Gazele naturale necesare pentru perioada octombrie 2026–martie 2027 au fost contractate integral, iar stocurile de securitate ale Republicii Moldova au fost constituite. Totuși, pregătirile pentru iarnă continuă: din cele 52 de măsuri incluse în planul autorităților, doar 27 sunt realizate integral, 21 sunt îndeplinite parțial, iar patru sunt în curs de realizare.
Situația a fost examinată pe 2 noiembrie, la ședința Comisiei pentru pregătirea sezonului de încălzire 2026–2027. Instituțiile au raportat despre aprovizionarea cu gaze și electricitate, starea infrastructurii și intervențiile necesare în cazul unor perturbări.
Potrivit Ministerului Energiei, Energocom a contractat toate cantitățile de gaze planificate pentru sezonul rece. Stocurile de securitate, de 56,3 milioane de metri cubi, sunt depozitate în România și Ucraina. Moldovagaz, furnizorul desemnat pentru regiunea transnistreană, a raportat, de asemenea, îndeplinirea obligației de stocare pentru întreaga perioadă rece.
În sectorul energiei electrice, construcția liniei de 400 kV Vulcănești–Chișinău a fost finalizată. La Stația Electrică Chișinău continuă însă verificările necesare pentru punerea în funcțiune a echipamentelor.
Până la sfârșitul anului, contractele ferme la prețuri fixe pot acoperi până la 50% din necesarul de import de energie electrică. Pentru perioada care începe la 1 ianuarie 2027, mecanismele de achiziție și de asigurare a continuității aprovizionării urmează să fie definitivate. Autoritățile verifică și disponibilitatea capacităților de import, starea rețelelor și echipamentele pentru intervenții.
Între timp, Termoelectrica a început livrarea căldurii către 135 de grădinițe, 49 de școli, 25 de instituții medicale, trei instituții de învățământ superior, 104 blocuri locative, 35 de case particulare și 95 de agenți economici. Directorul întreprinderii, Iurie Razlovan, a precizat că toți consumatorii pot fi conectați la cererea administratorilor de bloc, inclusiv dacă au datorii din perioadele anterioare.
Autoritățile mai pregătesc un plan de intervenție pentru eventuale reduceri sau întreruperi ale livrărilor de gaze către regiunea transnistreană. Alte acțiuni vizează asigurarea instituțiilor publice cu combustibil, verificarea disponibilității cărbunelui, trecerea la comercializarea motorinei pentru sezonul rece și consolidarea securității cibernetice a infrastructurii energetice.
