Moldova intră în „careul de ași” al aderării la UE! Bruxelles-ul pregătește termene concrete

28 Sept. 2026, 13:44
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
28 Sept. 2026, 13:44 // Actual //  Ursu Victor

Republica Moldova ar urma să intre într-un grup restrâns de patru state candidate considerate cele mai avansate în procesul de aderare la Uniunea Europeană, pentru care Bruxelles-ul pregătește foi de parcurs individuale cu termene orientative pentru îndeplinirea reformelor și etapelor de negociere, potrivit informațiilor publicate de POLITICO.

Alături de Republica Moldova, în grup se regăsesc Ucraina, Albania și Muntenegru. Comisia Europeană intenționează să ofere acestor țări o perspectivă mai clară asupra pașilor necesari pentru avansarea spre aderare, inclusiv prin stabilirea unor repere temporale pentru închiderea etapelor și clusterelor de negociere.

Potrivit POLITICO, informația a fost confirmată de doi oficiali de rang înalt ai Comisiei Europene. Noua abordare ar urma să lege mai strâns îndeplinirea reformelor de progresele concrete în procesul de aderare.

Practic, statele candidate ar urma să știe mai exact ce reforme trebuie să realizeze și într-un ce interval pentru a avansa către următoarele etape. În cazul îndeplinirii condițiilor esențiale, cele patru țări ar urma să primească asigurări mai clare că procesul conduce efectiv spre aderarea la UE.

În paralel, Bruxelles-ul pregătește o revizuire a politicii de preaderare, care ar putea permite statelor candidate să beneficieze gradual de unele dintre avantajele apartenenței la Uniunea Europeană înainte de obținerea statutului de membru cu drepturi depline.

Printre direcțiile analizate se numără accesul progresiv la programe, proiecte și beneficii economice europene, pe măsură ce țările candidate îndeplinesc reformele solicitate de Bruxelles.

Noua abordare ar urma să fie prezentată oficialilor europeni pe 6 octombrie, într-un moment în care UE încearcă să accelereze procesul de extindere, dar și să ofere statelor candidate stimulente economice înainte de aderarea propriu-zisă.

Pentru Republica Moldova, includerea în grupul celor patru state avansate este importantă și din perspectivă economică. Chișinăul beneficiază deja de Planul de Creștere al UE în valoare de 1,9 miliarde de euro, finanțarea fiind condiționată de realizarea reformelor convenite cu Bruxelles-ul.

 

 

28 Sept. 2026, 13:29
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
28 Sept. 2026, 13:29 // Actual //  Grîu Tatiana

Republica Moldova ar putea deveni o platformă logistică pentru companiile implicate în reconstrucția Ucrainei. Premierul Vasile Tofan a declarat, la Moldova Business Week 2026, că partea ucraineană a solicitat utilizarea unor spații de depozitare din Republica Moldova.

„Acesta nu este un concept teoretic. Noi avem o solicitare explicită din partea ucraineană de a folosi spații de stocare în Republica Moldova, de depozitare, iar ucrainenii ar închiria tot ce avem noi aici”, a declarat Tofan.

Premierul a spus că Republica Moldova trebuie privită nu doar ca o piață de mai puțin de trei milioane de oameni, ci și ca o „țară de intrare” și o platformă pentru companiile care vor să participe la reconstrucția Ucrainei.

„Moldova nu este doar o țară cu sub 3 milioane de persoane, dar trebuie să ne gândim la Moldova ca la o țară de intrare, o platformă pentru companii care vor să participe în reconstruirea Ucrainei”, a declarat premierul.

Declarațiile lui Tofan vin în contextul în care Ucraina caută soluții pentru protejarea și menținerea lanțurilor logistice și de aprovizionare afectate de atacurile asupra infrastructurii.

Ministrul ucrainean al Politicii Agrare și Alimentației, Taras Vîsoțki, a declarat anterior, într-un interviu pentru RBC-Ukraine, că Ucraina analizează posibilitatea relocării unor capacități de depozitare a produselor alimentare în țările vecine, inclusiv în Republica Moldova. Potrivit acestuia, sunt analizate eventuale modificări legislative necesare pentru o asemenea soluție.