Cresc prețurile la produsele alimentare! Aproape 25 de milioane de tone de cereale sunt blocate în Ucraina

06 Mai 2022, 16:47
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
06 Mai 2022, 16:47 // Actual //  MD Bani

Aproape 25 de milioane de tone de cereale sunt blocate în Ucraina şi nu pot părăsi ţara din cauza dificultăţilor legate de infrastructură şi a blocării porturilor de la Marea Neagră, inclusiv Mariupol, a anunţat vineri Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters.

Potrivit informațiilor, blocajelor au drep consecință creșterea prețurilor. În martie, preţurile produselor alimentare au urcat la un maxim istoric, în urma invadării Ucrainei de către Rusia.

În sezonul 2020/2021, Ucraina a fost al patrulea mare exportator global de porumb şi al şaselea mare exportator de grâu, conform datelor Consiliului Internaţional al Cerealelor.

„Este o situaţie aproape grotescă pe care o vedem în acest moment în Ucraina, cu aproape 25 de milioane de tone de cereale care ar putea fi exportate, dar nu pot părăsi ţara pur şi simplu din cauza problemelor legate de infrastructură şi a blocării porturilor”, a afirmat Josef Schmidhuber, adjunctul directorului general al FAO.

Acesta a explicat că din cauza silozurilor pline s-ar putea înregistra dificultăţi de stocare în timpul recoltării cerealelor din lunile iulie şi august.

„În pofida războiului, recolta nu arată rău, ceea ce înseamnă că ar putea să nu existe suficiente capacităţi de stocare în Ucraina, în special dacă nu se va deschide un coridor pentru exportul grâului din Ucraina”. Un alt motiv de îngrijorare îl reprezintă informaţiile privind distrugerea unor capacităţi de depozitare a cerealelor, din cauza luptelor, a adăugat oficialul FAO.

De la debutul invaziei ruseşti, în 24 februarie, Ucraina a fost obligată să îşi redirecţioneze exporturile de cereale pe calea ferată spre frontiera de Vest sau spre micile porturi de la Dunăre.

01 Mai 2026, 14:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
01 Mai 2026, 14:49 // Actual //  Ursu Victor

Evenimentul Reinvent Moldova 2.0, organizat de Grupul Media Realitatea, a adunat oameni care au plecat acasă cu un mesaj comun: „Eu sunt Moldova”.

Invitații au avut numai cuvinte de laudă la adresa speakerilor – Charles Michel, fost președinte al Consiliului European, Daniela Vidaicu de la Fundația Soros Moldova, Eugen Osmochescu, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Ana Revenco, directoarea StratCom Moldova, și expertul în comunicare Sergiu Toader.

„Astfel de evenimente ar trebui să fie organizate cel puțin o dată pe an”, a spus una dintre invitate.

La finalul serii, i-am întrebat pe participanți cu ce asociază Moldova. Răspunsurile au fost simple: dragoste, patrie, copac.