50 de agenți economici se vor conecta la platforma Camerei de Comerț și Industrie a RM. Vor beneficia de un training

27 Sept. 2021, 11:41
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
27 Sept. 2021, 11:41 // Actual //  MD Bani

50 de agenți economici se vor conecta la platforma CCI RM www.client.chamber.md pentru a beneficia de serviciile online de expertiză a mărfurilor.

Reprezentanții celor 50 de întreprinderi vor beneficia și de un training specializat despre utilizarea platformei. CCI va continua să promoveze platforma pentru care a fost realizat un video despre avantajele și pașii de utilizare a acesteia.

Aceasta a devenit posibil după ce companiile respective  au primit semnături electronice cu sprijinul financiar oferit de proiectul Optim al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare SDC, implementat de HELVETAS Swiss Intercooperation. Această activitate este parte a campaniei de promovare a digitalizării serviciilor CCI în domeniul expertizei, evaluării și certificării originii mărfurilor, menite să faciliteze și simplifice procedurile de export.

Mâine, 28 septembrie, ora 10:00, va avea loc evenimentul de prezentare a platformei www.client.chamber.md. Evenimentul se va desfășura online, pe Zoom și pagina de Facebook a CCI RM. În cadrul evenimentului va participa Sergiu Harea, Președintele CCI precum și reprezentanții celor 52 de companii.

De asemenea, printre invitați vor fi prezenți si Iurie Țurcan, Viceprim-ministru pentru Digitalizare al Republicii Moldova; Olga Tumuruc, Director Agenția de Guvernare Electronică; Artak Harutyunyan, conducătorul proiectului OPTIM.

La final de eveniment va avea loc un workshop despre platforma www.client.chamber.md. Totodată, în cadrul evenimentului vor fi prezentate și serviciile guvernamentale cu care au fost integrate serviciile CCI RM, precum :

  •          Serviciul guvernamental integrat de semnătură electronică (MSign);
  •           SIA „MPower” – „Registrul împuternicirilor de reprezentare în baza semnăturii electronice” (MPower).

Platforma www.client.chamber.md a fost lansată în luna septembrie 2020 și până în prezent este utilizată de 70 de companii, numărul cărora va crește cu cei 50 noi beneficiari. Până în prezent, prin intermediul platformei au fost eliberate circa 1500 de rapoarte.

În ultimii ani, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova implementează activ strategia pentru transformarea digitală a serviciilor sale. În contextul restricțiilor impuse de pandemia COVID-19, în 2020, CCI a RM  a îndemnat mediul de afaceri să utilizeze serviciile digitale pentru a reduce impactul restricțiilor asupra activității comerciale.  Antreprenorii pot participa deja la expoziții virtuale www.virtual-fairs.md, seminare web, consultări pe diverse teme, forumuri de afaceri, dar și pot solicita expretiza și evaluarea mărfurilor online. Până la sfârșitul anului, este planificată adăugarea a încă trei servicii pe platforma online www.client.chamber.md: Carnet ATA pentru export temporar; Certificate electronice de origine; Avize de atestare a impedimentului justificator (forță majoră).

Lucrările continuă și la platforma de învățare la distanță academy.chamber.md; precum și la Registrul membrilor Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova – https://chamber.md/membrii-cci

 

10 Sept. 2026, 17:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
10 Sept. 2026, 17:49 // Actual //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) a sancționat compania de creditare nebancară O.C.N. „Flex Financial” S.R.L. cu o amendă de 1 442 912 lei, după ce în cadrul controalelor au fost depistate mai multe încălcări ale legislației.

Decizia a fost adoptată de Comitetul executiv al BNM la 26 august, iar amenda reprezintă 4,47% din veniturile operaționale ale companiei înregistrate în anul 2025.

Potrivit BNM, încălcările constatate vizează cerințele privind creditarea responsabilă, raportarea informațiilor către birourile istoriilor de credit, respectarea actelor normative interne, asigurarea transparenței activității, cerințele de raportare și regulile privind clasificarea creditelor.

Înființată în Moldova în octombrie 2022, Flex Financial a intrat efectiv pe piață în aprilie 2023, când și-a deschis primele puncte de lucru la Chișinău și Bălți. Compania este parte a unui grup financiar internațional axat pe creditele de consum, cu operațiuni în șase state europene: România, Bulgaria, Macedonia de Nord, Bosnia și Herțegovina, Spania și Moldova. Pe piața românească, grupul este cunoscut prin brandul FlexCredit, aceeași marcă fiind utilizată și în Moldova.