și despre Hotărârea aprobată de Guvern în urmă cu câțiva ani.
Potrivit modificărilor operate în Regulamentul cu privire la permisul de conducere, organizarea şi desfăşurarea examenului pentru obţinerea permisului de conducere şi condiţiile de admitere la traficul rutier, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1452/2007 (modificat prin HG nr.329/2020) pentru preschimbarea permisului de conducere (în caz de pierdere, furt, distrugere sau schimbare a numelui titularului) nu este necesară prezentarea adeverinței medicale a conducătorului de vehicul (Formularul nr.083/e), în limitele de valabilitate a permisului eliberat anterior.
El a menționat și lista actelor necesare pentru admiterea prezentării la examen şi constituirea dosarului de examinare, inclusiv pentru eliberarea permisului de conducere:
- a) actul de identitate (se prezintă);
- b) cererea-tip, semnată de solicitant (conform modelului aprobat de Instituția publică „Agenția Servicii Publice”);
- c) actul de studii, care atestă absolvirea cursurilor de instruire eliberat de către prestatorul de servicii educaționale auto;
- d) adeverinţa medicală a conducătorului de vehicul şi a candidatului pentru obţinerea permisului de conducere (Formularul nr.083/e), care certifică starea de sănătate, calităţile fizice şi aptitudinile necesare unui conducător de autovehicul;
- e) cazierul contravențional de la autoritățile polițienești competente privind lipsa restricțiilor asupra dreptului de a conduce vehicule, în cazul în care în cadrul procedurii de documentare cu permis de conducere, la verificarea automatizată a solicitantului prin intermediul evidenţelor respective ale Ministerului Afacerilor Interne, se indică asupra prezentării obligatorii a acestui document.
În cadrul interviului Ionițov a explicat de ce permisul se aeliberează anume pentru 10 ani.
În conformitate cu prevederile Directivei Parlamentului şi Consiliului Uniunii Europene nr. 2006/126/CE din 20.12.2006 privind permisele de conducere, valabilitatea acestora variază de la trei la zece ani, în dependenţă de vârsta conducătorului auto, categoriile de vehicule, starea sănătăţii, pentru uz personal sau profesional.
În scopul asigurării recunoaşterii permisului naţional al RM în trafic internaţional permisele de conducere şi cadrul normativ în domeniu au fost armonizate la prevederile Directivei nominalizate, precum şi este iniţiat proiect de armonizare a legislaţiei.
Potrivit lui Grigore Ionițov ASP eliberează lunar, în mediu, până la 7 000 permise de conducere. De asemenea, el a menționat și nimărul persoanelor care dețin permis de conducere până în perioada actuală:
Către 1 iunie 2021, la categoria A avem 1 738 bărbați cu permis și 29 femei. La categoria B avem 285 615 bărbați cu permis și 208 615 femei.
Categoria C – 1 134 bărbați și 17 femei. Categoria D – 6 bărbați și nici o femeie. Categoria F – 363 bărbați și 145 femei. Categoria H – 241 bărbați și 3 femei.
El a amai menționat că la 1 iunie 2021, în total, în țară avem înmatriculate 1 mln. 094 mii 501 automobile, aici nu se includ automobilele cu numere străine.
- 692 348 – autoturisme;
- 200 971 – camioane;
- 64 414 – remorci;
- 53 385 – tractoare;
- 49 171 motociclete;
- 20 955 – autobuze;
- 13 257 – semiremorci.
Mașinile care nu sunt înregistrate la ASP nu pot circula pe drumurile publice.
Ionițov spune că durata de înmatriculare a unui mijloc de transport depinde de operaţiunea tehnologică efectuată. La înmatricularea primară a vehiculului importat durata este de aproximativ 1 – 1,5 ore, în alte cazuri până la 1 oră.
Mașinile mai vechi de 10 ani, care au fost supuse procedurilor vamale legale, se înmatriculează la ASP, la fel ca și celelalte vehicule.
În caz de distrugere a unui automobil în accidente rutiere numărul de înmatriculare poate fi depus la păstrare, însă numai după efectuarea operaţiunii tehnologice de rebutare a vehiculului.
Disponibilitatea numerelor de înmatriculare personalizate pot fi verificate prin intermediul paginii web a Agenției.
Grigore Ionițov a vorbit și despre acțiunile întreprinse pe viitor pentru a facilita procedurile de înmatriculare a transportului, dar și obținerea permisului de conducere:
În scopul facilitării prestării serviciilor publice din domeniul înmatriculării vehiculelor se preconizează reducerea listei documentelor necesare prezentării în procedura de înmatriculare prin excluderea prezentării dovezii plăţii taxei pentru folosirea drumului dacă este prezentat Raportul inspecţiei tehnice periodice.
Pe viitor verificarea dovezii efectuării inspecţiei tehnice periodice se va face prin intermediul sistemelor informaţionale. Actualmente ASP de comun cu AGE sunt în plin proces de interconectare a sistemelor informaţionale prin intermediul platformei „MConect” fapt care va genera noi posibilităţi operaţionale şi respectiv un impact benefic pentru cetăţean.