ULTIMĂ ORĂ! Copiii de la 12 ani își pot administra vaccinul. Care este ser este recomandat?

26 Oct. 2021, 11:40
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
26 Oct. 2021, 11:40 // Actual //  MD Bani

Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale dă undă verde vaccinării copiilor de la 12 ani. Într-un comunicat de presă, responsabilii recomandă imunizarea cu serul anti-COVID Pfizer.

„Cu votul majoritar, pe 25 octombrie, Comisia Medicamentului din cadrul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a aprobat variații la certificatele de înregistrare a vaccinurilor care includ și modificări în RCP (Rezumatul Caracteristicilor Produsului) și în Prospect: Informații pentru consumator/pacient privind vaccinurile anti Covid-19. În acest context, s-a dat undă verde vaccinării copiilor de la 12 ani cu serul Comirnaty produs de Pfizer-BioNTech”, se arată în comunicat.

Membrii Comisiei Medicamentului au aprobat extinderea indicației pentru vaccinul COVID-19 Comirnaty produs de Pfizer-BioNTech, pentru a include utilizarea vaccinului la copiii cu vârste peste 12 ani.

„Modificările propuse sunt evaluate și înaintate spre aprobare în conformitate cu informația oficială al Organizației Mondiale a Sănătății, referitoare la vaccinurile COVID-19. Cu referire la vaccinurile Pfizer Comirnaty și Janssen – s-a actualizat profilul de siguranță precum și lista producătorilor de produs finit și substanță activă. Adițional, pentru vaccinul Pfizer Comirnaty a fost modificat termenul de valabilitate al produsului și anume al flaconului congelat. În varianta actuală acesta este de 6 luni, se propune pentru aprobare varianta de 9 luni – o modificare efectuată de Organizația Mondială a Sănătății”, a menționat șefa secției farmacovigilență și studii clinice, Ecaterina Guzinschi, în cadrul ședinței.

Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale este regulator național în domeniul medicamentelor și dispozitivelor medicale, aflată în subordinea directă a Guvernului. Printre misiunile de bază ale Agenției se numără și cele din domeniul autorizării medicamentelor.

Mai exact, AMDM organizează şi monitorizează expertiza, omologarea şi înregistrarea medicamentelor; perfectează, aprobă şi eliberează solicitanţilor certificate de înregistrare a medicamentelor; decide asupra suspendării sau retragerii certificatului de înregistrare a medicamentelor, conform procedurii stabilite de Legea nr. 235-XVI din 20 iulie 2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător.

02 Oct. 2026, 15:42
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Oct. 2026, 15:42 // Actual //  Grîu Tatiana

Moldovagaz a prezentat un model preliminar și un plan de acțiuni pentru eficientizarea activității celor 12 întreprinderi de distribuție a gazelor naturale din cadrul grupului. Propunerea este încă în analiză și urmează să fie evaluată inclusiv din punct de vedere juridic, economic, patrimonial și operațional.

Subiectul a fost discutat în cadrul unei ședințe convocate de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, cu participarea reprezentanților Moldovagaz și ai Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE).

Discuțiile s-au axat pe aplicarea noilor prevederi legislative care urmăresc optimizarea cheltuielilor administrative ale operatorilor de distribuție înrudiți. În acest context, Moldovagaz a prezentat modelul preliminar privind consolidarea proceselor aferente activității de distribuție a gazelor naturale. Deocamdată, nu a fost luată o decizie finală privind forma în care vor fi aplicate aceste schimbări. Măsurile care țin de aspectele corporative și patrimoniale urmează să fie examinate și, după caz, aprobate de organele competente.

Partea economică a modelului va ajunge și la ANRE. Regulatorul urmează să analizeze costurile, economiile estimate, eventualul impact asupra tarifelor, condițiile de licențiere și continuitatea serviciului de distribuție.

În paralel, ANRE a început modificarea metodologiei tarifare pentru a introduce mecanismul de optimizare prevăzut de noile modificări legislative. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat că măsurile trebuie să genereze economii reale și să crească eficiența serviciului, fără ca asupra consumatorilor să fie transferate costuri suplimentare nejustificate. Eventuala includere a unor cheltuieli în tarife va fi decisă de ANRE.

Moldovagaz pregătește, separat, și propuneri pentru actualizarea cerințelor minime de securitate aplicate sistemelor de distribuție a gazelor. Compania colaborează în acest sens cu operatori din România, fiind planificate consultări și schimburi de experiență pentru preluarea unor practici europene.

Modificările urmăresc inclusiv eliminarea unor obligații considerate învechite, excesive sau care se suprapun, fără diminuarea nivelului de siguranță. Autoritățile estimează că acest lucru ar putea reduce unele cheltuieli de exploatare, mentenanță și verificare a rețelelor.

Deocamdată nu a fost anunțată valoarea economiilor care ar putea fi obținute și nici efectul concret asupra tarifelor. Acestea urmează să fie calculate în cadrul modelului economic și ulterior analizate de ANRE.