Chiriile aduc mai mulți bani la buget: Încasările din impozite au ajuns la 38 de milioane de lei

08 Mai 2026, 10:16
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
08 Mai 2026, 10:16 // Actual //  Grîu Tatiana

Încasările la impozitul pe venit achitat de persoanele fizice care dau în chirie bunuri imobile au crescut cu 28,2% în primele patru luni ale anului 2026 și au ajuns la 38 de milioane de lei, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Datele au fost prezentate de Serviciul Fiscal de Stat, care anunță și o creștere semnificativă a numărului de contracte înregistrate oficial.

Potrivit instituției, în perioada ianuarie–aprilie 2026 au fost înregistrate 12 648 de contracte de dare în locațiune a bunurilor imobile, cu 35,6% mai multe decât în perioada similară din 2025. În urma acțiunilor de informare și conformare voluntară, Fiscul a identificat 343 de persoane fizice care ofereau în chirie bunuri imobile.

Totodată, inspectorii fiscali au efectuat controale la 253 de persoane fizice, iar în urma verificărilor au fost calculate suplimentar plăți de bază în sumă de 291,8 mii de lei, majorări de întârziere de 15,2 mii de lei și amenzi de 22,9 mii de lei.

Cele mai mari încasări din impozitul pe chirii au fost înregistrate în municipiul Chișinău, unde au fost raportate 8.622 de contracte și venituri la buget de peste 28 de milioane de lei. Municipiul Bălți se află pe locul doi, cu 767 de contracte și încasări de circa 1,25 milioane de lei. În raionul Cahul au fost înregistrate 442 de contracte, care au adus aproape 795 de mii de lei, iar în raionul Călărași – 127 de contracte și încasări de peste 658 de mii de lei.

Conform Codului fiscal, persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător și transmit în chirie bunuri imobile trebuie să achite un impozit de 7% din valoarea lunară a contractului. Contractele de locațiune trebuie înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în termen de șapte zile de la încheiere, iar impozitul trebuie achitat lunar, cel târziu până la data de 25 a lunii în curs.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

07 Nov. 2026, 14:21
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
07 Nov. 2026, 14:21 // Actual //  Ursu Victor

Turcia pune presiune pe Rusia pentru reducerea prețului gazelor naturale și avertizează că ar putea diminua în continuare importurile rusești în favoarea gazului natural lichefiat (GNL) din Statele Unite. Ministrul turc al Energiei și Resurselor Naturale, Alparslan Bayraktar, a declarat că gazul rusesc a devenit „extrem de scump”, iar Ankara nu mai este dispusă să plătească prețuri necompetitive.

„Motivul pentru care cumpărăm mai puțin gaz din Rusia și mai mult din Statele Unite este foarte simplu: nu este vorba despre politică, ci despre preț. Gazul rusesc este extrem de scump”, a declarat Bayraktar în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii la Istanbul, potrivit Türkiye Today.

Oficialul a explicat că prețurile ridicate obligă Turcia să caute furnizori alternativi și să își diversifice sursele de aprovizionare. Mesajul transmis Moscovei este că, dacă gazul rusesc nu devine mai competitiv, Ankara va continua să îl înlocuiască treptat cu importuri mai ieftine.

Declarațiile reprezintă și un posibil instrument de negociere în relația cu Gazprom. Potrivit analistului energetic Isaac Levi, citat de Kyiv Independent, Ankara ar putea încerca să obțină reduceri de preț, amenințând Rusia cu pierderea unei cote și mai mari din piața turcă.

Schimbarea este deja vizibilă în structura importurilor. În 2006, Rusia asigura aproape 64% din gazele naturale importate de Turcia. Până în 2025, această pondere coborâse la aproximativ 37%, pe fondul creșterii livrărilor din Azerbaidjan și al importurilor de GNL.

În 2025, Turcia a importat aproximativ 21,16 miliarde de metri cubi de gaze rusești prin conducte, în timp ce livrările de GNL din Statele Unite au ajuns la 9,19 miliarde de metri cubi. SUA au devenit astfel principalul furnizor de gaze lichefiate al Turciei.

Ankara și-a extins masiv și infrastructura de import. Capacitatea zilnică de regazificare a GNL a crescut de la 32 de milioane de metri cubi în 2016 la aproximativ 161 de milioane de metri cubi în prezent, ceea ce permite recepționarea unor volume considerabil mai mari de gaze transportate pe mare.

Un element important în negocierile cu Moscova îl reprezintă contractele de furnizare. La sfârșitul anului 2025, compania turcă de stat BOTAȘ a prelungit cu numai un an două contracte importante cu Gazprom, care însumează aproximativ 22 de miliarde de metri cubi anual. Acestea urmează să expire la sfârșitul anului 2026, ceea ce sporește importanța discuțiilor privind prețurile și condițiile viitoarelor livrări.

Cu toate acestea, ministrul turc a exclus o ruptură completă de Rusia, subliniind că țara sa va avea în continuare nevoie de gazele rusești. Ankara intenționează însă să cumpere din sursele care oferă cele mai avantajoase condiții comerciale.

Turcia mizează inclusiv pe dezvoltarea propriilor zăcăminte din Marea Neagră. Producția de gaze din perimetrul Sakarya ar urma să ajungă la 7,5 miliarde de metri cubi anual până în 2027, diminuând dependența de importuri.

Presiunile Ankarei vin într-un moment sensibil pentru Gazprom, în condițiile în care Uniunea Europeană pregătește eliminarea completă a importurilor de gaze rusești până în 2027. În acest context, menținerea pieței turce devine tot mai importantă pentru exporturile energetice ale Moscovei.