Persoanele fizice din Republica Moldova vor putea cumpăra direct valori mobiliare de stat. Conceptul, aprobat de Guvern

22 Sept. 2021, 20:54
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
22 Sept. 2021, 20:54 // Actual //  MD Bani

Persoanele fizice din Republica Moldova vor putea cumpăra direct valori mobiliare de stat. În acest sens, Cabinetul de miniștri a aprobat Conceptul Programului de vânzare directă a valorilor mobiliare de stat (VMS) persoanelor fizice în Republica Moldova. Programul prevede crearea unui produs investițional adaptat la cerințele persoanelor fizice în calitate de investitori în VMS.

Astfel, persoanele fizice vor avea acces direct la cumpărarea VMS printr-o platformă electronică (e-VMS), în care emisiunile de VMS vor fi efectuate prin plasament direct doar către persoane fizice, fără licitații și fără intermediere. În prezent, persoanele fizice pot procura VMS doar prin intermediul dealerilor primari. Platforma va oferi facilități tehnice necesare, precum: acces prin internet, identificarea persoanelor, interacțiunea cu sisteme de plăți și resursele informaționale de stat, evidența investitorilor retail și a instrumentelor, etc.

La conceptualizarea arhitecturii platformei electronice s-a ținut cont de utilizarea infrastructurii existente de e-guvernare  și anume serviciile electronice guvernamentale în scop de găzduire, efectuare a plăților, autentificare și autorizare, schimb de date și interoperabilitate, notificare, jurnalizarea evenimentelor, etc.

La fel, conform arhitecturii elaborate, accesul către platforma electronică de vânzare a VMS va fi setat prin intermediul unei pagini web, utilizând serviciile guvernamentale existente de autentificare și control al accesului (MPass și Mconnect). 

Totodată, Programul conține capitole unde sunt descrise: parametrii de emisiune a VMS, tranzacționarea VMS, răscumpărarea VMS, utilizatorii și rolurile acestora în cadrul platformei electronice. La fel, sunt descrise scenariile de lucru în cadrul platformei electronice și responsabilitățile părților implicate în realizarea proiectului. 

Dezvoltarea pieței interne a VMS este un obiectiv strategic pe termen lung al Ministerului Finanțelor, prevăzut anual în Programul de management al datoriei de stat pe termen mediu. În scopul realizării acestui obiectiv, acțiunile Ministerului Finanțelor sunt îndreptate spre diversificarea canalelor de vânzare a VMS.

La elaborarea Conceptului, Ministerul Finanțelor a beneficiat de suportul Proiectului USAID, Transparența Sectorului Financiar în Moldova (FSTA). USAID va acorda, de asemenea, suport la achiziționarea și implementarea soluției software pentru platforma electronică. 

Amintim, VMS sunt instrumente financiare care atestă datoria publică, sub formă de bonuri de trezorerie și obligațiuni de stat, constituind împrumuturi ale statului în monedă națională pe termen scurt și lung. Valoarea nominală a acestora este de 100 lei, iar termenul de circulație – 91, 182 și 364 zile pentru bonurile de trezorerie și de la 1 an și mai mare pentru obligaţiunile de stat.

22 Iul. 2026, 17:56
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
22 Iul. 2026, 17:56 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Criptomonedele și alte active digitale vor avea reguli clare de funcționare în Moldova, dacă Parlamentul va adopta proiectul de lege aprobat de Guvern. Documentul stabilește, pentru prima dată, cine poate emite și tranzacționa criptoactive, ce obligații vor avea companiile din domeniu și ce măsuri vor fi aplicate pentru protejarea investitorilor.

Proiectul introduce un cadru legal dedicat pieței criptoactivelor și transpune parțial Regulamentul european privind piețele criptoactivelor (MiCA). Supravegherea domeniului va fi împărțită între Banca Națională a Moldovei și Comisia Națională a Pieței Financiare, care vor autoriza și monitoriza participanții la piață.

Noile reguli obligă companiile să ofere informații complete și corecte despre produsele pe care le lansează și să respecte cerințe stricte de transparență. În același timp, legea introduce măsuri pentru prevenirea manipulării pieței, utilizării informațiilor privilegiate și combaterii spălării banilor, astfel încât tranzacțiile cu criptoactive să se desfășoare într-un mediu mai sigur.

Proiectul împarte criptoactivele în trei categorii: tokenuri de monedă electronică, care își mențin valoarea în raport cu o monedă oficială, tokenuri raportate la active, care sunt legate de valoarea unuia sau mai multor active, și alte tipuri de criptoactive, inclusiv tokenurile utilitare.

În același timp, legea nu se va aplica NFT-urilor și nici activelor digitale care sunt deja încadrate ca instrumente financiare, depozite, produse de asigurare, fonduri de pensii sau sisteme de securitate socială.

O noutate importantă este obligația emitenților de a publica o „carte albă” (white paper) înainte de lansarea unui criptoactiv. Aceasta va trebui să conțină informații despre proiect, tehnologia utilizată, riscurile investiției și drepturile cumpărătorilor, inclusiv avertismentul că un criptoactiv își poate pierde parțial sau chiar integral valoarea și că nu este garantat de schema de garantare a depozitelor.

Proiectul prevede și câteva excepții. De exemplu, obligația publicării unei cărți albe nu va exista pentru ofertele adresate unui număr mai mic de 150 de persoane dintr-un stat sau pentru cele cu o valoare totală de până la 1 milion de euro într-o perioadă de 12 luni.

Inițiativa legislativă urmează să fie examinată de către Parlament.