7,8 milioane lei vin în fondul de rezervă al Guvernului. Sunt bani neutilizați la alegerile parlamentare anticipate

10 Nov. 2021, 17:44
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
10 Nov. 2021, 17:44 // Actual //  MD Bani

Fondul de rezervă al Guvernului va fi restabilit cu suma de 7,8 milioane lei, drept urmare a nevalorificării mijloacelor financiare alocate Comisiei Electorale Centrale pentru organizarea și desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. O decizie în acest sens a fost luată astăzi de membrii Cabinetului de miniștri.

Potrivit informațiilor, banii vor fi utilizați pentru a răspunde prompt la anumite necesități de finanțare în situații imprevizibile și excepționale care intervin pe parcursul anului bugetar, conform Regulamentului privind gestionarea fondurilor de urgență ale Guvernului (HG nr.862/2015).

Pentru organizarea și desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 Comisiei Electorale Centrale i-au fost alocate mijloace financiare în sumă de 92 468,0 mii lei, iar efectiv au fost valorificați 84 542,1 mii lei.

17 Apr. 2026, 16:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
17 Apr. 2026, 16:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețurile la petrol au intrat pe o pantă descendentă după ce Iranul a anunțat redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz pentru navigația comercială, semnal puternic de detensionare în regiune după acordul de încetare a focului.

Ministrul de externe Abbas Araghchi a declarat că toate navele comerciale pot tranzita liber strâmtoarea „pe toată durata armistițiului”, în baza înțelegerii privind încetarea focului în Liban.

Decizia vine la scurt timp după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat un armistițiu de 10 zile între Liban și Israel, reducând riscurile pentru una dintre cele mai importante rute energetice din lume.

Pe fondul acestor evoluții, piața a reacționat imediat: petrolul Brent s-a prăbușit cu aproximativ 10%, coborând spre nivelul de 89 de dolari pe baril, după ce anterior depășise pragul de 100 de dolari. Scăderea reflectă diminuarea temerilor legate de întreruperea livrărilor prin Ormuz, rută prin care trece circa o cincime din petrolul global.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!