Mega licitație! Statul scote la vânzare terenuri și imobile de milioane în 20 de localitați

28 Nov. 2025, 12:15
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
28 Nov. 2025, 12:15 // Actual //  Ursu Victor

Agenția Proprietății Publice anunță comercializarea mai multor terenuri și imobile de milioane de lei în 20 de localități, anunță instituția.

În cadrul licitației „cu strigare”, cel mai valoros lot este un teren de 5,342 hectare din comuna Zagarancea, raionul Ungheni, scos la un preț de pornire de 11 milioane de lei și însoțit de o obligație investițională de 5 milioane de euro, care urmează să fie realizată în termen de trei ani de la semnarea contractului de vânzare-cumpărare. Alături de acest lot sunt scoase la vânzare mai multe complexe de bunuri imobile, clădiri administrative, garaje, depozite, încăperi nelocuibile și terenuri pentru construcții din localități precum Soroca, Edineț, Orhei, Drochia, Cimișlia, Dondușeni, Glodeni, Hîncești, Rîșcani, Telenești, Ungheni, Fălești, Bălți, Taraclia și Criuleni.

Printre loturile cu valoare ridicată se află încăperi nelocuibile de 721,5 m.p. din Chișinău, str. Uzinelor 19, la prețul de 9,5 milioane de lei, clădiri și terenuri din municipiul Bălți la prețul de 2,166 milioane de lei, precum și mai multe complexe de bunuri din Drochia evaluate la peste 1,2 milioane de lei.

Licitațiile „cu reducere” vor include la rândul lor mai multe complexe de bunuri din raioanele Drochia, Hîncești, Rezina și Fălești, cu prețuri inițiale cuprinse între 130.000 și 207.000 de lei, în funcție de localitate și suprafețele aferente.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

05 Aug. 2026, 15:43
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
05 Aug. 2026, 15:43 // Actual //  Grîu Tatiana

Republica Moldova se va confrunta din nou, în această seară, cu un deficit de energie electrică în orele de vârf de consum, între 18:00 și 21:00, iar autoritățile anunță că vor recurge inclusiv la mecanismele de energie de avarie pentru a menține stabilitatea sistemului electroenergetic.

Potrivit Energocom, cel mai mare deficit este estimat între orele 19:00 și 20:00, când lipsa de energie va ajunge la aproximativ 129 MWh. Pentru intervalul 18:00–19:00 este prognozat un deficit de circa 62 MWh, iar între 20:00 și 21:00 – aproximativ 112 MWh.

Compania îndeamnă consumatorii să reducă voluntar utilizarea energiei electrice în intervalul critic, avertizând că fiecare economie contează.

„Autoritățile depun toate eforturile pentru a asigura energia necesară Republicii Moldova și vor utiliza inclusiv mecanismele de energie de avarie pentru menținerea stabilității sistemului. Totuși, în această seară, reducerea voluntară a consumului de către fiecare dintre noi poate face diferența. Împreună putem reduce presiunea asupra sistemului și limita necesitatea unor măsuri suplimentare care pot fi și mai costisitoare”, transmite Energocom.

Compania explică faptul că situația este provocată de valul de caniculă care afectează întreaga regiune. Temperaturile ridicate au dus la o creștere semnificativă a consumului de electricitate, în timp ce producția de energie este limitată de condițiile meteorologice.

„Debitul foarte scăzut al Dunării reduce capacitatea mai multor centrale electrice de a funcționa la parametri normali, deoarece apa este esențială pentru răcirea instalațiilor. Republica Moldova face parte din piața regională de energie și depinde de importuri, astfel încât atunci când există un deficit în regiune, acesta influențează și cantitățile de energie pe care le putem procura”, precizează compania.