EXCLUSIV Șeful FLYONE: Am cerut explicații autorităților, dar nu am primit niciun răspuns

25 Iun. 2026, 15:49
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
25 Iun. 2026, 15:49 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Proprietarul și persoana care controlează operatorul aerian FLYONE, Vladimir Cebotari, susține că a fost surprins de decizia Consiliului pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului (CEIISS), prin care au fost respinse investițiile companiei și s-a dispus aplicarea clauzei de schimbare a controlului în termen de 90 de zile.

Într-o declarație oferită în exclusivitate pentru BANI.MD, Cebotari afirmă că reprezentanții companiei nu înțeleg la ce investiții face referire decizia autorităților.

„Am fost surprinși de decizia Comisiei pentru aprobarea investițiilor, în condițiile în care noi nu știm despre ce investiții este vorba la companie”, a declarat Vladimir Cebotari pentru BANI.MD.

Acesta susține că, înainte de adoptarea hotărârii, FLYONE a încercat în repetate rânduri să obțină explicații din partea instituțiilor statului.

„Ba mai mult, înainte de emiterea deciziei de către Comisie, noi ne-am adresat de mai multe ori autorităților statului pentru clarificări și cu solicitarea de a avea întrevederi, însă până în prezent nu am obținut niciun răspuns”, a mai declarat Cebotari.

Astăzi, CEIISS a anunțat că a refuzat aprobarea investițiilor realizate de FLYONE într-un domeniu de importanță pentru securitatea statului și a dispus aplicarea clauzei de schimbare a controlului în termen de 90 de zile, în urma unei proceduri de examinare desfășurate pe parcursul a aproximativ 11 luni.

Ulterior, FLYONE a transmis că nu desfășoară activități investiționale în domenii de importanță pentru securitatea statului, că nu a solicitat autorizarea unor astfel de investiții și că activitatea companiei, inclusiv operarea zborurilor regulate și charter, nu este afectată de decizia autorităților.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

09 Nov. 2026, 14:56
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
09 Nov. 2026, 14:56 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Traficul camioanelor prin punctul de trecere a frontierei Giurgiulești-Galați urmează să fie fluidizat, după ce autoritățile din Republica Moldova și România au pus în funcțiune două benzi suplimentare de control pe sensul de ieșire din țară. Măsura este menită să reducă timpul de așteptare la frontieră, în special pentru transportatorii de cereale destinate exportului.

Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, noile benzi sunt destinate exclusiv camioanelor care circulă în regim de tranzit comun, procedură ce permite efectuarea formalităților vamale prin intermediul sistemului electronic NCTS (New Computerised Transit System).

Prin utilizarea acestui sistem, declarațiile de tranzit sunt procesate electronic, ceea ce simplifică procedurile și permite efectuarea mai rapidă a controalelor vamale.

Separarea camioanelor aflate în tranzit comun de celelalte categorii de transportatori va permite procesarea unui număr mai mare de vehicule pe cele patru benzi existente. Astfel, capacitatea totală de control a punctului vamal pe sensul de ieșire din Republica Moldova ajunge la șase benzi.

Ministerul Agriculturii precizează că măsura este deosebit de importantă pentru exportatorii de cereale, care utilizează punctul Giurgiulești-Galați pentru transportarea producției agricole peste hotare.

De capacitatea suplimentară vor beneficia și camioanele fără încărcătură, precum și transporturile efectuate de operatorii economici autorizați (AEO), care dispun de un statut vamal special ce permite aplicarea unor facilități în cadrul procedurilor de control.

Operaționalizarea celor două benzi face parte din acțiunile convenite între autoritățile vamale și de frontieră din Republica Moldova și România pentru îmbunătățirea circulației transportului de mărfuri.