Intervenție directă la prețuri! ANRE primește puteri speciale pe timp de criză

30 Apr. 2026, 13:52
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
30 Apr. 2026, 13:52 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Deputatul PAS Radu Marian anunță un nou proiect de lege care oferă statului instrumente mai flexibile de intervenție în situații de criză energetică, inclusiv posibilitatea de a modifica temporar formula de calcul a prețurilor plafon la benzină și motorină.

Potrivit acestuia, cea mai importantă prevedere permite ANRE să deroge de la mecanismul standard de stabilire a prețurilor, însă doar în condiții de alertă sau criză declarate oficial de Guvern. În prezent, formula este rigidă și se bazează pe media cotațiilor internaționale din ultimele 14 zile, la care se adaugă taxe și marja comercială.

„Prin acest proiect, permitem derogări temporare. De exemplu, în situații de criză, perioada de referință ar putea fi redusă de la 14 la 7 zile, așa cum s-a făcut în perioada stării de urgență”, a explicat Marian.

În plus, autoritatea de reglementare ar putea utiliza și alte repere de preț, precum cotațiile CIF, care includ costurile de transport și asigurare, relevante mai ales în perioade de volatilitate ridicată pe piețele internaționale.

O altă măsură vizează flexibilizarea importului de carburanți. Proiectul propune eliminarea obligativității ca produsele petroliere să fie tranzitate exclusiv prin depozite, permițând livrarea directă către stațiile de alimentare. Autorii susțin că această modificare ar reduce timpii de livrare și ar evita blocajele în infrastructura de stocare.

Totodată, proiectul introduce un mecanism pentru sectorul construcțiilor, în special pentru lucrările de drumuri. Autoritățile contractante vor putea ajusta valorile contractelor dacă prețurile materialelor cresc sau scad cu peste 15%, nu doar în funcție de rata inflației, cum este în prezent.

„Ne propunem ca, în cazul unor noi șocuri pe piața energetică globală, statul să poată interveni rapid și eficient”, a declarat Radu Marian.

Inițiativa legislativă urmează să fie examinată în Parlament, după consultări cu instituțiile relevante, inclusiv Serviciul Vamal, pentru ajustarea unor prevederi tehnice.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

22 Sept. 2026, 16:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Sept. 2026, 16:40 // Actual //  Ursu Victor

Sistemul electroenergetic al Republicii Moldova se va confrunta astăzi cu un deficit comercial de energie electrică în patru intervale orare, anunță Energocom.

Potrivit companiei, deficitul apare în condițiile în care capacitatea intrazilnică alocată pe interconexiunile Ucraina–Republica Moldova și România–Republica Moldova nu a fost suficientă pentru acoperirea integrală a necesarului comercial în anumite ore.

Cele mai mari volume neacoperite sunt prognozate pentru intervalul 19:00–20:00, când deficitul va ajunge la 111 MWh.

Între orele 17:00–18:00 vor rămâne neacoperiți 4 MWh, între 18:00–19:00 – 59 MWh, iar în intervalul 20:00–21:00 – 55 MWh.

În total, pentru perioada 17:00–21:00, deficitul prognozat constituie 229 MWh.

Energocom precizează că pentru celelalte ore ale zilei a fost rezervată capacitatea necesară pentru acoperirea consumului de energie electrică.

În acest context, compania îndeamnă cetățenii să utilizeze rațional energia, în special în orele de vârf, între 18:00 și 23:00.