(DOC) Ce avere are șefa de la Ministerul Mediului? Și-a cumpărat mașină nouă în anul în care a devenit ministră

30 Mart. 2022, 11:38
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
30 Mart. 2022, 11:38 // Au Bani //  MD Bani

Iuliana Cantaragiu și-a procurat mașină nouă chiar în anul în care a preluat șefia ministerului Mediului. Ministra și-a luat anul trecut un autoturism nou de model Toyota Corolla. De asemenea, potrivit declarației de avere, Cantaragiu mai deține în proprietate un apartament de 59 metri pătrați, scrie Realitatea.md.

Potrivit declarației de avere, ministra Mediului a obținut anul trecut salariu de la Asociația obștească Centrul Național de Mediu”, iar de la învestirea Guvernului Gavrilița, din august 2021, a obținut salariu de ministră a Mediului.

Salarii 2021:

  • Asociația obștească Centrul Național de Mediu”- 193.701 lei
  • Ministerul Mediului – 74.257 lei

De asemenea, anul trecut, ministra Mediului a mai făcut bani oferind servicii de consultanță pentru Agenția Servicii Publice, IDIS Viitorul și Pro Cooperare Regională.

Iuliana Cantaragiu are un apartament procurat în 1999 de 58,9 metri pătrați și un autoturism de model Toyota Corolla fabricat și procurat în 2021.

22 Sept. 2026, 16:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Sept. 2026, 16:40 // Actual //  Ursu Victor

Sistemul electroenergetic al Republicii Moldova se va confrunta astăzi cu un deficit comercial de energie electrică în patru intervale orare, anunță Energocom.

Potrivit companiei, deficitul apare în condițiile în care capacitatea intrazilnică alocată pe interconexiunile Ucraina–Republica Moldova și România–Republica Moldova nu a fost suficientă pentru acoperirea integrală a necesarului comercial în anumite ore.

Cele mai mari volume neacoperite sunt prognozate pentru intervalul 19:00–20:00, când deficitul va ajunge la 111 MWh.

Între orele 17:00–18:00 vor rămâne neacoperiți 4 MWh, între 18:00–19:00 – 59 MWh, iar în intervalul 20:00–21:00 – 55 MWh.

În total, pentru perioada 17:00–21:00, deficitul prognozat constituie 229 MWh.

Energocom precizează că pentru celelalte ore ale zilei a fost rezervată capacitatea necesară pentru acoperirea consumului de energie electrică.

În acest context, compania îndeamnă cetățenii să utilizeze rațional energia, în special în orele de vârf, între 18:00 și 23:00.