Trenurile moldovenești, cu viteza melcului, înainte! Tofilat: Avem nevoie de locomotive și vagoane

20 Iun. 2022, 17:48
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
20 Iun. 2022, 17:48 // Actual //  bani.md

Din cauza fluxului mare de camioane, punctele de trecere ale frontierei dintre Republica Moldova și Ucraina au fost timp de două luni supraaglomerate. O soluție ar fi transportul feroviar, însă rămâne o soluție de viitor.

„Astăzi, în cel mai bun caz, putem asigura trei trenuri ucrainene pe zi, prin punctul de intrare de la nord, din Ocnița. Dacă vom depune eforturile de care vorbim vom fi capabili să asigurăm nouă trenuri pe zi”, susține directorul CFM, Sergiu Tofilat într-un interviu pentru Deutsche Welle.

Tofilat spune nu există probleme la transportul feroviar, dar „cel mai problematic aspect, actualmente, este legat de capacitatea noastră de tracțiune, numărul de locomotive și de personal, ca și de capacitatea de prelucrare a porturilor, pentru că portul din Constanța e supraaglomerat, la Reni sunt vagoane în așteptare, dar și la Galați și Giurgiulești”.

Directorul CFM spune că întreprinderea are nevoie de investiții pentru a putea fi pusă pe picioare și a majora traficul feroviar.

„Liniile feroviare nu sunt în cea mai bună stare. Haideți să ne imaginăm un drum care nu a fost reparat timp de 30 de ani decât cosmetic. Așa e și la calea ferată. E vorba de linii de așteptare și sortare, pentru a permite asigurarea logisticii necesare pe diferite tronsoane. Avem nevoie de locomotive, atât de manevră, care vor lucra în stații cu aceste cuplări și decuplări, dar și de locomotive de linii, care trag o cantitate sporită de marfă. De asemenea, avem nevoie de personal operațional, care nu va fi suficient, deoarece avem capacitate insuficientă pentru transportarea unor volume atât de mari”, a puunctat Tofilat.

Compania intenționează să reabiliteze mai mult tronsoane de cale ferată, ,pentru a crește inclusiv voteza de circulație.

„Discutăm cu guvernul Franței ca să reabilităm sectorul Ungheni-Chișinău, ca să îl avem finalizat în 2-3 ani. Următorul plan pe infrastructură este discuția cu organismele financiare internaționale pe trei tronsoane principale de la nordul țării, care va fi un proiect mai scump. Pe partea de material rulant, momentan suntem în discuții avansate cu autoritățile din Polonia și furnizorii de acolo pentru a asambla 1000 de vagoane cerealiere și sper că în 2023 vom avea aceste vagoane, fapt ce va permite rezolvarea unor probleme din sectorul agricol”, a mai spus Tofilat.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

19 Aug. 2026, 16:30
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
19 Aug. 2026, 16:30 // Actual //  Grîu Tatiana

Capitalul social al complexului „Arena Națională” urmează să fie majorat cu 61,97 milioane de lei, echivalentul a 3,13 milioane de euro, potrivit unui proiect de hotărâre a Guvernului promovat de Agenția Proprietății Publice. Banii, alocați din bugetul de stat, sunt destinați achitării obligațiilor față de partenerul privat în cadrul contractului de parteneriat public-privat pentru construcția Arenei Naționale.

Contractul de parteneriat public-privat a fost semnat la 24 august 2018, iar statul și-a asumat rambursarea investiției realizate de partenerul privat conform unui grafic de plăți care se încheie în 2030. Valoarea totală a contractului este de 44,53 milioane de euro.

Plățile au fost împărțite în 24 de tranșe. Primele două au fost de câte 5 milioane de euro, după care au urmat plăți anuale. Până în 2025, statul a achitat 28,95 milioane de euro către partenerul privat. Pentru perioada 2026–2030 au mai rămas de achitat 15,58 milioane de euro, în 10 tranșe. Ultima plată este programată pentru anul 2030.

Din această sumă, pentru anul 2026 sunt prevăzute două tranșe, în valoare totală de 3,13 milioane de euro. Pentru achitarea lor, în bugetul de stat au fost prevăzute până la 61,97 milioane de lei, bani care urmează să fie transferați către SRL „Arena Națională” prin majorarea capitalului social.

Suma în lei a fost calculată la un curs estimativ de 19,79 lei pentru un euro, iar documentele arată că există riscul ca diferența de curs să genereze necesitatea unor bani suplimentari. SRL „Arena Națională” a solicitat deja o suplimentare de 2,3 milioane de lei pentru acoperirea integrală a plății.

Autorii proiectului precizează că majorarea capitalului social nu reprezintă o investiție nouă în Arena Națională, ci este legată de obligațiile contractuale asumate de stat în 2018. În lipsa alocării banilor, există riscul ca statul să nu-și poată executa obligațiile față de partenerul privat, ceea ce ar putea genera litigii și alte consecințe financiare.

Termenul pentru achitarea tranșelor aferente anului 2026 a expirat la 24 iunie, iar autorii propun ca hotărârea să intre în vigoare imediat după publicarea în Monitorul Oficial.

Potrivit unui raport al Curții de Conturi, Arena Chișinău nu își poate acoperi cheltuielile de bază și a înregistrat pierderi nete de 37,5 milioane de lei, în pofida unui capital social de aproape 966 de milioane de lei. Raportul mai relevă că partenerul privat a fost selectat fără concurență reală, la concurs fiind depusă o singură ofertă. De asemenea, contractul nu ar fi conținut clauze suficient de clare privind repartizarea riscurilor și transferul bunurilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!