Setea moldovenilor pentru tehnică se traduce în dobânzi halucinante la microfinanțare. Șeful IuteCredit explică de ce

31 Dec. 2021, 10:38
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
31 Dec. 2021, 10:38 // Actual //  bani.md

Companiile de microfinanțare sunt cunoscute în Republica Moldova pentru lejeritatea acordării creditelor, dar și a dobânzilor foarte mari, care ajung în unele cazuri și 500% anual. CEO IuteCredit, Tarmo Sild din Estonia, prezent și în Republica Moldova spune că de exemplu, dobânda medie de 48% de la companie e una normală.

Potrivit șefului IuteCredit, compania de microfinanțare ia bani de la la Bursa Frankfurt, cu 11% anual. Pe pagina web a companiei, calculatorul de credite arată o rată efectivă de 83%.

Dobânda medie este de circa 48%. Dacă luați 500 de euro și returnați câte 50 de euro în fiecare lună, înseamnă că în decurs de un an returnați 600 de euro”, a punctat Tarmo Sild într-un interviu pentru newsmaker.

În opinia lui, dobânda este normală. „Vorbiți despre calculatorul de credite. Iar eu vorbesc despre exemple concrete privind achiziția de lucruri. Aproape o jumătate din portofoliul nostru îl constituie achiziția de tehnică și obiecte și un pic mai mult – obținerea banilor cash. Eu cred că, pentru consum, creditele au sens”.

Comparativ cu băncile dobânzile la companiile de microfinanțare sunt de câteva ori mai mari.

Nu vreau să explic ce e normal și ce nu. Fiecare persoană poate alege. Voi explica de ce prețul nostru este acesta. Există costul capitalului pe care noi înșine îl luăm cu împrumut, la care se adaugă costurile de lucru ce țin de verificările clientului și semnarea contractului, plus costurile pentru pierderile creditului, deoarece unii clienți nu le rambursează, plus riscurile valutare”, a mai spus CEO IuteCredit.

Potrivit ultimelor date ale Comisiei Naționale a Pieței Financiare, companiile de microfinanțare au înregistrat un profit de 707 mil. de lei, de două ori mai mare în nouă luni ale anului 2021 față de perioada similară a anului precedent. IuteCredit a contabilizat un profit de 67,4 mil. de lei și este pe locul trei în topul companiilor.

Activitatea companiilor de microfinanțare este reglementată de Comisia Națională a Pieței Financiare. Companiile de microfinanţare de pe piaţa financiară moldovenească abundă de oferte de creditare, care par a fi una mai atrăgătoare decât alta. Aceste oferte îi ademenesc în special pe oamenii simpli, ajunşi la limita disperării, analfabeţi juridic, care semnează contracte fără ca să le citească. Moldovenii sunt ademeniţi să apeleze la companiile de microfinanţare pentru procedura simplificată de eliberare a creditelor, spre deosebire de băncile comerciale, care impun cerinţe pe care oamenii de rând nu le pot întruni, cum ar fi angajarea oficială în câmpul muncii. În consecinţă, moldoveni care au luat credite de la organizaţii de microfinanţare au ajuns să fie deposedaţi de bunuri, inclusiv de locuinţe, după aceea au fost puşi în situaţia să achite sume care depășesc de câteva ori suma împrumutată.

 

02 Aug. 2026, 08:45
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
02 Aug. 2026, 08:45 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Valurile de căldură extreme care au lovit Europa în vara anului 2026 schimbă nu doar comportamentul consumatorilor, ci și echilibrul comercial dintre Uniunea Europeană și China. În contextul temperaturilor care au depășit 38 de grade Celsius în mai multe state europene, aparatele de aer condiționat fabricate în China au devenit unele dintre cele mai căutate produse, în pofida tensiunilor comerciale dintre Bruxelles și Beijing.

Potrivit unei analize CNN, marile companii chineze Midea, Gree și Haier controlează aproximativ 65% din piața mondială a aparatelor de aer condiționat, iar vânzările acestora în Europa cresc accelerat pe fondul cererii fără precedent.

În mai multe țări europene, consumatorii au format cozi în fața magazinelor și au parcurs sute de kilometri pentru a găsi aparate disponibile, după ce valurile de căldură au suprasolicitat stocurile comercianților.

Fenomenul apare într-un moment delicat pentru relațiile comerciale dintre Uniunea Europeană și China. Bruxellesul și Beijingul urmează să negocieze în perioada următoare reducerea deficitului comercial record al UE față de China, care a ajuns anul trecut la aproape 360 de miliarde de euro.

În același timp, autoritățile europene analizează noi taxe vamale pentru unele produse chinezești, însă experții avertizează că o astfel de decizie ar putea afecta direct consumatorii europeni.

„Dacă ești guvern, nu le poți spune oamenilor: «Îmi pare rău, nu puteți avea aer condiționat pentru că nu vrem supracapacitate chinezească»”, a declarat Cameron Johnson, expert în lanțuri de aprovizionare la Tidalwave Solutions.

Producătorii chinezi profită de cererea în creștere și adaptează produsele special pentru piața europeană. Midea, unul dintre cei mai mari producători mondiali, a lansat modelul portabil PortaSplit AC, proiectat special pentru locuințele europene. Compania anunță că a vândut peste 200.000 de unități în acest an, dublu față de 2025.

Experții spun că succesul Chinei este alimentat și de încetinirea economiei interne. Pe fondul crizei imobiliare și al scăderii consumului, companiile chineze își orientează tot mai mult producția către piețele externe. Anul trecut, China a înregistrat un excedent comercial record de 1,2 trilioane de dolari, iar Europa a devenit una dintre principalele ținte pentru exportatori.

Potrivit firmei de consultanță Roland Berger, doar aproximativ 20% dintre locuințele europene sunt dotate cu aer condiționat, comparativ cu aproape 90% în Statele Unite, ceea ce transformă continentul într-o piață cu un potențial uriaș de creștere.