Războiul deja pierdut de Vladimir Putin. Ce a funcționat în SUA și în Europa n-a mai mers în Ucraina

„În aceste luni negre, începând cu 24 februarie, când Vladimir Putin a trimis trupe în Ucraina, m-am chinuit să găsesc ceva pozitiv în ceea ce se întâmpla. În cea mai mare parte, am simțit un amestec de rușine și furie, dar a existat și un sentiment de eșec complet, care este împărtășit de mulți liberali ruși astăzi: vedem că ne-am pierdut poporul din cauza propagandei lui Putin și am pierdut țara”, scrie Andrei Soldatov, în Agentura.

Dar, spune el, a apărut cel puțin un lucru care, surprinzător, este motiv de optimism – internetul și rolul său în acest război. După scandalul legat de alegerile americane din 2016 comunitatea globală de experți a început să vorbească despre internet în termeni de amenințări, nu de oportunități. Hackerii și trolii ruși, chinezi, iranieni și nord-coreeni au găsit o modalitate prin care să folosească internetul pentru a răspândi dezinformare și propagandă, subminând democrațiile occidentale cu teorii ale conspirației și minciuni.

Rusia lui Putin a câștigat prima rundă

Platforme globale precum Facebook, Twitter și Google, cândva percepute ca simboluri ale spiritului antreprenorial occidental și ale libertății creative, au fost complet compromise. Globalitatea comunicațiilor, un vis în anii 1990 și 2000, a devenit brusc o vulnerabilitate majoră pentru societatea occidentală.

Această percepție sumbră a internetului s-a potrivit perfect cu viziunea lui Vladimir Putin despre rețele. Liderul rus și apropiații săi din KGB au fost învățați să privească lumea în termeni de amenințări. Iar când Putin a venit la putere, una dintre aceste amenințări a fost internetul. Astfel că prima Doctrină a Securității Informaționale a Federației Ruse, semnată de Putin în 2000, menționează „manipularea informațiilor (dezinformarea, ascunderea sau denaturarea informațiilor)” pe lista amenințărilor potențiale.

Până în 2016, între oficialii occidentali și ruși a existat un conflict cu privire la termenii în care se vorbea despre internet. Occidentul folosea termeni precum „securitate cibernetică” și „amenințări cibernetice”, pentru că dorea să discute despre securitatea rețelei, în timp ce oficialii ruși și chinezi au insistat să folosească termeni precum „securitate informațională” și „război informațional”.

Cele două dictaturi consideră că orice conținut de pe internet este o amenințare pentru stabilitatea politică a regimului. Iar Kremlinul a ales să protejeze stabilitatea prin crearea „suveranității digitale” a Rusiei.

După 2016, însă, și unii experți americani în domeniul cibernetic au ajuns la concluzia că Moscova a avut dreptate: conținutul online, în primul rând pe rețelele de socializare, poate reprezenta într-adevăr o amenințare la adresa democrației.

Atacurile de hacking ale Kremlinului în SUA și Europa s-au terminat adesea fără succes. Dar Putin a câștigat runda: a făcut lumea să se gândească la Internet într-o manieră sumbră și chiar paranoică. Părea destul de logic, pentru că operațiunile de dezinformare nu s-au oprit după fiasco-ul din 2016. Și nici atacurile hackerilor. A devenit ceva obișnuit ca fiecare criză cu Rusia să fie însoțită de o campanie de dezinformare combinată cu atacuri cibernetice.

#război informațional #Putin #SUA

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Nivelul datoriei publice a Republicii Moldova, de aproximativ 42% din PIB, nu este în sine cea mai mare problemă pentru finanțele țării. Adevărata vulnerabilitate este costul tot mai mare al deservirii acesteia, susține Oleg Tofilat, fost director al Căii Ferate din Moldova și actual director executiv al Uniunii Transportatorilor și Drumarilor.

„Faptul că avem datorii de 42% din PIB asta nu e așa de mult. Problema e în deservirea datoriei”, a declarat Tofilat.

Potrivit acestuia, Republica Moldova a ajuns să achite aproximativ 6 miliarde de lei anual doar pentru dobânzi, o sumă pe care o consideră extrem de mare raportată la necesitățile de dezvoltare ale țării.

„6 miliarde anual pe dobânzi, asta e foarte mult”, a subliniat Tofilat.

El a comparat aceste cheltuieli cu banii alocați infrastructurii. Uniunea Transportatorilor și Drumarilor pledează pentru majorarea fondului rutier până la aproximativ 3 miliarde de lei, însă, spune Tofilat, pentru proiectele de infrastructură negocierile pot dura ani, în timp ce dobânzile la datorii trebuie achitate la termen.

Fostul șef al CFM atrage atenția și asupra ritmului accelerat în care au crescut cheltuielile pentru deservirea datoriei. Potrivit lui, dacă în jurul anului 2021 acestea erau de aproximativ 1,5 miliarde de lei, în prezent au ajuns la circa 6 miliarde de lei.

„Noi am crescut de la 1 miliard și jumătate, prin 2021, dacă nu greșesc, la 6 miliarde în 5 ani de zile. Și asta o să fie și mai rău”, a avertizat Tofilat.

O altă vulnerabilitate indicată de acesta este deficitul bugetar, estimat la aproximativ 23 de miliarde de lei. În lipsa altor surse de finanțare, această diferență dintre venituri și cheltuieli se transformă, practic, într-o datorie suplimentară pentru stat.

„Noi avem un deficit de 23 de miliarde. Asta automat înseamnă că datoria noastră crește cu 23 de miliarde”, a afirmat el.

Tofilat avertizează că problema nu se încheie odată cu exercițiul bugetar din 2026. În opinia sa, există riscul ca și în 2027 Republica Moldova să intre cu un deficit de ordinul a 20-25 de miliarde de lei, ceea ce ar însemna noi împrumuturi.

„La anul viitor, exercițiul bugetar 2027, probabil că similar ne așteaptă. Aceleași 20-25 de miliarde de deficit. Și iarăși intrăm în datorii”, a declarat Tofilat.

Acesta mai atrage atenția asupra structurii împrumuturilor interne, în special asupra celor contractate pe termen scurt de la băncile comerciale din Republica Moldova. În opinia sa, refinanțarea frecventă expune statul unor riscuri suplimentare și îl face dependent de condițiile pieței.

„Nu doar că este cu dobândă mare, dar este și pe termen scurt, de la băncile noastre. Trebuie să iei pe jumătate de an și fiecare jumătate de an trebuie să te recreditezi. Și asta e un risc”, a explicat Oleg Tofilat.

În opinia fostului director al CFM, starea finanțelor publice nu trebuie evaluată doar prin raportul dintre datoria publică și PIB. La fel de importante sunt costul acestei datorii, perioada pentru care sunt contractate împrumuturile și frecvența cu care statul este obligat să le refinanțeze, mai ales în condițiile unui deficit bugetar de ordinul zecilor de miliarde de lei.