CEO-ul Pfizer a primit Premiul Genesis, în valoare de 1 milion de dolari. Ce va face cu banii

20 Ian. 2022, 09:28
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
20 Ian. 2022, 09:28 // Oameni şi Idei //  MD Bani

Președintele și directorul general al companiei farmaceutice globale Pfizer, Albert Bourla a fost miercuri premiat pentru eforturile sale în dezvoltarea vaccinului împotriva COVID-19. Bourla a primit prestigiosul premiu Genesis, în valoare de 1 milion de dolari.

Potrivit Fundației Genesis Prize, directorul Pfizer a obținut cel mai mare număr de voturi în cadrul unei campanii online la care au participat aproximativ 200.000 de persoane din 71 de țări.

Fundația l-a lăudat pe directorul Pfizer pentru „leadership-ul, determinarea și, mai ales, pentru disponibilitatea de a-și asuma riscuri mari”. Acesta a citat decizia Pfizer de a refuza finanțarea guvernului american la începutul pandemiei, o decizie care a ajutat compania să reducă birocrația și să accelereze dezvoltarea vaccinului.

Partenerul său, BioNTech, a primit finanțare din partea guvernului german, iar Pfizer a semnat ulterior un contract de furnizare important cu Statele Unite. Strategia a plasat Pfizer în fruntea eforturilor globale de combatere a coronavirusului. Vaccinul său a fost astfel  primul autorizat pentru utilizare în SUA și Europa, relatează AP.

Albert Bourla s-a născut în Grecia și este fiul unor supraviețuitori ai Holocaustului. Președintele Pfizer intenționează să doneze premiul său unor proiecte menite să păstreze memoria victimelor Holocaustului, în special în Grecia.

Părinții lui Bourla s-au numărat printre puținii supraviețuitori ai comunității evreiești din Salonic, care a fost aproape exterminată de naziști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

În ce condiții se acordă Premiul Genesis?

Premiul Genesis, în valoare de 1 milion de dolari este acordat în fiecare an unei persoane pentru realizările sale profesionale, contribuțiile aduse umanității și angajamentul față de valorile evreiești.

Premiul este de obicei decernat la Ierusalim, în luna iunie a fiecărui an, în cadrul unui dineu la care participă premierul israelian. Ceremonia a fost însă anulată în ultimii doi ani din cauza pandemiei.

Începând cu 2022, Bourla se alătură unei liste de lideri de afaceri, artiști și oameni de divertisment, care au câștigat la rândul lor premiul Genesis. Câștigătorul de anul trecut a fost magnatul de la Hollywood Steven Spielberg.

Premiul a fost inaugurat în 2014 și este gestionat în cadrul unui parteneriat între Fundația privată Genesis Prize și biroul președintelui Agenției Evreiești, un grup non-profit care are legături strânse cu guvernul israelian.

02 Oct. 2026, 15:42
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Oct. 2026, 15:42 // Actual //  Grîu Tatiana

Moldovagaz a prezentat un model preliminar și un plan de acțiuni pentru eficientizarea activității celor 12 întreprinderi de distribuție a gazelor naturale din cadrul grupului. Propunerea este încă în analiză și urmează să fie evaluată inclusiv din punct de vedere juridic, economic, patrimonial și operațional.

Subiectul a fost discutat în cadrul unei ședințe convocate de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, cu participarea reprezentanților Moldovagaz și ai Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE).

Discuțiile s-au axat pe aplicarea noilor prevederi legislative care urmăresc optimizarea cheltuielilor administrative ale operatorilor de distribuție înrudiți. În acest context, Moldovagaz a prezentat modelul preliminar privind consolidarea proceselor aferente activității de distribuție a gazelor naturale. Deocamdată, nu a fost luată o decizie finală privind forma în care vor fi aplicate aceste schimbări. Măsurile care țin de aspectele corporative și patrimoniale urmează să fie examinate și, după caz, aprobate de organele competente.

Partea economică a modelului va ajunge și la ANRE. Regulatorul urmează să analizeze costurile, economiile estimate, eventualul impact asupra tarifelor, condițiile de licențiere și continuitatea serviciului de distribuție.

În paralel, ANRE a început modificarea metodologiei tarifare pentru a introduce mecanismul de optimizare prevăzut de noile modificări legislative. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat că măsurile trebuie să genereze economii reale și să crească eficiența serviciului, fără ca asupra consumatorilor să fie transferate costuri suplimentare nejustificate. Eventuala includere a unor cheltuieli în tarife va fi decisă de ANRE.

Moldovagaz pregătește, separat, și propuneri pentru actualizarea cerințelor minime de securitate aplicate sistemelor de distribuție a gazelor. Compania colaborează în acest sens cu operatori din România, fiind planificate consultări și schimburi de experiență pentru preluarea unor practici europene.

Modificările urmăresc inclusiv eliminarea unor obligații considerate învechite, excesive sau care se suprapun, fără diminuarea nivelului de siguranță. Autoritățile estimează că acest lucru ar putea reduce unele cheltuieli de exploatare, mentenanță și verificare a rețelelor.

Deocamdată nu a fost anunțată valoarea economiilor care ar putea fi obținute și nici efectul concret asupra tarifelor. Acestea urmează să fie calculate în cadrul modelului economic și ulterior analizate de ANRE.