Ieri au discutat, azi s-au apucat de planificat. Gavrilița cu Ioniță, în ședință. Au decis luna ședinței comune MD-RO

10 Aug. 2021, 17:14
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
10 Aug. 2021, 17:14 // Actual //  MD Bani

Ieri au discutat, azi s-au apucat de planificat. Gavrilița cu Ionița pun la cale ședința Guvernelor MD-RO. Au stabilit și data, scrie Realitatea.md.

Ședința comună dintre Guvernul Republicii Moldova și cel al României ar urma să aibă loc în luna septembrie. Anunțul a fost făcut astăzi de Guvernul de la Chișinău, după întrevederea prim-ministrei Natalia Gavrilița cu ambasadorul României în Republica Moldova Daniel Ioniță.

„Azi prim-ministrul Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu Ambasadorul României, Daniel Ioniță. În contextul discuției avute ieri cu premierul României Florin Cîțu, cei doi oficiali au planificat pregătirea ședinței comune ale Guvernelor României și Moldovei, care ar putea avea loc deja în septembrie”, se arată în comunicatul Guvernului.

Tot în cadrul întâlnirii de azi s-au stabilit etapele de pregătire a reluării și extinderii acordului interguvernamental pentru asistență tehnică nerambursabilă.

„România este un susținător activ al modernizării țării noastre și relația are un potențial de dezvoltare enorm, din care vor câștiga toți cetățenii”, se mai precizează în comunicat.

Precizăm că, ieri, ambasadorul României la Chișinău a avut o întrevedere și cu ministrul Afacerilor Externe, Nicu Popescu.

02 Oct. 2026, 17:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Oct. 2026, 17:02 // Actual //  Grîu Tatiana

Trei zboruri de pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău înregistrează întârzieri în urma alertei de minare anunțate vineri, 2 octombrie. 

Potrivit administrației aeroportului, sunt afectate cursele spre Istanbul (TK274), Frankfurt (LH1559) și Viena (OS718). Pasagerii sunt îndemnați să verifice statutul curselor pe panoul online al aeroportului și să urmărească informațiile transmise de companiile aeriene.

Anterior, Poliția de Frontieră a anunțat că la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău a fost declanșată o alertă de minare.

În urma alertei, pasagerii și angajații aeroportului au fost evacuați, iar la fața locului au fost mobilizate subdiviziunile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, procedura de înregistrare a pasagerilor a fost suspendată temporar. Autoritățile au avertizat că situația poate provoca modificări în programul zborurilor.

Călătorii care au curse programate pentru vineri sunt îndemnați să urmărească actualizările aeroportului și ale companiilor aeriene.