Concurs de angajare, funcție vacantă de DIRECTOR la Ministerul Mediului! Cine poate depune dosarul

08 Sept. 2021, 21:32
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
08 Sept. 2021, 21:32 // Actual //  MD Bani

Concursul pentru selectarea candidatului la funcția de director al Instituției Publice „Unitatea de implementare a proiectelor în domeniul mediului” (UIPM), fondator Ministerul Mediului, a fost anunțat de către Comitetul de Supraveghere. Funcțiile de bază și competențele directorului UIPM sunt stabilite în Statutul Instituţiei Publice UIPM, aprobat prin Hotărîrea Guvernului, scrie Realitatea.md.

Astfel, potrivit normelor, candidatul la funcţia de director al UIPM trebuie să întrunească următoarele cerinţe:

a)         să deţină cetăţenia Republicii Moldova;

b)        să cunoască limba română, scrisă şi vorbită;

c)         să cunoască limba engleză, scrisă și vorbită;

d)        să aibă studii superioare în domeniile relevante protecției mediului; ingineriei de mediu; economice sau juridice;

e)         să aibă experiență în implementarea și/sau managementul proiectelor investiționale în domeniile relevante protecției mediului, schimbărilor climatice, economiei circulare și utilizării raționale a resurselor naturale;

f)         să posede o reputaţie ireproşabilă;

g)        să nu aibă antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie;

h)        să nu fie privat de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate.

Prin urmare, candidații la funcția de director al UIPM urmează să depună la Secretariatul Comitetului, pe numele Comitetului un dosar care include următoarele documente:

a)        dovada cetățeniei Republicii Moldova (copia de pe buletinul de identitate);

b)        curriculum vitae cu indicarea a trei persoane de referință și datele de contact ale acestora (pentru a putea fi contactate);

c)        copiile de pe diplomele de studii superioare (după caz, de licență, de master, de doctor); opțional pot fi prezentate copiile de pe alte acte de studii, certificate de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională şi/sau de specializare.

Potrivit unui comunicat emis de Ministerul Mediului al Republicii Moldova, candidații pot depune dosarele completate conform cerințelor stabilite, în versiune printată sau prin e-mail (în format PDF sau JPG), până la data de 21 septembrie 2021, ora 16:00, pe adresa: Unitatea de Implementare a Proiectelor în Domeniul Mediului, str. Alexandru cel Bun 51A, parter. Persoana de contact – Nicolae Sandu, jurist I.P.„UIPM”, tel. 060688895, e-mail: nicolae.sandu@uipm.gov.md

29 Oct. 2026, 11:56
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
29 Oct. 2026, 11:56 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

O presupusă schemă de escrocherie și spălare de bani în domeniul construcțiilor, care ar fi provocat un prejudiciu de peste 25 de milioane de lei, a fost deconspirată de oamenii legii la Chișinău. Șase persoane au fost reținute, iar în urma perchezițiilor au fost ridicate documente contabile, telefoane mobile, obiecte de lux și un automobil evaluat la 3,7 milioane de lei.

Potrivit anchetatorilor, schema ar fi fost pusă în aplicare începând cu anul 2019 de factorii de decizie ai unei companii de construcții din Capitală. Aceștia ar fi încasat bani de la cetățeni pentru procurarea apartamentelor într-un bloc locativ din sectorul Botanica, fără a-și îndeplini ulterior obligațiile contractuale.

Mai mult, persoanele vizate ar fi înstrăinat bunurile companiei, provocând intenționat incapacitatea de plată a acesteia. În acest mod, potrivit versiunii anchetei, firma ar fi fost lipsită de activele necesare pentru onorarea obligațiilor față de cumpărătorii care investiseră bani în locuințe.

Prejudiciul estimat de oamenii legii depășește 25 de milioane de lei, sumă care reflectă amploarea presupusei fraude imobiliare.

Pe 28 octombrie, anchetatorii au desfășurat 20 de percheziții la domiciliile și oficiile persoanelor vizate în dosar. În urma descinderilor au fost ridicate documente contabile, telefoane mobile și mai multe obiecte de lux, care urmează să fie examinate în cadrul investigației.

Printre bunurile identificate se numără și un automobil de lux, evaluat la aproximativ 3,7 milioane de lei, echivalentul a circa 15% din prejudiciul estimat în dosar.

Șase persoane au fost reținute, fiind investigate pentru presupusa implicare în schema de escrocherie și spălare de bani.