Moldovenii, pe ambrazura scumpirilor. Suntem condamnați la sărăcie

19 Feb. 2022, 12:26
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
19 Feb. 2022, 12:26 // Actual //  bani.md

În Republica Moldova, legumele s-au scumpit cu 60% faţă de anul trecut. Pâinea cu 16%. Inflaţia se în­dreap­tă spre 20%. Banca Națională a Moldovei  încearcă să oprească scumpirile și a majorat dobâmda cheie la peste 10%.

Acestea înseamnă erodarea standarelor de viaţă în cel mai sărac stat european, acum implicat şi în criza ucraineană.

În faţa unei rate a inflaţiei aşteptate a depăşi 20% anual în a doua jumătate a acestui an şi unei inflaţii de bază (ce nu include preţurile alimentelor şi energiei) de peste 15% anual, BNM şi-a majorat dobânda de referinţă cu două puncte procentuale până la 10,5%, aceasta fiind ultima dintr-o se­rie de creşteri de dobânzi iniţiată la mijlocul anului trecut.

Decizia de politică monetară este menită să modereze creşterea creditării în detrimentul creşterii costurilor asociate, să stimuleze economisirea în detrimentul consumului imediat şi să reducă presiunea asupra deprecierii monedei naţionale pe fondul creşterii deficitului de cont curent şi balanţei comerciale, a explicat banca centrală a ţării.

Biroul de statistică al ţării a anunţat recent că rata generală a inflaţiei a accelerat în ianuarie la 16,6% în termeni anualizaţi, de la 13,9% în decembrie.

Principalul motor al inflaţiei au fost preţurile alimentelor, care s-au scumpit cu 21,5%. În medie, în ianuarie 2022 faţă de ianuarie 2021, legumele s-au scumpit cu aproape 60%, ouăle cu 36%. Pâinea a devenit mai scumpă cu 16%, iar carnea, fructele şi lactatele în medie cu 15%.

În luna ianuarie 2022, faţă de luna decembrie 2021, au crescut preţurile în particular la următoarele produse alimentare: legume, cu 16,9%, fructe proaspete, cu 7,2%, cartofi, cu 6,5%, făină cu 3,5%, ouă cu 2,7%, zahăr cu 2,0%, pâine din făină de grâu cu 1,7%, carne, preparate şi conserve din carne cu 1,6%, relevă datele Biroului Naţional de Statistică al Republicii Moldova.

Preţurile produselor nealimentare au crescut cu 13,4%, în timp ce costul serviciilor a urcat cu 14,8% anual.

Preţul reglementat al electricităţii este aşteptat să crească, amplificând impactul inflaţionist al creşterii dramatice a preţului gazelor naturale.

La sfârşitul lunii ianuarie, Moldova a aprobat o majorare cu 34% a preţului gazelor pentru gospodării pentru a putea ţine pasul cu plăţile către furnizorul său dominant, gigantul rus Gazprom, care a ameninţat cu suspendarea livrărilor, potrivit Reuters.

Moldova a declarat deja stare de urgenţă, şi-a amendat bugetul şi a redirecţionat fonduri menite să-i ajute pe cetăţeni să facă faţă creşterii preţurilor energiei pentru a plăti Gazprom, care a majorat preţurile şi a refuzat să amâne plăţile în avans. Ultimul raport privind inflaţia al băncii centrale indică aşteptări de creştere a inflaţiei generale la rate de peste 20% în semestrul al doilea.

Economiștii susțin că actualele scumpiri vor adânci rata sărăciei di Republica Moldova, în condițiile în care majorările prețurilor au loc într-un ritm mai alert decât majorările de salarii.

Bunăstarea precară a populației se manifestă și printr-un nivel înalt al sărăciei. În prezent, peste ¼ din populația țării trăiește sub pragul sărăciei, iar Republica Moldova are una dintre cele mai înalte rate ale sărăciei printre statele europene

Un studiu al „GfK Purchasing Power Europe 2021” arată că moldovenii înregistrează cel mai mic venit pe cap de locuitor de 1 892 de euro pe cap de locuitor, ceea ce reprezintă mai puțin de 13% din media europeană.

Realitatea Live

20 Aug. 2025, 10:48
 // Categoria: Actual // Autor:  Soroceanu Olga
20 Aug. 2025, 10:48 // Actual //  Soroceanu Olga

În pragul alegerilor parlamentare din 2025, spațiul informațional al Republicii Moldova devine tot mai tensionat, iar influența rețelelor sociale crește semnificativ. Declarația a fost făcut de Petru Macovei, directorul Asociației Presei Independente, într-un interviu pentru grupul de presă REALITATEA.

[bzplayer mp4=”https://youtu.be/esRcdRfA-gw?si=ElfSL-r934DEGub_” youtube=”https://youtu.be/esRcdRfA-gw?si=ElfSL-r934DEGub_” muted=”false” thumbnails=”true”]

 

Potrivit expertului, manipularea opiniei publice prin intermediul Telegram, TikTok și al influencerilor devine tot mai vizibilă, iar provocarea majoră pentru societate este lipsa de gândire critică și de educație media.

„Ca de obicei, înainte de alegeri, situația din spațiul informațional devine mai tensionată, pentru că există încercări ale unor forțe politice de a influența piața media”, afirmă Macovei.

Acesta subliniază că în prezent manipularea are loc mai mult prin rețele sociale și platforme online decât prin canalele media tradiționale.

„Consiliul Audiovizualului își face bine treaba, dar internetul și rețelele sociale nu sunt reglementate, iar orice tentativă de reglementare întâmpină o opoziție puternică”, adaugă el.

Macovei atrage atenția asupra rolului sporit al platformelor Telegram și TikTok. În ceea ce privește mesajele de propagandă, expertul menționează narațiunile repetate privind „militarizarea țării” și presupusa intenție de implicare a Moldovei în războiul din Ucraina împotriva Rusiei.

De asemenea, persistă miturile vechi despre „străinii care ar cumpăra terenurile moldovenești”, vehiculate la fiecare campanie electorală din ultimii ani.

Macovei afirmă că aproximativ 85% din campaniile de dezinformare sunt coordonate:

„Un narativ apare inițial pe un site anonim, este preluat de mass-media tradițională și amplificat de influenceri, ajungând astfel la sute de mii sau chiar milioane de oameni.”

Potrivit directorului API, cea mai mare problemă rămâne respingerea informațiilor verificate de către cetățeni:

„Oamenii preferă să trăiască în propriul lor balon informațional și refuză realitatea, ceea ce îngreunează lupta împotriva dezinformării.”

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII