Crește volumul compensat de Guvern din factura la agent termic. Suma maximă compensată va fi de 815 lei

18 Ian. 2022, 17:07
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
18 Ian. 2022, 17:07 // Actual //  MD Bani

Guvernul vine cu măsuri de compensare la factura pe energie termică pentru consumatorii casnici. Acestea sunt îndreptate în special pentru cetățenii care fac parte din familiile social-vulnerabile și persoanele în etate, precum și pentru cei care sunt conectați la sistemul centralizat de încălzire și nu-și pot controla consumul în această perioadă, scrie Realitatea.md.

„În ultimele săptămâni am monitorizat în de aproape implementarea programelor de compensații în contextul crizei gazelor și am căutat împreună cu colegii soluții pentru creșterea suportului pe care îl oferim oamenilor în sezonul de încălzire” a spus Natalia Gavrilița.

Prin urmare cabinetul de miniștri au luat decizia de a face modificări la legislație și buget pentru a putea permite creșterea compensațiilor oferite de Guvern pentru consumatorii de agent termic. Șefa Guvernului a menționat că este vorba de două modificări care duc la scăderea facturilor pentru cele mai vulnerabile familii. În acest sens, s-a decis:

  • Crește volumul compensat de Guvern din factura la agent termic. Prin urmare, dacă în noiembrie și decembrie au fost compensate 67% din creșterea de tarif în comparație pentru luna octombrie, începând cu luna ianuarie vor fi compensate 80% din creșterea de tarif.
  • Executivul a decis și majorarea volumului acoperit de compensație. Astfel, dacă în luna noiembrie și decembrie a fost compensată o Gigacalorie, începând cu factura pentru ianuarie, Guvernul vine cu inițiativa de a compensa până la la 1,5 Gigacalorii.

Așadar, suma maximă a compensație oferită de Guvern la factura pentru agentul termic ar urma să crească de la 450 de lei pe lună la 815 lei.

„Intervenim anume pe acest tip de consumatori. În medie, familiile care consumă agent termic din sistemele centralizate sunt mai sărace decât cele care au centrală autonomă. E vorba de 210 de mii de gospodării din Chișinău și Bălți, în mare parte din blocuri vechi, cu o pondere mari de pensionari. Doar 5% din aceste gospodării pot să controleze volumul de căldură consumat, restul 95% nu pot controla volumele consumate, nu pot face economii, nu pot pune căldura pe pauză noapte, nu pot seta temperatura”, a spus prim-ministra.

Guvernul a mai decis să simplifice în această perioadă ajutorul pentru perioada rece a anului pentru familiile nevoiașe. Unul din factorii care produce întârzieri la acordarea acestui ajutor îl reprezintă sistemul de evaluare a averii beneficiarului. Din cauza acestei condiții sunt peste 20 de mii de familii care nu se califică prin acest sistem și nu pot accesa ajutorul pentru perioada rece a anului.

„Am decis să scoatem acest criteriu în acest an pentru acordarea acestui ajutor. Este o derogare pe perioadă de criză. Mai multe familii cu venituri mici vor putea accesa ajutorul, iar procesul de acordare se va simplifica foarte mult”, a conchis Natalia Gavrilița. 

14 Aug. 2026, 10:37
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
14 Aug. 2026, 10:37 // Actual //  Grîu Tatiana

Acciza la motorină va fi redusă temporar cu 20% în România, în perioada 16–31 august, pe fondul creșterii puternice a cotațiilor internaționale și a prețurilor la pompă. Măsura presupune o reducere a accizei cu 560,86 lei (aproximativ 107 euro) pentru 1 000 de litri, ceea ce înseamnă o diminuare de circa 0,56 lei (0,11 euro) pentru fiecare litru de motorină.

Ministerul Finanțelor de la București anunță că, în a doua jumătate a lunii august, acciza pentru motorina standard comercializată pe piața internă va ajunge la 2 243,43 lei (aproximativ 428 euro) pentru 1 000 de litri, respectiv 2 654,99 lei (aproximativ 506 euro) pe tonă.

Decizia vine după ce cotațiile Platts pentru motorină au crescut cu 34,13%, iar prețul mediu al motorinei la pompă s-a majorat cu 23,01%.

„Am construit acest mecanism tocmai pentru ca statul să poată interveni rapid și țintit atunci când evoluțiile din piață o cer, fără măsuri fiscale fixe care să producă efecte bugetare indiferent de condițiile reale. Datele pentru a doua jumătate a lunii august arată presiuni semnificative: cotațiile Platts pentru motorină au crescut cu peste 34%, iar prețul mediu la pompă cu peste 23%. În aceste condiții, mecanismul se activează și acciza scade cu 20%”, a declarat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare.

Potrivit ministrului, intervenția este temporară și urmărește să reducă presiunea asupra populației și companiilor, în special în domeniul transporturilor și logisticii, unde costurile cu motorina se reflectă în prețurile bunurilor și serviciilor.

La stațiile din București, prețul motorinei era joi cuprins între 10,67 lei (aproximativ 2,03 euro) și 10,73 lei (aproximativ 2,05 euro) pe litru. Astfel, chiar și după aplicarea reducerii accizei, prețul motorinei nu ar urma să coboare sub pragul de 10 lei (aproximativ 1,91 euro) pe litru.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!