Milionarul de la ANRE care a încasat jumătate de milion de la Moldovagaz acum critică salariile companiei

25 Iul. 2026, 10:35
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
25 Iul. 2026, 10:35 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Directorul ANRE, Constantin Borosan, susține că salariile angajaților reprezintă aproximativ 60% din costurile de distribuție a gazelor și constituie cea mai mare cheltuială a operatorilor. Declarația vine în contextul în care, potrivit declarației sale de avere, anul trecut acesta a încasat peste jumătate de milion de lei din calitatea de membru al Consiliului de Observatori al SA „Moldovagaz”, companie în care remunerarea personalului este acum indicată drept principalul factor de cost.

Întrebat, într-o conferință de presă, dacă există loc pentru reducerea costurilor de distribuție, Borosan a explicat că aproximativ 60% din aceste cheltuieli sunt destinate remunerării angajaților.

„În distribuție lucrează circa 5 000 de oameni în țara noastră. Remunerarea angajaților constituie principala cheltuială a operatorilor de distribuție”, a declarat directorul ANRE.

Solicitat să spună dacă aceste costuri pot fi diminuate, Borosan a evitat să ofere o estimare.

„ANRE își bazează deciziile pe calcule economice”, a precizat acesta.

Declarațiile au fost făcute într-un moment în care salariile din companiile energetice au devenit subiect de controversă publică, pe fondul solicitării de majorare a tarifului la gaz.

Potrivit declarației de avere pentru anul 2025, Constantin Borosan a obținut 501 611 lei din indemnizația primită în calitate de reprezentant al statului în Consiliul de Observatori al SA „Moldovagaz”, la care se adaugă 91 935 de lei din Consiliul SA „Energocom” și 46 202 lei de la ÎS „NHE Costești”.

Documentul mai arată că Borosan a declarat venituri salariale de 551 666 de lei de la Ministerul Energiei, 427 665 de lei de la ANRE și 42 319 lei de la Universitatea Tehnică a Moldovei.

În total, numai din salarii și indemnizațiile aferente funcțiilor publice și reprezentării statului în companii, Constantin Borosan a declarat venituri de peste 1,66 milioane de lei în anul 2025.

 

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

09 Sept. 2026, 12:44
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
09 Sept. 2026, 12:44 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, susține că autoritățile nu discută, la etapa actuală, despre liberalizarea pieței transportului feroviar de marfă și despre intrarea unor operatori privați în concurență cu Calea Ferată din Moldova.

Întrebat dacă separarea CFM și crearea unor entități distincte pentru infrastructură și transport ar putea deschide piața pentru alți operatori, Bolea a declarat că prioritatea actuală este fortificarea sectorului feroviar.

„La etapa actuală nu vorbim despre liberalizarea pieței. Chiar și țările care au intrat în Uniunea Europeană au o perioadă de tranziție până la liberalizarea pieței. Regulile economiei prevăd concurența ca motor al economiei, dar trebuie inițial să fortificăm”, a declarat ministrul.

Potrivit lui Bolea, Ministerul Infrastructurii și CFM încearcă să consolideze treptat sectorul feroviar, iar despre deschiderea pieței s-ar putea discuta abia ulterior.

„Datorită acțiunilor și politicilor Ministerului Infrastructurii și CFM, noi reușim să fortificăm, cu pași mărunți, căile ferate. Inițial fortificăm, după care vom putea vorbi despre liberalizarea pieței. La momentul actual nu vorbim despre liberalizarea transportului de marfă”, a precizat Vladimir Bolea.

Declarațiile vin în contextul în care Guvernul a aprobat reorganizarea Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” și crearea Societății pe Acțiuni „CFM Infra”, care va administra infrastructura feroviară. Noua companie ar urma să fie înregistrată până la sfârșitul anului 2026.

Potrivit notei de fundamentare, termenul-limită este prevăzut în Agenda de reforme aferentă Planului de creștere al Republicii Moldova pentru perioada 2025–2027 și „nu poate fi modificat”.

Reforma presupune separarea administratorului infrastructurii feroviare de operatorii care vor presta servicii de transport de pasageri și mărfuri, în conformitate cu modelul prevăzut de Codul transportului feroviar.

CFM se află deja într-un proces de reorganizare. Printr-o hotărâre anterioară a Guvernului a fost decisă crearea unei societăți pe acțiuni care să preia activitatea operațională de transport feroviar. Următorul pas este transformarea întreprinderii de stat rămase în S.A. „CFM Infra”, care va administra liniile, instalațiile și celelalte active de infrastructură.

Autorii proiectului avertizează însă că, dacă ar fi respectate integral toate procedurile prevăzute de legislația generală, reorganizarea ar putea fi finalizată abia în martie-aprilie 2027.