Primele efecte ale acordului SUA-Iran! Petrolul începe să se ieftinească

22 Iun. 2026, 10:54
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Iun. 2026, 10:54 // Actual //  Ursu Victor

Prețurile petrolului au înregistrat scăderi pe piețele internaționale după primele semnale pozitive cu privire la implementarea acordului dintre Statele Unite și Iran, ceea ce alimentează speranțele investitorilor că riscurile pentru transporturile de țiței prin Strâmtoarea Ormuz se vor diminua.

Potrivit Euronews, cotația petrolului Brent, referința internațională, a coborât luni la 79,12 dolari pe baril, în timp ce petrolul american WTI s-a tranzacționat la 75,32 dolari pe baril.

Evoluția vine după ce mediatorii din Qatar și Pakistan au anunțat că prima rundă de discuții privind implementarea acordului dintre Washington și Teheran s-a încheiat cu „progrese încurajatoare”.

Memorandumul de înțelegere semnat săptămâna trecută prevede ajungerea la un acord final în termen de 60 de zile, încetarea operațiunilor militare și redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru exporturile globale de petrol.

În timp ce piața petrolului a reacționat pozitiv la perspectivele unei stabilizări în Orientul Mijlociu, bursele asiatice au avut evoluții mixte.

Indicele japonez Nikkei 225 a crescut cu 1,6%, atingând în timpul ședinței un nou maxim istoric. Avansul a fost susținut în principal de companiile din sectorul tehnologic și de optimismul investitorilor privind dezvoltarea inteligenței artificiale.

Acțiunile conglomeratului SoftBank au urcat cu 2,4%, iar producătorul de echipamente pentru industria semiconductorilor Tokyo Electron a câștigat 2,3%.

În Coreea de Sud, indicele Kospi a avansat cu 0,4%, apropiindu-se de niveluri record. Producătorul de memorii SK Hynix a înregistrat o creștere de aproape 5%, pe fondul cererii ridicate pentru tehnologii destinate inteligenței artificiale.

Nu toate piețele au împărtășit însă același optimism. Bursa din Hong Kong a pierdut 1%, iar indicele principal din Shanghai a consemnat doar o creștere modestă.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

06 Nov. 2026, 11:04
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
06 Nov. 2026, 11:04 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

China își propune să devină nu doar fabrica lumii, ci și una dintre cele mai mari piețe de desfacere pentru produsele străine. Pentru Republica Moldova, această schimbare ar putea reprezenta o oportunitate de export, însă realitatea comercială arată un dezechilibr. În 2025, Moldova a importat mărfuri chinezești de aproximativ 1,25 miliarde de dolari, în timp ce exporturile moldovenești către China au însumat doar 8,5 milioane de dolari. Astfel, importăm de circa 147 de ori mai mult decât reușim să vindem pe piața chineză, constată economistul Iurie Rija într-o analiză privind perspectivele comerciale dintre cele două țări.

Potrivit economistului, dimensiunea pieței chineze oferă oportunități mari. În 2025, comerțul exterior al Chinei a atins 45,47 trilioane de yuani, dintre care importurile au reprezentat 18,48 trilioane. În prima jumătate a anului 2026, importurile au crescut cu 22,1% față de perioada similară a anului precedent și a depășit ritmul de creștere a exporturilor. În același timp, excedentul comercial al Chinei s-a redus cu 4,7%.

Cu toate acestea, Iurie Rija avertizează că deschiderea pieței chineze nu înseamnă automat contracte profitabile pentru producătorii moldoveni. Principalele obstacole sunt accesul efectiv al produselor pe piață, taxele vamale, costurile logistice și capacitatea companiilor de a asigura livrări constante.

Un pas a fost făcut la 4 noiembrie 2026, când Republica Moldova și China au semnat protocolul privind cerințele fitosanitare pentru exportul cireșelor proaspete. Documentul deschide noi perspective pentru pomicultorii moldoveni, însă, înaintea primelor livrări, exportatorii trebuie să confirme cu Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor condițiile practice de acces pe piață.

În paralel, protocolul cu privire la exportul mierii se află încă în proces de finalizare. În februarie 2025 a fost semnat și un document referitor la exportul făinii din semințe de struguri și al făinii din semințe de floarea-soarelui. Economistul atrage atenția că aceste categorii de produse nu trebuie confundate automat cu semințele, uleiul sau șrotul, deoarece fiecare produs poate avea cerințe vamale și sanitare diferite.

O situație complicată se înregistrează în cazul vinurilor moldovenești. Potrivit analizei, China aplică o taxă vamală de 14% pentru vinul îmbuteliat și de 20% pentru vinul vrac. La acestea se adaugă acciza de 10% și TVA de 13% la import. În cazul vinului îmbuteliat, povara fiscală cumulată ajunge la aproximativ 43% din valoarea vamală, conform calculelor prezentate de economist.

În schimb, producătorii din Georgia și din alte state care beneficiază de acorduri comerciale preferențiale au avantajul unei taxe vamale de 0%. Această diferență pune vinificatorii moldoveni într-o poziție mai dificilă în competiția pentru consumatorul chinez.

O altă problemă este transportul. Pentru produsele agricole cu valoare relativ redusă pe tonă, precum făina din semințe de floarea-soarelui, cheltuielile logistice pot consuma o parte considerabilă a profitului. În cazul cireșelor, provocările sunt și mai mari, deoarece este necesară menținerea unui lanț frigorific neîntrerupt și livrarea rapidă până la cumpărător. Vinurile necesită, la rândul lor, condiții corespun