FLYONE contraatacă după decizia statului: „Nu am cerut nicio autorizație”

25 Iun. 2026, 14:46
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
25 Iun. 2026, 14:46 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania aeriană FLYONE a reacționat după informațiile apărute în spațiul public cu privire  la decizia Consiliului pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului (CEIISS), prin care a fost refuzată aprobarea investițiilor și a fost dispusă aplicarea clauzei de schimbare a controlului în termen de 90 de zile.

Într-un comunicat, operatorul aerian susține că nu desfășoară activități investiționale în domenii de importanță pentru securitatea statului și că nu a depus nicio cerere de autorizare la CEIISS.

„Activitatea companiei constă în prestarea serviciilor de transport aerian, prin operarea zborurilor regulate și charter de pasageri. FLYONE nu deține control, nu procură, nu ia în concesiune și nu participă în parteneriate public-private privind bunuri, active sau servicii care fac parte din domeniile de importanță pentru securitatea statului”, se arată în reacția companiei.

Reprezentanții FLYONE afirmă că se află într-un dialog activ cu autoritățile competente pentru a clarifica temeiul juridic al procedurii și motivele care au stat la baza emiterii deciziei.

Totodată, compania subliniază că activitatea sa nu este afectată de hotărârea CEIISS și că toate zborurile vor continua să fie operate conform programului.

„Compania activează în baza tuturor actelor permisive necesare, care atestă conformitatea și siguranța operațiunilor noastre. Toate zborurile sunt și vor fi operate în regim normal, conform graficului prestabilit”, precizează operatorul aerian.

FLYONE mai dă asigurări că își va continua activitatea în conformitate cu legislația Republicii Moldova și că va coopera în mod transparent cu autoritățile competente, în interesul pasagerilor, al partenerilor și al activității companiei.

Guvernul anunța astăzi într-un comunicat de presă: „Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului (CEIISS) a decis să refuze aprobarea investițiilor realizate de operatorul aerian FLY ONE într-un domeniu de importanță pentru securitatea statului și a dispus aplicarea clauzei de schimbare a controlului în termen de 90 de zile”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

11 Aug. 2026, 17:56
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
11 Aug. 2026, 17:56 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Achizițiile Energocom de energie electrică de la producătorii autohtoni s-au redus de aproape trei ori în primele șapte luni ale anului 2026. Compania a cumpărat circa 209.200 MWh de energie locală în ianuarie, dar numai aproximativ 76.400 MWh în iulie, arată calculele BANI.MD efectuate în baza datelor publicate de furnizorul central de energie.

Diferența este de aproximativ 132.800 MWh, echivalentul unei scăderi de 63,5%. În aceeași perioadă, volumul total al achizițiilor Energocom s-a redus cu circa 35%, de la 478.233 MWh în ianuarie la 308.868 MWh în iulie. Astfel, achizițiile de energie autohtonă au scăzut aproape de două ori mai rapid decât necesarul total acoperit de companie.

Ponderea energiei locale în portofoliul Energocom a coborât de la 43,75% în ianuarie la numai 24,74% în iulie, o diminuare de 19 puncte procentuale. În sens opus, ponderea energiei procurate prin contracte bilaterale a crescut de la 29,36% la 57,33%.

Calculată în volume, energia cumpărată prin contracte bilaterale a crescut de la aproximativ 140.400 MWh în ianuarie la peste 177.000 MWh în iulie, adică cu circa 26%, în pofida reducerii consumului total.

într-un răspuns pentru BANI.MD, Energocom respinge însă ideea că ar fi decis să înlocuiască energia produsă în Republica Moldova cu electricitate importată. Compania explică reducerea prin caracterul sezonier al activității centralelor electrice de termoficare.

În sezonul rece, CET-urile produc simultan energie termică și electrică, având o pondere mai mare în producția locală. Vara, după încheierea sezonului de încălzire, activitatea centralelor se reduce semnificativ, iar pe piață ajunge o cantitate mai mică de energie electrică autohtonă.

Un alt factor invocat este schimbarea regulilor pieței. Din 1 iulie 2026, producătorii locali își tranzacționează energia pe piața liberă, prin intermediul OPEM. În cadrul obligației de serviciu public, Energocom susține că achiziționează energia locală disponibilă care nu a fost vândută pe această piață.

Deficitul rămas este acoperit prin importuri, în special în orele de vârf, între 07:00 și 11:00 și între 18:00 și 23:00. Volumele cumpărate depind de nivelul consumului, prețurile disponibile și capacitatea de transport transfrontalieră.

Compania nu a precizat însă ce producători autohtoni și-au redus cel mai mult livrările și nici ce cantitate de energie locală oferită pe piață nu a fost cumpărată. Astfel, nu poate fi stabilit din răspuns dacă întreaga reducere provine de la CET-uri sau dacă și alți producători și-au diminuat producția ori și-au vândut energia prin alte mecanisme.

Energocom nu a prezentat nici prețurile medii achitate separat pentru energia locală, contractele bilaterale și Piața pentru Ziua Următoare și nici economia obținută prin modificarea structurii achizițiilor. Compania susține că publică doar prețul mediu ponderat lunar al întregului portofoliu, iar prețurile din contractele și tranzacțiile individuale sunt confidențiale.

Potrivit Energocom, divulgarea acestora i-ar putea afecta capacitatea de negociere și relațiile cu partenerii comerciali. În lipsa prețurilor defalcate, nu poate fi verificat dacă majorarea achizițiilor prin contracte bilaterale a redus sau, dimpotrivă, a majorat costul energiei furnizate consumatorilor.