Transportatorii, prinși cu nereguli: ANTA a aplicat amenzi de peste 714 000 de lei

03 Nov. 2026, 12:19
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
03 Nov. 2026, 12:19 // Actual //  Grîu Tatiana

Amenzi de peste 714 000 de lei au fost aplicate în urma controalelor efectuate în luna octombrie în transportul rutier. Printre neregulile depistate se numără transportul ilegal de persoane și mărfuri, vehiculele fără inspecție tehnică și nerespectarea timpului de odihnă al șoferilor.

Potrivit Agenției Naționale Transport Auto (ANTA), verificările au avut loc atât pe drumurile publice din țară, cât și la sediile operatorilor de transport. În total, inspectorii au întocmit 160 de procese-verbale și decizii de sancționare, valoarea amenzilor ajungând la 714 275 de lei.

Cele mai multe abateri, 80 la număr, au vizat regulile de transport al persoanelor și mărfurilor. Inspectorii au constatat lipsa documentelor obligatorii la bord, depășirea greutății admise a vehiculelor, nerespectarea orarelor și traseelor, dar și încălcarea perioadelor de conducere și odihnă. Pentru aceste nereguli au fost aplicate amenzi de 202 000 de lei.

Cele mai mari sancțiuni ca valoare totală, de 415 000 de lei, au fost aplicate în 45 de cazuri de activitate ilegală în transport. Este vorba despre transportul de persoane și mărfuri fără înregistrarea și notificarea necesare, precum și despre servicii de taxi prestate cu mașini care nu aveau dotările obligatorii.

Alte 20 de cazuri au vizat încălcarea regulilor de folosire a drumurilor și de transport al încărcăturilor agabaritice, supragrele sau periculoase. Lipsa documentelor necesare și nerespectarea normelor au dus la amenzi în valoare totală de 63 900 de lei.

Inspectorii au mai aplicat amenzi de 33 375 de lei în 15 cazuri care au inclus vehicule admise în circulație fără inspecție tehnică periodică, neeliberarea biletelor de călătorie ori a bonurilor fiscale și încălcarea regulilor de prestare a serviciilor.

ANTA anunță că verificările vor continua în toată țara.

04 Nov. 2026, 15:27
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
04 Nov. 2026, 15:27 // Actual //  Grîu Tatiana

Bunurile provenite din activitățile grupărilor criminale ar putea fi confiscate chiar dacă dosarul în care au fost descoperite s-a încheiat fără o condamnare. Un proiect al Ministerului Justiției introduce „confiscarea autonomă”, o procedură prin care procurorul va putea cere separat instanței să decidă ce se întâmplă cu aceste bunuri, inclusiv după o achitare definitivă sau după încetarea urmăririi penale.

Măsura ar putea fi aplicată dacă procurorul prezintă probe că bunurile provin din activitățile unui grup criminal organizat sau ale unei organizații criminale, că aceste activități pot genera câștiguri mari și că formele de confiscare specială sau extinsă nu pot fi folosite. Procurorul va trebui să demonstreze proveniența infracțională a bunurilor, fără să fie obligat să identifice fiecare infracțiune din care acestea provin.

Judecătorii vor putea lua în calcul diferența semnificativă dintre valoarea bunurilor și veniturile legale ale persoanei care le deține, lipsa unei surse legale plauzibile, dar și legăturile cu persoane asociate unei grupări criminale, dacă acestea pot explica modul în care au fost obținute bunurile.

Proiectul stabilește și o limită de timp. Măsura ar putea viza bunurile dobândite în decurs de cinci ani dinaintea faptei investigate, precum și pe cele dobândite ulterior, până când procurorul sesizează instanța. Pentru fapta în dosarul căreia au fost identificate bunurile, legea trebuie să prevadă o pedeapsă maximă de cel puțin patru ani de închisoare.

Procurorul ar putea solicita confiscarea și după suspendarea urmăririi penale în cazurile prevăzute de proiect. După suspendarea sau încetarea urmăririi penale, acesta va putea cere Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale să continue verificările financiare pentru a stabili dacă sunt întrunite condițiile pentru confiscare.

Instanța ar urma să examineze cererea în cel mult trei luni și va putea pune bunurile sub sechestru pe durata procedurii. Proprietarii și celelalte persoane ale căror drepturi pot fi afectate vor avea dreptul la avocat, la consultarea dosarului, la audiere și la contestarea hotărârii. Bunurile deținute de terți de bună-credință sunt exceptate de la confiscarea autonomă.