Promo-Lex raportează încălcări: Transportare organizată a alegătorilor la Rezina și Copanca

11 Iul. 2021, 10:43
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
11 Iul. 2021, 10:43 // Actual //  MD Bani

Două cazuri de transportare organizată a alegătorilor în regiunea transnistreană, mai exact în Copanca și Rezina, au fost raportate de observatorii Promo-Lex, de la deschiderea secțiilor de votare. Declarația a fost făcută de Nicolae Panfil, director de Promo-LEX, într-un briefing de presă.

De asemenea, observatorii au raportat opt cazuri de filmare sau fotografiere a buletinului de vot și două incidente de nerespectare a măsurilor anti-COVID-19.

În general, secțiile de votare s-au deschis la timp – 86% dintre ele. Unele secții e votare s-au deschis cu un minut-două mai devreme sau mai târziu.

În circa 6% din secțiile de votare nu se respectă triajul în scopul prevenirii COVID-19, iar în patru cazuri observatorilor Promo-Lex li s-a restricționat accesul sau observarea liberă în secțiile de votare.

În șase cazuri au fost înregistrate întreruperi ale operațiunilor de filmare în secțiile de votare, în mare parte din cauza defecțiunilor tehnice. În 16 cazuri au fost identificate afișaje în perimetrul a 100 de metri de la secția de votare.

În șapte cazuri sigilarea urmelor de vot nu a fost respectată întocmai, potrivit regulilor trebuie să fie patru sigilii. De asemenea, s-au atestat două cazuri de defecțiuni ale SIAS Alegeri, în mare parte din cauza lipsei internetului. Votare nejustificată în grup – 3 cazuri și la o secție de votare nu era nicio inscripție cu privire la secțiile de votare.

Promo-LEX are 600 de observatorii statici în secțiile de votare din țară. 160 de observatori la nivel național sunt împărțiți în grupe mobile, care merg la secțiile de votare neincluse în eșantion. 41 de observatori statici sunt în regiunea transnistreană. Misiunea de Observare are și observatori peste hotare.

08 Sept. 2026, 16:26
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
08 Sept. 2026, 16:26 // Actual //  Ursu Victor

Rezultatele PISA 2025 arată decalaje în sistemul educațional din Republica Moldova. Astfel, mai mult de jumătate dintre elevi nu ating nivelul minim de competențe la matematică și citire, iar la științe situația este doar puțin mai bună. Cele mai mari diferențe apar între elevii din orașe și cei din sate, precum și între instituțiile mari și școlile cu puțini elevi.

Potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării, la științe, elevii din mediul urban au acumulat în medie 447 de puncte, în timp ce elevii din mediul rural au obținut 391 de puncte.

Decalajele sunt și la celelalte discipline evaluate. Diferența dintre elevii din mediul urban și rural este de 51 de puncte la matematică și de 55 de puncte la citire.

Directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, Lilia Ivanov, a explicat că punctajele PISA sunt calculate pe o scară internațională și nu pot fi comparate direct cu sistemul de note de la 1 la 10. Aproximativ 20 de puncte PISA corespund unui an de studii.

Astfel, diferența dintre performanțele elevilor din orașe și cele ale elevilor din sate echivalează, estimativ, cu un decalaj de aproximativ 2,5–2,8 ani de școlarizare.

Diferențe și mai mari sunt înregistrate în funcție de dimensiunea instituției de învățământ. La toate cele trei domenii evaluate, elevii din școlile mari au obținut, în medie, cu 60–65 de puncte mai mult decât cei din instituțiile mici.

La științe, 58,6% dintre elevii din școlile mici nu ating nivelul de bază, comparativ cu doar 28% dintre elevii din instituțiile mari.

La matematică, proporția celor care nu ating nivelul minim este de 68% în școlile mici, față de 37,4% în cele mari. La citire, diferența este de 65% față de 32,3%.

Rezultatele PISA arată și o influență a situației socio-economice asupra performanțelor școlare. La științe, diferența dintre elevii din familii avantajate și cei din medii socio-economice vulnerabile ajunge la 85 de puncte, echivalentul a peste patru ani de studii.

La matematică, decalajul este de 78 de puncte, iar la citire de 75 de puncte.