Era energiei scumpe. Metanul prin conducta Iași-Ungheni-Chișinău, la un preț mai mare față de cel livrat de Gazprom

01 Oct. 2021, 15:45
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
01 Oct. 2021, 15:45 // Actual //  bani.md

Republica Moldova va putea primi gaz prin conducta Iași-Ungheni-Chișinău începând de săptămâna viitoare, însă acest lucru nu ne oferă neapărat prețuri mai mici, potrivit declarației ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu

”Gazoductul va fi funcțional de săptămâna viitoare or, în prezent discuția nu este pe unde vin gazele ci de prețul lor. Prețul la gaze și în România este mai mare față de cel pe care îl achită Republica Moldova pentru luna octombrie. Dacă vor veni gazele prin conducta respectiva asta nu înseamnă că prețurile vor fi mai mici. Am avut o discuți cu colegii din România și Ucraina vizavi de prețurile din regiune și am constatat că la moment prelungirea contractului cu o lună ne oferă cel mai bun preț pentru cetățenii noștri”, a explicat Spînu.

După ce prețurile spot la gazele naturale au bătut recordul de 1000 USD pentru mia de metri cubi, prețul de import pentru Republica Moldova, la fel, a crescut de la începutul anului și a ajuns a 790 USD pentru mia de metri cubi.

”Este o situație fără precedent în Europa, iar Republica Moldova nu este ocolită de acest lucru. Este o situație anormală care nu are legătură că măsurile pe care le poate lua guvernul, dar o situație pe care o abordăm cu maximă responsabilitate”, a menționat Spînu.

În primul trimestru al anului Republica Moldova cumpăra gaz la prețul de 127 USD pentru mia de metri cubi, în trimestrul al doilea 255 USD, în luna august – 440 USD, iar în septembrie – 550 USD.

14 Aug. 2026, 14:16
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
14 Aug. 2026, 14:16 // Actual //  Ursu Victor

Comerțul exterior al Republicii Moldova continuă să crească în 2026, însă diferența dintre ceea ce țara cumpără și ceea ce reușește să vândă peste hotare rămâne mare. În primele șase luni ale anului, Moldova a exportat mărfuri de 1,65 miliarde de euro și a importat de aproape 5 miliarde de euro, ceea ce a împins deficitul comercial la peste 3,33 miliarde de euro.

Datele Biroului Național de Statistică arată că, în ianuarie–iunie 2026, exporturile au însumat 1,6 miliarde de euro, în creștere cu 12,5% față de aceeași perioadă din 2025. Importurile au ajuns însă la 4,9857 miliarde de euro, după o creștere de 6,5%.

Deși exporturile cresc aproape de două ori mai repede decât importurile, decalajul acumulat este atât de mare încât balanța comercială rămâne puternic negativă. Deficitul a ajuns la 3,3352 miliarde de euro, cu 120,1 milioane de euro, sau 3,7%, peste nivelul din prima jumătate a anului trecut.

Altfel spus, la fiecare un euro obținut din exporturi, Moldova cheltuie aproximativ trei euro pentru importuri. Gradul de acoperire a importurilor prin exporturi este de numai 33,1%, chiar dacă indicatorul s-a îmbunătățit cu 1,8 puncte procentuale într-un an.

În ceea ce privește structura exporturilor, creșterea nu este alimentată de reexporturi, ci de mărfurile autohtone. Exporturile de produse moldovenești au urcat cu 16,4%, până la 1,309 miliarde de euro, și reprezintă deja 79,3% din total. În schimb, reexporturile au scăzut ușor, cu 0,3%, până la 341,2 milioane de euro.

Agricultura a devenit unul dintre principalele motoare ale revenirii exporturilor. Livrările de cereale și produse pe bază de cereale au crescut de 1,6 ori, cele de semințe și fructe oleaginoase cu 41,5%, iar exporturile de grăsimi și uleiuri vegetale au fost de 2,3 ori mai mari decât în prima jumătate a anului trecut. Exporturile de articole prelucrate din metal au avansat cu 50,1%.

În schimb, unele sectoare tradiționale au mers în sens opus. Exporturile de băuturi alcoolice și nealcoolice au scăzut cu 10,2%, cele de energie electrică cu 36,3%, iar exporturile de vehicule rutiere s-au redus cu 17%. Inclusiv livrările de mașini și aparate electrice, cea mai importantă categorie în structura exporturilor, au coborât cu 1,4%.

Exporturile către Germania au crescut de 1,7 ori, cele către Italia cu 28,2%, iar livrările în Turcia cu 25,9%. Exporturile către Liban s-au majorat de 2,1 ori, în special datorită porumbului și bovinelor. În același timp, exporturile spre SUA s-au prăbușit cu 36,7%, cele către Georgia cu 39,4%, iar către Arabia Saudită cu 44,2%.

România rămâne cea mai importantă piață pentru mărfurile moldovenești, absorbind 27,3% din toate exporturile. Urmează Turcia cu 13,5%, Italia cu 9,9%, Cehia cu 8,6%, Ucraina cu 7,6% și Germania cu 5,4%. Doar aceste șase state concentrează 72,3% din exporturile Republicii Moldova.

Uniunea Europeană în ansamblu absoarbe 64,2% din exporturile Moldovei, în valoare de peste 1,059 miliarde de euro. În același timp, 55,2% dintre importuri provin din UE.

Pe partea importurilor, energia continuă să domine. Gazele și produsele industriale obținute din gaz reprezintă 10,6% din total, iar petrolul și produsele petroliere încă 9,4%. Importurile de produse petroliere au crescut cu 23,9%, iar cele de gaze cu 11%.

Achizițiile din Argentina au crescut de 9,4 ori, iar cele din Egipt de 3,9 ori. În același timp, importurile din Federația Rusă au avansat cu 25,8%. La polul opus, importurile din Kazahstan s-au prăbușit cu 83,6%, iar cele din SUA cu 21,3%.

Datele pentru luna iunie arată totuși o accelerare a exporturilor. Moldova a vândut peste hotare mărfuri de 274 milioane de euro, cu 18,7% mai mult decât în iunie 2025, în timp ce importurile au crescut cu 9,9%, până la 813,6 milioane de euro.

Chiar și în aceste condiții, numai în luna iunie deficitul comercial a fost de 539,6 milioane de euro. Practic, într-o singură lună, Moldova a cumpărat din exterior cu peste jumătate de miliard de euro mai multe mărfuri decât a reușit să exporte.