Tofan își face „comandament” pentru proiectele blocate de ani de zile

17 Sept. 2026, 14:07
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Sept. 2026, 14:07 // Actual //  Ursu Victor

Guvernul pregătește crearea unei structuri unice care va gestiona proiectele strategice ale Republicii Moldova, în încercarea de a accelera investițiile mari care, în unele cazuri, rămân ani întregi la etapa de planificare.

Premierul Vasile Tofan a anunțat că noua entitate, denumită provizoriu „Moldova Project”, ar urma să preia implementarea proiectelor majore din infrastructură, sănătate, irigații, energie și transport.

„Moldova are nevoie de proiecte mari și acestea trebuie să se miște rapid, nu în decenii”, a declarat șeful Guvernului.

Tofan a invocat mai multe proiecte discutate de ani de zile, printre care spitalele regionale de la Bălți și Cahul, sistemele de irigații din sud, infrastructura de transport, un aeroport în nordul țării și penitenciarul modern din Chișinău, proiect început în 2013 și încă nefinalizat.

Potrivit premierului, blocajele nu sunt generate întotdeauna de lipsa finanțării, ci și de capacitatea redusă a instituțiilor de a transforma proiectele din documente în lucrări efective.

„De multe ori, problema nu este lipsa banilor, ci capacitatea slabă de implementare: responsabilități împărțite între prea multe instituții, prea puțini specialiști și proiecte care înaintează prea încet”, a explicat Tofan.

Noua structură ar urma să concentreze într-o singură echipă specialiști în inginerie, management de proiect, achiziții publice și licitații, administrarea contractelor, finanțe și drept. Aceasta ar trebui să se ocupe de pregătirea proiectelor, organizarea achizițiilor, monitorizarea lucrărilor și finalizarea investițiilor.

„Vrem o echipă mică și foarte bună”, a spus premierul.

Tofan afirmă că modelul este inspirat din experiența unor state precum Lituania, Irlanda și Muntenegru, unde capacitățile de implementare pentru proiectele majore au fost concentrate în structuri specializate.

La conducerea „Moldova Project”, Guvernul intenționează să-l propună pe Mircea Eșanu, actualul director al Agenției Servicii Publice.

„Mircea Eșanu a demonstrat că poate moderniza o instituție și că nu evită problemele grele. Exact de asta avem nevoie la Moldova Project”, a declarat Tofan.

Premierul susține că noua structură nu ar trebui să ducă la extinderea aparatului de stat sau la creșterea cheltuielilor bugetare. Funcțiile ar urma să fie concentrate prin reorganizarea unităților de implementare existente.

„Intenția este de a economisi bani, nu de a cheltui mai mult”, a precizat șeful Executivului.

Structura finală a instituției este încă în curs de definitivare.

17 Sept. 2026, 13:25
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
17 Sept. 2026, 13:25 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Banca Națională a Moldovei avertizează asupra intensificării presiunilor inflaționiste și și-a revizuit în sens ascendent evaluarea riscurilor pentru trimestrul IV 2026 și prima jumătate a anului 2027. Inflația anuală a ajuns în august la 6,96% și a depășit limita superioară a coridorului țintit de banca centrală.

Potrivit BNM, inflația a accelerat cu 0,62 puncte procentuale față de luna iulie și s-a plasat peste intervalul de variație de ±1,5 puncte procentuale în jurul țintei de 5%.

Cu toate acestea, creșterea prețurilor din august a fost mai redusă decât anticipase BNM în Raportul asupra inflației publicat în aceeași lună. Explicația ține în principal de prețurile reglementate, după ce ajustarea tarifului la gazele naturale a fost întârziată.

Riscurile pentru perioada următoare se amplifică însă. BNM arată că presiunile vin atât din exterior, prin creșterea prețurilor la energie, produse alimentare și materii prime, cât și din interiorul economiei, unde consumul este susținut de majorarea veniturilor disponibile ale populației.

Banca centrală estimează acum riscuri mai mici pentru inflație în trimestrul III 2026 față de prognoza din august, dar o deteriorare a perspectivelor în trimestrul IV și în prima jumătate a anului 2027.

Unul dintre principalele pericole vine din sectorul energetic. De la începutul lunii septembrie, potrivit BNM, prețurile petrolului Brent și ale gazelor naturale Dutch TTF au continuat să crească, pe fondul reluării ostilităților dintre SUA și Iran. Volatilitatea piețelor energetice amplifică riscul ca scumpirile externe să fie transmise ulterior în prețurile din Republica Moldova.

Presiuni suplimentare pot veni și din zona alimentelor. Episoadele de temperaturi extreme din Europa, problemele logistice din Strâmtoarea Ormuz și riscurile asociate fenomenului El Niño au determinat revizuirea în sus a ipotezelor privind evoluția prețurilor alimentare internaționale.

În același timp, cererea internă rămâne puternică. Fondul de salarizare a crescut cu 12% în termeni nominali în trimestrul II, iar transferurile de bani către persoanele fizice au avansat cu 20,88% în iulie față de aceeași lună din 2025. Comerțul cu amănuntul a crescut, la rândul său, cu 15,7% în primele șapte luni ale anului.

BNM avertizează că traiectoria inflației rămâne dependentă și de momentul și amploarea ajustării tarifelor reglementate, inclusiv cele din sectorul energetic, dar și de recolta agricolă din anul viitor, consum, remiteri, investiții, finanțarea externă și politica fiscală.

Pentru a reduce presiunile asupra prețurilor și a readuce inflația către ținta de 5%, BNM a majorat rata de bază cu 1,5 puncte procentuale, până la 9% anual. Banca centrală spune că măsura urmărește inclusiv stimularea economisirii în detrimentul consumului și limitarea efectelor secundare ale șocurilor de ofertă.

În precedentul Raport asupra inflației, BNM spunea că valul scumpirilor ar urma să se intensifice în ultimele luni ale anului. Banca Națională a Moldovei (BNM) prognoza că rata anuală a inflației va urca de la 7,7% în trimestrul III la 9,2% în trimestrul IV 2026, potrivit Raportului asupra inflației din august.