Prețul la ouă explodează: crescătorii dau vina pe exporturile mai mari către UE

21 Nov. 2025, 12:20
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
21 Nov. 2025, 12:20 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Ouăle de găină s-au scumpit cu 20-25% în retailul din Republica Moldova, iar în luna noiembrie prețul a depășit 40 de lei pentru o cutie de 10 ouă, potrivit crescătorilor de păsări, citați de Logos Press.

Crescătorii de păsări explică această majorare prin majorarea exporturilor de ouă către Uniunea Europeană, unde cererea a crescut semnificativ după apariția unor focare de gripă aviară în mai multe țări. Din aceste cauze, fermierii europeni au fost nevoiți să reducă efectivele de păsări, ceea ce a dus la o majorare cu 20-30% a prețurilor pe piața europeană.

În Moldova, datele statistice arată că, în perioada ianuarie-septembrie 2025, producția de ouă a crescut cu 1% față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 498,5 milioane de bucăți. În același timp, prețurile angro practicate de producători au crescut cu 20,1%.

Crescătorii avertizează că scumpirile pot continua pe fondul cererii externe ridicate și al presiunilor de pe piața europeană.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.