CineMADE in România: Urmăriți drama „Morgen” de Marian Crișan la RLIVE TV. Începe la 22:00

16 Oct. 2025, 18:15
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
16 Oct. 2025, 18:15 // Actual //  MD Bani

Drama „Morgen” de Marian Crișan este filmul din seria „CineMADE în România” difuzat în exclusivitate de RLIVE TV joi seara. Urmăriți pelicula începând cu ora 22:00.

Nelu lucrează paznic într-un supermarket dintr-o orășel amplasat la granița dintre România și Ungaria. În zori pescuiește, apoi merge la muncă, iar seara se întoarce acasă. Și așa în fiecare zi. Bărbatul trăiește împreună cu soția într-o casă izolată, pe un câmp din afara orașului, iar problema de bază a familiei este repararea acoperișului.

Într-o zi, Nelu „pescuiește” un emigrant care vrea sa treacă granița ilegal. Străinul îi oferă bani pentru a-l ajuta sa treacă dincolo de hotar, fără să înțeleagă exact ce se vrea de la el. Protagonistul ia banii și îi promite că îl va ajuta, dar mâine.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În film au jucat András Hatházi, Elvira Rîmbu, Petre Ghimbășan, Richard Balint, Szabolcs Hajdu și alții. Pelicula deține trofeul TIFF și a fost nominalizată la mai multe categorii pentru Goppo.

Filmul românesc „Morgen” este difuzat în cadrul proiectului „CineMADE în România”. Cu intenția de a reflecta evoluția și diversitatea culturală și socială a României moderne, pe o piață dominată de producții din Rusia și SUA, RLIVE TV aduce seară de seară publicului din Republica Moldova filme românești contemporane. Abordarea va asigura prezentarea unui conținut inovator și relevant, diferit de filmele clasice românești, deja cunoscute și difuzate în țara noastră, dar și promovarea identității noastre culturale.

„Cinemade in Romania” își propune să îmbogățească experiența cinematografică ale telespectatorilor, promovând în același timp cultura și arta românească.

07 Oct. 2026, 15:16
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
07 Oct. 2026, 15:16 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

La 1 octombrie, BPM PC Strand a găzduit la unitatea sa de producție din Chișinău reprezentanți ai Congresului Național al Ucrainenilor din Moldova (NCUM) și ai UNHCR Moldova. Vizita s-a axat pe oportunitățile de angajare pentru refugiații ucraineni și pe posibile direcții de cooperare ulterioară cu sectorul privat.

La întâlnire au participat Irina Basiul, reprezentantă NCUM responsabilă de relațiile de parteneriat, și Natalia Curnic, Development Officer în cadrul UNHCR Moldova. În timpul vizitei, oaspeții au făcut cunoștință cu capacitățile de producție ale BPM PC Strand și au discutat cu reprezentanții companiei posibile direcții practice de colaborare.

Unul dintre subiectele principale a fost integrarea profesională a refugiaților ucraineni în Republica Moldova. BPM și-a exprimat disponibilitatea de a analiza candidaturile recomandate prin intermediul NCUM, în aceleași condiții de muncă și remunerare aplicate celorlalți angajați ai companiei.

De asemenea, au fost discutate posibile formate de interacțiune ulterioară între BPM, NCUM și UNHCR Moldova, precum și rolul sectorului industrial din Republica Moldova în proiectele de dezvoltare regională și reconstrucție a infrastructurii.

Întâlnirea a creat premise pentru continuarea dialogului și identificarea unor direcții practice de cooperare.

P.