Realitatea într-un click: Noua aplicație Realitatea Moldova îți aduce LIVE cele mai importante evenimente

26 Apr. 2026, 09:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
26 Apr. 2026, 09:40 // Actual //  Ursu Victor

Grupul Media Realitatea lansează noua aplicație Realitatea Moldova – o platformă digitală modernă care reunește, într-un singur loc, tot conținutul media de care ai nevoie: televiziune live, radio FM 98,6, transmisiuni în direct și producții video originale. Creată pentru utilizatorii conectați permanent la actualitate, aplicația oferă acces rapid la informație relevantă, oriunde te-ai afla.

Prin intermediul aplicației, utilizatorii pot urmări în timp real Realitatea TV, cu emisiuni de actualitate, talk-show-uri, dezbateri și ediții speciale dedicate celor mai importante subiecte din țară și de peste hotare. De asemenea, ai acces direct la Realitatea FM 98,6 în toată țara și peste hotare, unde poți asculta muzică și programe radio live, fără întreruperi.

Platforma integrează și portalul de transmisiuni LIVE rlive.md, oferindu-ți posibilitatea de a fi mereu la curent cu evenimentele majore din Moldova și din lume, în timp real.

Aplicația include și o secțiune Filme – unde utilizatorii pot descoperi filme, reportaje, documentare și producții originale marca Realitatea. Conținutul este organizat intuitiv pe categorii, pentru o navigare rapidă și o experiență personalizată.

Funcționalități principale:

  • Streaming live pentru Realitatea TV și Realitatea FM 98,6
  • Acces rapid la transmisiuni LIVE prin rlive.md
  • Bibliotecă video cu filme și producții originale
  • Interfață modernă și ușor de utilizat

Aplicația este optimizată pentru performanță și consum redus de date, oferind o experiență fluidă atât pe conexiuni Wi-Fi, cât și mobile. Designul adaptiv permite utilizarea facilă pe diferite dispozitive.

Fie că vrei să urmărești cele mai importante evenimente, să asculți radio în direct sau să te relaxezi cu conținut video de calitate, aplicația Realitatea Moldova îți oferă totul într-un singur loc – rapid, corect și accesibil permanent.

Descarcă aplicația:

Android (Google Play)
iOS (App Store)

10 Sept. 2026, 15:25
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
10 Sept. 2026, 15:25 // Actual //  Grîu Tatiana

Gazele naturale livrate Republicii Moldova de Energocom s-au scumpit considerabil în luna august, comparativ cu iulie. Potrivit datelor companiei, prețul mediu de achiziție a ajuns la 57,80 euro/MWh, față de 50,12 euro/MWh în luna precedentă.

Astfel, într-o singură lună, prețul a crescut cu 7,68 euro/MWh, adică aproximativ 15,3%.

În august, Energocom a livrat aproximativ 99,70 mii MWh de gaze naturale, echivalentul a circa 9,37 milioane de metri cubi, la prețul de 57,80 euro/MWh. În iulie, volumul livrat a fost de 86.450 MWh, sau aproximativ 8,38 milioane de metri cubi, la un preț mediu ponderat de 50,12 euro/MWh.

Compania precizează că gazele livrate în august au fost achiziționate prin contracte forward încheiate anterior, care stabilesc livrarea la o dată convenită, iar prețul pentru luna de livrare este calculat în funcție de evoluția prețurilor din luna precedentă.

Prețul achitat include și costurile logistice pentru livrarea gazelor până în Republica Moldova, iar ofertele furnizorilor sunt raportate la indicele european TTF, la care se adaugă costurile de transport, capacitate și alte servicii.

Energocom susține că urmărește nu doar cea mai mică cotație bursieră, ci cel mai avantajos cost total al gazului ajuns în Republica Moldova. Achizițiile sunt făcute prin licitații competitive, iar furnizorii sunt verificați inclusiv în ceea ce privește capacitatea financiară și operațională, experiența pe piețele europene și respectarea cerințelor de integritate și sancțiuni.

În zilele următoare, compania urmează să înceapă și procurările pentru suplinirea stocurilor de securitate, astfel încât volumele necesare să fie asigurate până la 1 octombrie 2026.