Valul scumpirilor prinde viteză! Inflația a luat-o înaintea prognozelor

18 Iun. 2026, 12:02
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
18 Iun. 2026, 12:02 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Banca Națională a Moldovei (BNM) avertizează că inflația va continua să crească în următoarele luni și va rămâne peste nivelul țintit până la sfârșitul anului 2026, pe fondul presiunilor generate de scumpirea energiei, alimentelor și majorarea consumului intern.

Potrivit datelor prezentate de banca centrală, inflația anuală a ajuns la 6,76% în luna mai 2026 și a depășit limita superioară a intervalului țintit de BNM și chiar nivelul anticipat în ultimul Raport asupra inflației publicat în luna mai.

„Informațiile macroeconomice recente confirmă o tendință ascendentă a inflației până la finele anului curent, cu reducerea ulterioară a acesteia începând cu trimestrul I 2027”, se arată în comunicatul instituției.

BNM explică accelerarea inflației prin creșterea prețurilor internaționale la resurse energetice, produse alimentare și materii prime, dar și prin avansul puternic al cererii interne, susținut de majorarea salariilor, creșterea remitențelor și extinderea creditării de consum.

Datele prezentate de banca centrală arată că fondul de salarizare a crescut cu 11,6% în primul trimestru al anului, remitențele nete au avansat cu 32,2% în aprilie, iar volumul creditelor noi de consum acordate populației a fost cu 14,2% mai mare în luna mai comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

În același timp, mediul extern rămâne nefavorabil. BNM atrage atenția asupra tensiunilor geopolitice din Orientul Mijlociu și asupra riscurilor privind funcționarea Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute pentru transportul petrolului la nivel mondial. Potrivit instituției, volatilitatea prețurilor la petrol, gaze naturale și produse alimentare continuă să alimenteze presiunile inflaționiste.

Banca Națională avertizează că balanța riscurilor rămâne orientată în sens inflaționist până în trimestrul IV 2026. Printre factorii care ar putea împinge prețurile și mai sus se numără ajustarea tarifelor reglementate, implementarea noii politici fiscale, reforma salarizării în sectorul bugetar și reorganizarea administrației publice locale.

În aceste condiții, banca centrală susține că este pregătită să utilizeze toate instrumentele de politică monetară pentru a readuce inflația spre ținta de 5% și pentru a menține stabilitatea prețurilor.

02 Nov. 2026, 18:06
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
02 Nov. 2026, 18:06 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Moldovenii ar putea afla spre sfârșitul lunii noiembrie dacă vor exista motive pentru ajustarea tarifelor la gazele naturale. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat la Radio Moldova că o eventuală modificare a prețului plătit de consumatori va depinde de evoluția costurilor de achiziție, dar și de volumul consumului în perioada următoare.

Întrebat dacă Republica Moldova trebuie să se aștepte la o majorare a tarifelor până la sfârșitul anului 2026, oficialul a evitat să ofere un răspuns categoric și a precizat că situația va putea fi evaluată mai clar către sfârșitul lunii noiembrie.

„La moment, dacă se mențin prețurile, probabilitatea de ajustare sau a necesității de ajustare o să vedem mai spre sfârșitul lunii, pentru că depinde foarte mult și de consum”, a declarat Dorin Junghietu.

Ministrul a explicat că temperaturile din perioada următoare vor influența consumul de gaze și, implicit, presiunea asupra costurilor de aprovizionare. O toamnă mai blândă, cu un consum redus, ar putea diminua necesarul de gaze, în timp ce răcirea accentuată a vremii ar putea crește cererea.

În prezent, consumatorii achită un tarif de 26,14 lei metrul cub la metan majorându-se cu peste 70% în luna septembrie.

La momentul publicării știrii prețul metanului la TTF constituia 95,2 euro MWh, cu peste 30% mai mult față de ultimele 30 de zile.