Pentru Putin, prăbuşirea URSS a fost cea mai mare dramă geopolitică a secolului XX

Pentru Vladimir Putin, căderea URSS la începutul anilor ’90 a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX. Pentru statele care erau sub influenţa sovietică, în blocul comunist, căderea URSS a fost cel mai bun lucru care li s-a întâmplat după finalul celui de-Al Doilea Război Mondial când au căzut sub influenţa lui Stalin, scrie Cristian Hostiuc în editorialul pentru Ziarul Financiar.

URSS şi blocul comunist au căzut din punct de vedere politic pentru că nu mai puteau fi susţinute economic, nici ruşii nu se puteau susţine pe ei şi, astfel, nu-i mai puteau susţine pe ceilalţi.Căderea comunismului şi a URSS, prăbuşirea sistemului economic CAER a eliberat ţările foste comuniste din lagăr.

La finalul comunismului, România avea un PIB de 40 de miliarde de dolari, în 1991 scăzuse la 29 de miliarde de dolari, în 2000 urcase din nou la 40 de miliarde de dolari, pentru ca în 2020, după deschiderea pieţei pentru investitorii străini, PIB-ul să urce la 250 de miliarde de dolari.

De partea cealaltă, Rusia avea la finalul anilor ’90 un PIB de 554 de miliarde de dolari, pentru ca, la finalul lui 2020, să ajungă la 1.483 de miliarde de dolari.Polonia a pornit de la 65 de miliarde de dolari în 1990 şi a ajuns la 594 de miliarde de dolari în 2020. Cehia a crescut de la 40 de miliarde de dolari la 243 de miliarde de dolari, iar Ungaria a crescut de la 35 de miliarde de dolari, la 155 de miliarde de dolari; Bulgaria a urcat de la 22 de miliarde de dolari, la 69 de miliarde de dolari, în timp ce Ucraina a crescut de la 81 de miliarde de dolari, la 155 de miliarde de dolari. Germania a pornit de la 1.400 de miliarde de dolari şi a ajuns la 3.800 de miliarde de dolari; Spania a crescut de la 376 de miliarde de dolari la 1.281 de miliarde de dolari, în timp ce Italia a urcat de la 890 de miliarde de dolari la 1.886 miliarde de dolari. Statele Unite avea la finalul anilor ’90 un PIB de 5.963 de miliarde de dolari, pentru ca la finalul lui 2020 să ajungă la 20.940 de miliarde de dolari.

Însă cea mai spectaculoasă creştere a înregistrat-o China, de la 360 de miliarde de dolari în anii ’90, la nu mai puţin de 14.720 de miliarde de dolari în 2020. Deci China avea o putere economică sub a Rusiei în 1990, 360 de miliarde versus 554 de miliarde, pentru ca după trei decenii să aibă o putere economică de 14.720 de miliarde de dolari, faţă de 1.483 de miliarde de dolari, cea a Rusiei. Rusia lui Elţîn în anii ’90 şi a lui Putin din 2000 încoace a pierdut şi bătălia economică. Cu toată că are resurse de materii prime imense, Rusia nu a reuşit să-şi depăşească propria condiţie pe care o are istoric, de care face uz într-un mod fals, că a fost şi că este o mare putere.
După 1980, China s-a desprins de Rusia şi s-a apropiat de Occident, deschizându-şi porţile investiţiilor străine, investitorilor străini, know-how-ului occidental, inuenţelor americane. În acest fel, a reuşit să transfere cunoştinţe economice din lumea occidentală către propria economie.

Liderii chinezi şiau dat seama că modelul economic sovietic este falimentar, aşa că s-au îndreptat către modelul occidental. Au acceptat la început că sunt o piaţă de forţă de muncă şi apoi o piaţă de desfacere. Dar, pe măsură ce anii au trecut, au reuşit să fure la propriu şi la figurat cunoştinţele economice ale Occidentului, au preluat tehnologiile, managementul, cercetarea-dezvoltarea, astfel încât, după 3-4 decenii, au ajuns să fie mai buni decât partenerii lor occcidentali.
În schimb, Rusia şi-a oligarhizat economia, a acceptat investitori străini doar în modelul lor, dar nu prea au învăţat nimic de la aceştia. Spre deosebire de economia chinezească, care an de an şi-a creat propria valoare adăugată, Rusia a rămas o economie primară, de extracţie şi vânzare de materii prime.

Aproape că nu au creat nimic ca să scape de dependenţa de materii prime. După ce au preluat activele în urma prăbuşirii URSS, oligarhii ruşi, binecuvântaţi direct de la Kremlin de către Putin, şi-au dus banii în Occident, făcând investiţii în afara Rusiei. Prin atacarea militară a Urainei, Putin a sperat să revină din nou în prim-plan, să fie a patra putere mondială după SUA, China şi Uniunea Europeană. Dar datele economice care stau în spatele economiei Rusiei nu-l ajută din punct de vedere politic.

După prăbuşirea comunismului şi apoi prăbuşirea modelului economic al CAER, România s-a îndreptat cu toată viteza către piaţa occidentală din perspectiva fluxurilor economice. Mai mult de 70% din economia României înseamnă schimburi comerciale şi de investiţii cu Uniunea Europeană. Nu puţini au fost cei care, după prăbuşirea din 1990 a comunismului, au invocat pierderea pieţei CAER.

Bine că am pierdut-o, pentru că altfel nu mai scăpam niciodată de modelul sovietic.

#destrămare #URSS #Putin

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Titlurile presei care susțin că Trump a cedat în fața presiunilor interne și externe sunt, în general, încă premature. Verdictul nu a fost încă dat, întrucât foarte multe vor depinde de rezultatul negocierilor purtate de Trump cu partenerii comerciali ai Americii în următoarele 90 de zile și mai departe, precum și de evoluția relațiilor dintre SUA și China, notează evz.ro.

Un factor-cheie care îl motivează pe președintele Donald Trump este nevoia de a emana putere și dorința de a o folosi. Inițiativa sa globală, amplă, privind tarifele, marchează o reconfigurare istorică a relațiilor comerciale ale SUA la nivel mondial. Cu toate acestea, este în esență un joc de putere geopolitică care îi vizează pe mulți, dar în special China, care de ani de zile își desfășoară propriul joc de putere. Unii ar spune chiar război neregulat – împotriva SUA, a Occidentului în general și a altora.

În timp ce China este stăpâna lanțurilor globale de producție și de aprovizionare, SUA sunt încă lider în domeniul financiar. Trăim în continuare într-o lume dominată și denominată în dolari, cel puțin pentru moment. Predominanța pe frontul tehnologic, în special IA și domeniile conexe, este încă disponibilă.

Țările terțe care nu sunt pe deplin aliate sau legate de SUA sau China, și care constituie majoritatea națiunilor din întreaga lume, se luptă din ce în ce mai mult în acest mediu concurențial.

Națiunile mai mici și mai vulnerabile vor fi adesea forțate să facă alegeri dificile între marile puteri. Statele mai mari, inclusiv puterile regionale sau de mijloc, vor avea mai multe pârghii pentru a pune marile puteri una împotriva celeilalte și pentru a obține mai multe concesii în interesul propriu.

Pe măsură ce intrăm în al doilea trimestru al secolului XXI, atenția globală principală se concentrează în principal asupra ciocnirii SUA – China. Cu toate acestea, în cadrul ecuației de putere internațională a intereselor concurente și variate, este important să nu subestimăm impactul puterilor de mijloc, care pot modela evenimentele mult peste așteptări în următorii ani și decenii.

Casa Albă a declarat că a fost contactată de mai mult de 50 de țări pentru a discuta despre reducerea tarifelor. Principala țintă a lui Trump, China, a promis să „lupte până la capăt”, după ce președintele american a amenințat cu o nouă taxă de 50%. În cazul în care China nu își retrage taxele de retorsiune asupra a 34% din importurile americane, care urmează să intre în vigoare la 10 aprilie.

Deși Uniunea Europeană se confruntă cu o cotă forfetară de 20 % la exporturile către SUA, multe vor depinde de schimburile comerciale individuale ale fiecărui stat membru cu SUA.

Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a declarat că UE ar putea elimina tarifele la produsele industriale americane, dacă Trump ar elimina în schimb taxele echivalente.

În ciuda titlurilor, amenințarea cea mai presantă cu care se confruntă UE este de fapt dumpingul de produse chinezești în Europa, destinate inițial piețelor americane.

Țările asiatice se confruntă cu cele mai mari tarife, având în vedere proporția mai mare a exporturilor lor din SUA. Cu toate acestea, pragmatismul în soluționarea diferendelor ar putea prevala mai curând în cazul celor care se află sub umbrela de securitate a SUA, inclusiv Japonia, Coreea de Sud și Taiwan. Trump va folosi cu siguranță cartea apărării la masa negocierilor.

În contextul în care Coreea de Sud se află într-o criză constituțională profundă și urmează să organizeze alegeri anticipate, prim-ministrul Japoniei încearcă să obțină un angajament urgent cu Casa Albă și o posibilă vizită personală.

Indonezia, cea mai mare economie din Asia de Sud-Est, a fost lovită de un tarif de 32 %. A refuzat să riposteze și a optat pentru negocieri directe cu SUA.

Vietnamul, un important partener strategic al SUA, a fost una dintre cele mai afectate țări din Asia, cu un tarif de 46 %. Cu toate acestea, diplomația rapidă a președintelui Lam pentru a dezamorsa tensiunile. Au fost demarate discuții pentru eliminarea taxelor și pentru o întâlnire cu Trump.

Deși negocierile comerciale vor urma în mod inevitabil, o întrebare mai amplă rămâne: Cât timp pot rezista piețele și investitorii la incertitudinea și volatilitatea actuale.