Moldovagaz are o gaură financiară de 2,06 miliarde de lei. Care va fi prețul de achiziție al gazului în luna februarie

01 Feb. 2022, 10:53
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
01 Feb. 2022, 10:53 // Actual //  MD Bani

Republica Moldova ar urma în luna februarie să procure o mie de metri cubi de gaz natural la prețul de 563 de dolari SUA. Anunțul a fost făcut astăzi, 1 februarie, de către directorul S.A. Moldovagaz Vadim Ceban, scrie Realitatea.md.

Potrivit lui Ceban, reducerea costului pentru procurarea gazului natural, pentru luna februarie va permite companiei să compenseze o parte din abaterile financiare negative.

„Conform calculelor preliminare, prețul de achiziție al gazelor naturale pentru SA „Moldovagaz” în februarie va fi de 563 USD per mia de metri cubi. Reducerea costurilor va permite companiei să compenseze o parte din abaterile financiare negative, care în prezent se ridică la peste 2 miliarde de lei”, se arată în anunțul lui Ceban.

Precizăm că, în luna ianuarie, Moldovagaz a procurat gazul natural de la Gazprom la prețul de 647 de dolari pentru mia de metri cubi. Drept urmare a acestei majorării, Moldovagaz a cerut ANRE să majoreze tariful pentru consumatorii finali, ajungând la 15, 16 bani pentru un metru cub de gaz natural.

08 Aug. 2026, 11:08
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
08 Aug. 2026, 11:08 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Serviciile funerare și întreprinderile care confecționează sicrie, coroane și alte articole funerare ar putea pierde scutirea de la plata taxei locale pentru unitățile comerciale și prestările de servicii. Modificarea este inclusă în proiectul de simplificare a legislației fiscale și vamale.

Documentul propune abrogarea literei g) din articolul 295 al Codului fiscal, care scutește în prezent de această taxă „serviciile funerare și serviciile de confecționare a sicrielor, coroanelor, florilor artificiale, ghirlandelor”.

Dacă proiectul va fi adoptat în forma actuală, întreprinderile din industria funerară vor putea fi obligate să achite taxa locală pentru unitățile comerciale și de prestări servicii, în aceleași condiții ca alte categorii de afaceri.

Valoarea taxei nu este stabilită uniform la nivel național, ci este aprobată de fiecare autoritate publică locală. Prin urmare, povara fiscală pentru firmele funerare ar putea varia de la o localitate la alta.

Eliminarea scutirii ar putea majora cheltuielile firmelor din domeniu, însă proiectul nu stabilește că acestea vor fi transferate automat în prețurile achitate de familiile îndoliate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!