Asociația Forța Fermierilor avertizează că sectorul cerealier și oleaginos din Republica Moldova se confruntă cu o „criză profundă”, care s-a accentuat în ultimele cinci luni. Concluzia a fost formulată în cadrul ședinței Consiliului asociației din 30 iulie, la care au participat agricultori din mai multe raioane ale țării.
Potrivit fermierilor, costurile de producție au crescut puternic, în timp ce prețurile la care își vând recolta nu le mai asigură o rentabilitate minimă. Asociația susține că motorina s-a scumpit cu aproximativ 70%, iar agricultorii continuă să se confrunte cu un deficit de combustibil, ceea ce ar putea pune în pericol lucrările agricole din perioada vară-toamnă. Totodată, costurile fertilizanților ar fi crescut cu 35-40%.
Situația este complicată și de evoluția prețurilor la producția agricolă. Forța Fermierilor afirmă că, în pofida creșterii cotațiilor bursiere, prețul grâului nu a avansat în luna iulie, iar în ultima săptămână a scăzut chiar cu 30-40 de bani pentru un kilogram. Prețurile la rapiță rămân, la rândul lor, foarte volatile.
Potrivit asociației, grâul este cumpărat pe piața internă la un preț cu aproximativ 1,5 lei/kg mai mic decât cel din portul Constanța. În aceste condiții, veniturile obținute din recolte nu ar fi suficiente pentru a acoperi costurile și a asigura o rentabilitate minimă fermierilor.
Agricultorii se tem și de o eventuală scădere puternică a prețurilor la cereale și oleaginoase în Ucraina. Forța Fermierilor avertizează că o asemenea evoluție ar putea duce la creșterea importurilor din țara vecină și ar putea afecta suplimentar producătorii moldoveni. Asociația invocă și riscul apariției unor dificultăți la exporturile către România, unde funcționează un mecanism de licențiere a importurilor de produse agricole din Ucraina.
În același timp, organizația susține că fermierii din sectorul vegetal au rămas în acest an fără subvenții și încă au de încasat plăți aferente anului 2025. În plus, Programul Strategic al Politicilor Agricole pentru anul viitor nu ar prevedea plăți directe pentru culturile cerealiere și oleaginoase. Potrivit asociației, calamitățile naturale din ultimii cinci ani au redus puternic resursele financiare ale fermierilor micro, mici și mijlocii, mulți dintre aceștia fiind în prezent presați de creditori.
În acest context, Forța Fermierilor cere autorităților să nu majoreze cota TVA pentru producția agricolă și să reintroducă licențierea importurilor de cereale și oleaginoase. Agricultorii solicită și asigurarea unor stocuri suficiente de motorină pentru campania agricolă de vară-toamnă, precum și restituirea accizelor la motorina cumpărată și utilizată pentru lucrările agricole în perioada 1 iunie – 15 decembrie 2026.
Asociația mai cere convocarea Consiliului pe produs pentru culturile cerealiere, astfel încât să fie analizat mecanismul de formare a prețurilor de achiziție. Totodată, solicită Consiliului Concurenței să examineze dacă există o posibilă înțelegere de tip cartel în procesul de achiziționare a grâului.
Printre revendicări se numără și rectificarea bugetului de stat, astfel încât să fie achitate cât mai multe dintre datoriile acumulate la subvențiile pentru anul 2025.
Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!