Moldova negociază milioane de metri cubi de gaz ucrainean! Prețul, ținut sub cheie

02 Nov. 2026, 17:53
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
02 Nov. 2026, 17:53 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova ar putea achiziționa între 10 și 50 de milioane de metri cubi de gaze naturale din Ucraina, în funcție de disponibilitatea volumelor și de condițiile comerciale negociate. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat la Radio Moldova că autoritățile încearcă să obțină un preț mai mic decât cel practicat pe piață, însă formula finală de calcul nu a fost încă stabilită.

Potrivit oficialului, cantitatea care ar putea fi procurată depinde atât de contractele deja semnate, cât și de volumele de gaze disponibile pentru eventualele livrări către Republica Moldova.

„Aproximativ putem să spunem, potențial, în funcție și de contractele care sunt deja semnate, între 10 și 50 de milioane de metri cubi”, a declarat Dorin Junghietu.

Ministrul a explicat că disponibilitatea gazelor reprezintă doar una dintre condițiile unei eventuale tranzacții. Un rol decisiv îl va avea prețul negociat între părți, în condițiile în care discuțiile comerciale sunt încă în desfășurare.

Întrebat la ce preț ar urma să fie cumpărate gazele, Junghietu a evitat să ofere o cifră sau o formulă concretă, argumentând că divulgarea detaliilor ar putea afecta negocierile.

„Sunt discuții comerciale și nu putem acum să anunțăm o formulă de preț”, a precizat ministrul.

La întrebarea dacă o asemenea achiziție ar fi avantajoasă pentru Republica Moldova, oficialul a răspuns că negocierile nu ar fi continuate în lipsa unei perspective comerciale favorabile.

„Dacă nu ar fi convenabil, nu s-ar depune acest efort”, a declarat Dorin Junghietu.

Insistat să precizeze dacă gazele ar urma să fie procurate sub cotațiile pieței sau la prețul acesteia, ministrul a confirmat că obiectivul negocierilor este obținerea unui tarif mai avantajos.

„Se încearcă să fie sub prețul de piață. Astea sunt realitățile la moment”, a afirmat Junghietu.

Deocamdată, ministrul nu a anunțat încheierea unui contract pentru aceste volume, prețul final sau calendarul eventualelor livrări.

Anterior, autoritățile au anunțat că Energocom a contractat integral cantitățile de gaze naturale planificate pentru perioada octombrie 2026 – martie 2027.

02 Nov. 2026, 17:42
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
02 Nov. 2026, 17:42 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a descoperit încălcări ale legislației și clauze abuzive în 28 de contracte de credit încheiate de OCN „MOGO LOANS” SRL, companie specializată în finanțarea achizițiilor de automobile. Creditorul, parte a grupului financiar internațional Eleving Group, cu origini în Letonia, trebuie să remedieze neregulile constatate și, după caz, să restituie clienților dobânzile, comisioanele, penalitățile și alte plăți încasate contrar limitelor prevăzute de lege.

Potrivit CNPF, neregulile au fost depistate în urma examinării petițiilor depuse de consumatori. Autoritatea a identificat încălcări ale Legii privind contractele de credit pentru consumatori, dar și prevederi contractuale considerate abuzive în sensul Codului civil.

Printre problemele constatate se numără informarea necorespunzătoare a clienților despre costurile reale ale creditelor, limitarea dreptului de rambursare anticipată, aplicarea unor comisioane și taxe suplimentare, precum și clauze care permiteau modificarea unilaterală a dobânzilor și a altor costuri.

De asemenea, au fost identificate prevederi neconforme referitoare la dreptul consumatorului de a revoca un contract și la condițiile de rezoluțiune a acestuia. În unele cazuri, costurile creditelor au depășit plafoanele stabilite de legislație.

În urma verificărilor, CNPF a dispus măsuri pentru înlăturarea încălcărilor, inclusiv restituirea sumelor percepute nelegal, acolo unde au fost depășite limitele privind costul creditului. Totodată, MOGO LOANS trebuie să își revizuiască portofoliul de credite pentru a identifica eventuale încălcări similare și în alte contracte.

Autoritatea de supraveghere anunță că va iniția și acțiuni în instanța de judecată pentru constatarea nulității clauzelor contractuale contrare legislației și a celor identificate ca fiind abuzive.

MOGO LOANS nu este însă o companie independentă cu capital exclusiv local. Societatea activează în Republica Moldova din august 2017 și face parte din Eleving Group, grup financiar internațional cu sediul juridic în Luxemburg și origini în Letonia, specializat în finanțări auto, leasing și credite de consum.

Potrivit informațiilor din registrele corporative, la 15 iunie 2026, compania letonă AS Eleving Stella a ajuns să dețină 100% din capitalul MOGO LOANS, față de 96,5% anterior. Astfel, creditorul nebancar din Republica Moldova este controlat integral, la nivelul acționariatului direct, de o societate din grupul Eleving.

La nivelul grupului internațional, cel mai mare acționar este AS ALPPES Capital din Letonia, cu o participație de 37,18%, potrivit datelor raportate pentru prima jumătate a anului 2026. Alte trei companii letone, AS Novo Holdings, SIA EMK Ventures și AS Obelo Capital, dețin câte 12,44% fiecare. Grupul precizează în raportările sale că niciun beneficiar efectiv nu îl controlează individual.

Eleving Group este prezent pe mai multe piețe internaționale și operează inclusiv în România, prin Mogo IFN, și în Republica Moldova, unde deține și organizația de creditare nebancară SEBO CREDIT.

Un detaliu relevant pentru consumatori este costul finanțărilor oferite de MOGO. Potrivit exemplului reprezentativ publicat pe site-ul companiei, pentru un credit auto de 100.000 de lei, contractat pe 36 de luni, dobânda anuală fixă este de 42%, iar dobânda anuală efectivă (DAE) ajunge la 58,86%.