Renault Group „transferă“ Dacia în sfera motoarelor pe benzină. Franţa preia conducerea pentru electrice

21 Mai 2022, 10:25
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
21 Mai 2022, 10:25 // Actual //  bani.md

În cadrul planului „Renaulution“, Renault Group a anunţat pe 18 februarie 2022 că studiază o nouă strategie referitoare la modul de organizare a activităţilor şi tehnologiilor sale în domeniul vehiculelor electrice şi termice în scopul creşterii eficienţei şi performanţei comerciale ale acestora. Noua strategie vizează adaptarea fiecărei tehnologii, ţinând cont de atuurile şi de expertiza grupului pe diferite pieţe şi în cadrul Alianţei. Grupul vizează o „scindare“ a activităţii – o entitate pentru producţia şi vânzarea de electrice şi una pentru dezvotlare şi producţie de motoare, cutii de viteze şi sisteme de propulsie termice şi hibride.

Astfel, perimetrul de activitate pentru fabricarea motoarelor şi transmisiilor termice şi hibride, exceptând producţia de şasiuri, va include Uzinele Meca­nice: Motores (Spania), Sevilla (Spania), Cacia (Portu­galia), Bursa (Turcia), Mioveni (România), Curitiba (Brazilia), CorMecanica (Chile), PFA (Argentina), dar şi partea de cercetare, dezvoltare şi inginerie din cadrul RTS (Spania), RTR (România şi Turcia) şi RTA (Brazilia).

În plus, dacă acum sunt în cadrul Alianţei circa 100 de modele, din care 60% sunt pe platforme comune, până în 2026 numărul modelelor va scădea sub 90, 80% dintre acestea vor fi pe platforme comune, iar în 2030 Renault, Nissan şi Mitsubishi vor ajunge la un total de 35 de modele cu 90% platforme comune.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

10 Nov. 2026, 17:02
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
10 Nov. 2026, 17:02 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

În timp ce unii bugetari au salarii de bază de aproximativ 2.500 de lei, alții ajung la 65.000 de lei, adică de 26 de ori mai mult. Discrepanțele sunt recunoscute chiar de Ministerul Finanțelor în nota de fundamentare a proiectului privind reforma sistemului unitar de salarizare, care urmează să fie implementată din  anul 2027.

Potrivit documentului, cele mai mici salarii de bază sunt înregistrate în rândul personalului tehnic și auxiliar, unde remunerația poate porni de la aproximativ 2.500 de lei. La polul opus se află funcțiile de conducere din domeniul justiției, pentru care salariile de bază pot ajunge la circa 65.000 de lei lunar.

Astfel, raportul efectiv dintre salariile de bază extreme ajunge la 1 la 26, mult peste raportul de 1 la 15 prevăzut de actualul cadru normativ. Ministerul Finanțelor consideră că această situație reflectă dezechilibrele acumulate în sistemul de remunerare a angajaților bugetari.

Mai mult, aproximativ 44.651 de angajați ai statului, echivalentul a 19,7% din totalul personalului bugetar, au nevoie de plăți compensatorii pentru ca remunerația lor să atingă salariul minim garantat de 6.300 de lei, stabilit pentru anul 2026.

Cu alte cuvinte, aproape fiecare al cincilea bugetar are un salariu calculat sub pragul minim și depinde de suplimentele acordate de stat pentru a ajunge la nivelul legal.

Documentul scoate la iveală și diferențe în privința sporurilor salariale. În anumite domenii, acestea ajung până la 120% din salariul de bază. Potrivit Ministerului Finanțelor, sporurile specifice variază de la 10% în învățământ, cercetare, cultură și asistență socială, până la 75% pentru personalul medical, 90% în cadrul Serviciului Fiscal de Stat și Serviciului Vamal, 100% în aviația civilă și chiar 120% în domenii precum securitatea cibernetică și combaterea terorismului.

Autorii proiectului susțin că proliferarea acestor sporuri a fragmentat sistemul de salarizare și a contribuit la apariția unor inechități între angajații care exercită funcții cu responsabilități comparabile.

Pentru a corecta dezechilibrele, Ministerul Finanțelor propune reducerea raportului de compresie salarială la 1 la 10,5, recalibrarea grilelor de salarizare și creșterea ponderii salariului de bază în venitul total al angajaților.

Reforma ar urma să reducă inclusiv dependența de plățile compensatorii. Potrivit estimărilor, ponderea posturilor care necesită completări până la salariul minim ar urma să scadă de la 19,7% în 2026 la 14,1% în 2027.

În același timp, compensația medie lunară pentru un post ar urma să se reducă de la 1.183 de lei la 450 de lei, pe măsură ce salariile de bază vor fi ajustate.

Ministerul Finanțelor estimează că reforma va afecta sistemul de remunerare a aproximativ 227 de mii de angajați din sectorul bugetar și va fi implementată etapizat în perioada 2027–2032.