De ce oamenii matinali sunt mai fericiți? Cum să devii și tu unul dintre ei

25 Iun. 2021, 05:40
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
25 Iun. 2021, 05:40 // Oameni şi Idei //  MD Bani

Resetați-vă alarma: trezirea cu doar o oră mai devreme decât de obicei ar putea reduce riscul de depresie cu 23%, potrivit unui studiu din cadrul Universității din Colorado Boulder și al Broad Institute of MIT și Harvard.

Potrivit studiului, cu cât te trezești mai devreme, cu atât corpul tău se simte mai bine.

Cercetările anterioare au arătat că există o legătură între cronotip sau preferința fiziologică a unei persoane pentru dimineți sau nopți și starea de spirit. Bufnitele de noapte, de exemplu, sunt de două ori mai susceptibile de a dezvolta depresie în comparație cu persoanele mationale.

Matinalii tind să aibă „o mai bună aliniere cu programele tipice de odihnă la lucru”, în timp ce bufnițele de noapte s-ar putea să se adapteze mai greu.

Autorii unui studiu recent din Marea Britanie, care a constatat, de asemenea, că o preferință genetică pentru a te trezi mai devreme „protejează depresia și îmbunătățește bunăstarea”, au spus că „nealinierea circadiană”, referindu-se la cât de sincronizată este rutina noastră zilnică cu ceasul intern, „este o explicație potențială … oamenii de seară tind să fie mai nealiniți”.

Din punct de vedere fiziologic, persoanele care se trezesc mai devreme au expunere la lumină din ce în ce mai mare, ceea ce le poate afecta bunăstarea.

„Lumina este unul dintre principalii factori la care trebuie să acordați atenție, așa că încercați să vă mențineți zilele luminoase și să vă faceți nopțile întunecate”, spune unul dintre autorii studiului.

Aici se include și folosirea minimă a dispozitivelor electrice înainte de somn.

Exercițiile fizice mai devreme în timpul zilei vă pot ajuta la „întărirea” semnalelor care vă spun corpului că este timpul să vă treziți și să vă culcați.

De asemenea, este recomandat să evitați gustările la ore târzii, deoarece vă afectează digestia și, la rândul său, somnul.

Rețineți că nu există un moment „ideal” pentru a merge la culcare sau pentru a vă trezi. Dar durata optimă de somn pentru adulți este între șapte și nouă ore în fiecare noapte.

19 Iun. 2026, 16:51
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
19 Iun. 2026, 16:51 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Banca Centrală a Rusiei a decis să reducă dobânda-cheie de la 14,5% la 14,25%, ceea ce marchează o  noua reducere consecutivă a ratei de referință și continuă procesul de relaxare a politicii monetare început în iunie 2025.

Decizia a surprins piețele financiare, întrucât majoritatea analiștilor anticipau o reducere mai mare, până la 14%. În ultimele luni, presiunile asupra Băncii Rusiei pentru accelerarea reducerii dobânzilor au crescut, pe fondul încetinirii economiei și al solicitărilor venite inclusiv din partea mediului de afaceri și a conducerii politice.

Totodată, ședința Consiliului de administrație a atras atenția după ce guvernatoarea Băncii Rusiei, Elvira Nabiullina, a lipsit aproape o lună din spațiul public, alimentând speculații privind o posibilă demisie.

În comunicatul său, Banca Rusiei a explicat că principalul motiv pentru reducerea mai prudentă a dobânzii îl reprezintă riscurile generate de politica fiscală. Deși inflația continuă să încetinească, iar economia a revenit pe creștere după declinul de la începutul anului, autoritățile monetare consideră că majorarea cheltuielilor bugetare ar putea alimenta noi presiuni inflaționiste.

Instituția a avertizat că politica bugetară pentru următorii trei ani va fi mai expansionistă decât se estima anterior, ceea ce ar putea necesita menținerea unor dobânzi mai ridicate pentru o perioadă mai lungă.

Președintele rus Vladimir Putin a declarat recent că se așteaptă la o nouă reducere a dobânzii-cheie, însă banca centrală a preferat o abordare mai precaută, semnalând că va evalua oportunitatea unor noi reduceri în funcție de evoluția inflației, a așteptărilor inflaționiste și a riscurilor interne și externe.

Experții consideră că ritmul reducerilor va încetini în perioada următoare. Potrivit unor estimări ale analiștilor ruși, dobânda-cheie ar putea ajunge la aproximativ 13% până la sfârșitul anului, însă menținerea unei rate de două cifre și în 2027 devine tot mai probabilă.

Banca Rusiei continuă să identifice riscuri inflaționiste semnificative, inclusiv creșterea rapidă a salariilor, deteriorarea perspectivelor economiei mondiale, majorarea cheltuielilor bugetare și reducerea producției de carburanți după atacurile cu drone asupra rafinăriilor rusești.