Speranța lui Grosu din jilțul de președinte al Parlamentului: Am așteptat mai mult respect din partea Gazpromului

21 Ian. 2022, 09:34
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
21 Ian. 2022, 09:34 // Actual //  bani.md

După ultimatumul pus de Gazprom că Republica Moldova urmează să rămână fără gaze, dacă nu achită avansul pentru luna ianuarie, Igor Grosu, președintele Parlamentului a declarat că a așteptat mai mult respect din partea companiei Gazprom.

Am așteptat mai mult respect din partea companiei rusești Gazprom cu care vicepremierul, Andrei Spînu a semnat contractul de licrare a gazelor naturale. Noi am sperat până în ultimul moment că Gazprom va trata cu mai mult respect situația în care se află Republica Moldova. Am sperat până în ultimul moment că vom fi tratați prietenește. N-a fost să fie. Lecția am învățat-o”, a menționat Iogor Grosu.

Și premierul Natalia Gavrilița s-a arătat indignată de atitudinea Gazpromului în raport cu Republica Moldova. Gavrilița a vorbit despre o schimbare de atitudine a concernului rus față de Republica Moldova urmare a ultimatumurilor puse în fiecare lună la plata avansului pentru gazele livrate. Experții atenționează asupra repetării situației în următoarele luuni cu plata avansului.

În data de 20 ianuarie, cu votul a 58 de deputați PAS a fost votată starea de urgență pe întreg teritoriul țării pe un termen de 60 de zile. Demersul vine în contextul situației dificile de pe piața gazelor naturale și pentru a soluționa deficitul de cash flow al companiei Moldovagaz.

Ulterior, Moldovagaz a virat 34,3 mil. USD în conturile Gazprom.

25 Aug. 2026, 16:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
25 Aug. 2026, 16:49 // Actual //  Grîu Tatiana

Plafonul pentru anumite operațiuni valutare care pot fi efectuate fără autorizarea Băncii Naționale a Moldovei va crește de la 10 000 la 100 000 de euro, iar din 1 ianuarie 2028 va ajunge la 250 000 de euro. Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul de modificare a Legii privind reglementarea valutară, care prevede liberalizarea treptată a operațiunilor valutare și simplificarea procedurilor pentru persoane și companii.

Modificările vor fi aplicate în două etape, înainte de liberalizarea deplină a operațiunilor valutare, prevăzută la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Astfel, pentru mai multe tipuri de tranzacții valutare, oamenii și companiile vor putea opera sume mai mari fără să solicite în prealabil autorizarea BNM.

Proiectul elimină și autorizarea pentru unele operațiuni financiare. Printre acestea se numără cumpărarea de către rezidenți a unor instrumente financiare străine, precum și anumite credite și împrumuturi acordate nerezidenților de societăți de investiții, organizații de creditare nebancară și societăți de asigurare și reasigurare.

Pentru moldovenii care pleacă să locuiască peste hotare, regulile vor fi mai simple. Persoanele fizice rezidente care emigrează vor putea deschide conturi în străinătate și transfera active atunci când își stabilesc domiciliul peste hotare sau pe perioada șederii în străinătate.

Din 1 octombrie 2027 va fi eliminat și regimul de notificare la BNM și de luare la evidență pentru anumite împrumuturi și credite externe primite de rezidenți. Măsura este prezentată în document ca o simplificare a procedurilor administrative pentru operațiunile financiare cu nerezidenții.

Schimbări sunt prevăzute și pentru aeroporturi și punctele internaționale de trecere a frontierei. Utilizarea valutei străine va fi permisă mai larg în unitățile comerciale din aeroporturi, la bordul aeronavelor și în zonele de trecere a frontierei.

Casele de schimb valutar vor putea, la rândul lor, să ofere servicii de plată și să distribuie sau să răscumpere monedă electronică, dacă sunt înregistrate ca agenți ai unor societăți de plată sau ai unor societăți emitente de monedă electronică licențiate.

În același timp, BNM își păstrează și își consolidează atribuțiile de control. Banca centrală va putea refuza autorizarea unei operațiuni valutare dacă aceasta prezintă riscuri legate de aplicarea sancțiunilor internaționale sau de încetarea relațiilor de corespondent bancar. Casele de schimb valutar vor trebui să prezinte BNM și informații privind situațiile financiare anuale.