Cum UE va ajuta Republica Moldova să scape din ghearele Gazporm

21 Mai 2022, 10:15
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
21 Mai 2022, 10:15 // Actual //  bani.md

România este văzută ca esențială pentru reușita planului Uniunii Europene de a pune capăt dependenței continentului de importurile de gaze naturale din Federația Rusă, inclusiv pentru asigurarea aprovizionării Ucrainei și Republicii Moldova, ca țară de tranzit al fluxurilor de gaze din alte surse, reiese din documentele planului REPowerEU al Comisiei Europene.

„Cele mai importante nevoi sunt cele legate de satisfacerea cererii din Europa Centrală și de Est și din nordul Germaniei, precum și de întărirea coridorului sudic de gaze. (…) De mare importanță pentru securitatea aprovizionării în Europa Centrală și de Est sunt două coridoare de gaze: coridorul Transbalcanic (Turcia-Bulgaria-România) și coridorul vertical (interconectorul Grecia-Bulgaria, interconectorul România-Bulgaria și BRUA), care vor facilita livrarea de gaze naturale din țări terțe (nemembre UE – n.r.)”, afirmă Bruxelles-ul.

Potrivit sursei citate, printre măsurile avute în vedere la nivel comunitar se numără asigurarea livrării de gaze în flux invers (reverse flow) din România către Ucraina și Republica Moldova, prin conducta transbalcanică. În plus, Comisia Europeană intenționează să le dea acces celor două țări, precum și statelor din Balcanii de Vest și din Parteneriatul Estic, la platforma UE de achiziții comune de gaze naturale.

„Pentru a întări nivelul de pregătire în caz de perturbare a aprovizionării, Comisia face apel la statele membre să își actualizeze planurile de urgență, să mărească capacitățile de livrare în flux invers de la vest la est până iarna viitoare și să încheie acorduri de solidaritate între țările vecine. În plus, va fi întocmit un plan coordonat la nivelul UE de reducere a consumului, pentru identificarea de criterii comune de întrerupere a furnizării, iar Comisia va emite îndrumări cu privire la criteriile de prioritizare a consumatorilor neprotejați”, se menționează în documente.

După cum a relatat Profit.ro, autoritățile din România discută încă din prima parte a anului cu cele din statele vecine Ungaria și Bulgaria, ale căror sisteme de transport al gazelor naturale sunt interconectate cu cel național românesc, încheierea de acorduri interguvernamentale privind luarea de măsuri solidare de întrajutorare în caz de criză a gazelor, măsuri care pot merge până la sistarea furnizării gazelor către marii consumatori industriali dintr-una dintre țări pentru menținerea aprovizionării populației și clienților sociali.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

23 Sept. 2026, 17:13
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
23 Sept. 2026, 17:13 // Actual //  Grîu Tatiana

Operatorii de transport rutier din Republica Moldova care vor să efectueze curse internaționale de mărfuri în 2027 pot începe să depună cererile pentru obținerea autorizațiilor multilaterale CEMT. Agenția Națională Transport Auto (ANTA) anunță că procesul de repartizare a autorizațiilor pentru anul viitor a fost lansat.

Agenția le atrage atenția operatorilor de transport că toate cerințele trebuie respectate întocmai. O cerere care nu îndeplinește condițiile stabilite nu va fi validată și nu va putea participa la repartizarea autorizațiilor CEMT pentru 2027.

Autorizația CEMT este, în esență, documentul care le permite transportatorilor să facă transport internațional de mărfuri în statele participante la sistem. Cu ajutorul acesteia, o companie de transport poate efectua curse peste hotare în condițiile stabilite de regulile CEMT.

CEMT vine de la Conferința Europeană a Miniștrilor de Transport, iar sistemul este gestionat în prezent prin Forul Internațional de Transport (ITF). Pentru transportatori, aceste autorizații sunt importante deoarece facilitează accesul la transporturile internaționale și reduc necesitatea obținerii unor autorizații separate pentru fiecare cursă, acolo unde regulile CEMT permit acest lucru.

Un alt element important este că, din 1 ianuarie 2026, autorizațiile CEMT au intrat în era digitală. Documentele pe hârtie sunt înlocuite treptat de Sistemul Digital CEMT, accesibil prin platforme web și mobile.

În Republica Moldova, procesul este gestionat electronic prin sistemul informațional „e-Autorizație transport”, administrat de ANTA.