Imagini cu aeronava care îi va anunța pe aliații NATO dacă Rusia invadează Ucraina

16 Feb. 2022, 19:33
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
16 Feb. 2022, 19:33 // Actual //  bani.md

Imagini cu o dronă a Forțelor Aeriene ale SUA care survolează spațiul aerian ucrainean, conform Flightradar, sunt virale în rețelele sociale. Aeronava strategică Northrop Grumman RQ-4 Global Hawk este ochiul aliaților occidentali care are rolul de a monitoriza cerul țării aflată în fața amenințării unei invazii cum nu s-a mai văzut în perioada postbelică. 

Global Hawk este una dintre aeronavele  fără pilot din categoria celor din ultima generație. Autonomia de peste 36 de ore de zbor îl duce în fruntea inovațiilor tehnologice americane.

Zi de zi, aparatul de zbor de peste 130 de milioane de dolari pleacă din Malta și survolează spațiul aerian ucrainean și supraveghează până la 100.000 de kilometri pătrați. Imaginile surprinse pe Flightradar arată traseul aeronavei americane. 

Acesta poate fi reperat foarte ușor pe cerul lăsat gol de marile companii aeriene europene care refuză să mai opereze zboruri în spațiul aerian ucrainean, care le-au interzis avioanelor sale să mai zboare către Kiev, de teama unor tragedii similare cu cea din 2014. Atunci, 298 de pasageri ai zborului Malaysia Airlines MH17 au fost uciși de o rachetă lansată din zonele controlate astăzi de separatiștii pro-ruși din Donbas. 

Aeronava de ultimă generație are rolul de a monitoriza activitatea militară de la frontierele ucrainene. Misiunea acesteia a debutat  la începutul lui ianuarie 2022, odată cu începerea exercițiilor de amploare ale Federației Ruse la granița de est a Ucrainei. Din datele publicate de flightradar reiese că este și singura aeronavă care se aventurează în stânga Niprului. De asemenea, aceasta a vegheat și frontiera de nord ucraineană, în timpul exercițiilor ruso-bieloruse, care au angrenat prezența a cel puțin 30.000 de soldați. Și de exercițiile din Crimeea tot ochiul misterios s-a ocupat. De altfel, din datele publicate de jurnaliștii militari, acesta va rămâne în pe cerul ucrainean și în timpul amplelor manevre efectuate de Rusia în Marea Neagră. 

Și jurnaliștii militari din Ucraina au observat prezența aeronavei militare. Aceștia vorbesc despre primele survolări făcute încă din ziua de 12 februarie 2022, arătând traseul exact al apartului de zbor.

18 Apr. 2026, 12:11
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
18 Apr. 2026, 12:11 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Volumul depozitelor noi atrase în Republica Moldova a ajuns la 27,254 miliarde de lei în luna martie 2026, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei. Aproape 70% din sumă provine de la mediul de afaceri, în timp ce populația a contribuit cu circa 30%.

Companiile au plasat majoritatea banilor în depozite la vedere. Astfel, depozitele în lei ale mediului de afaceri au însumat aproape 14,9 miliarde de lei, la o dobândă medie de 2,47%, iar cele în valută peste 3,2 miliarde de lei, la doar 0,96%. Depozitele la termen ale firmelor au fost semnificativ mai mici aproximativ 666 milioane de lei în moneda națională și 213 milioane în valută, însă cu dobânzi mai ridicate, de până la 4,59% în lei.

Pe segmentul populației, depozitele la vedere au totalizat circa 5,4 miliarde de lei în lei și 74 milioane în valută, cu dobânzi sub 1%. În schimb, depozitele la termen au ajuns la peste 2 miliarde de lei în moneda națională, remunerate cu o rată medie de 5,48%, și aproape 700 milioane în valută, la 1,28%.

Datele mai arată că cele mai atractive pentru persoane fizice rămân depozitele pe termene medii și lungi, unde dobânzile depășesc 5,5% în lei. În același timp, pentru companii, lichiditatea imediată primează, ceea ce explică ponderea mare a depozitelor la vedere, chiar dacă acestea sunt mai slab remunerate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!