Ce îi lipsește Ucrainei pentru a câștiga războiul cu Putin. ”Vor fi pregătiți să treacă la ofensivă în 2023”

26 Iul. 2022, 07:44
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
26 Iul. 2022, 07:44 // Actual //  bani.md

O evaluare atentă arată că Ucraina poate respinge trupele invadatoare ruse dacă primește armele necesare de la Occident susține Richard Hooker, fost decan al Colegiului de Apărare al NATO și asistent special al președintelui SUA, într-un articol pentru Atlantic Council.

El spune că președintele Volodimir Zelenski poate ridica o armată de un milion de soldați instruiți, în ciuda pierderilor grele actuale. Aceasta este mult mai mult decât este capabilă să genereze Rusia. De fapt, întreaga armată rusă participă deja la războiul împotriva Ucrainei. Și aceasta include unități din Orientul Îndepărtat și Kaliningrad. Pe hârtie, armata rusă este formată din 850.000 de soldați. Dar, în realitate, Moscova este capabilă să trimită mai puțin de 300.000 pe câmpul de luptă. Restul sunt militari ai serviciilor de securitate, grăniceri și alte structuri. Nu sunt pregătiți pentru război împotriva Ucrainei. Armata rusă a suferit pierderi dureroase care nu pot fi compensate de recruți și rezerviști slab pregătiți. Putin nu poate recurge nici la mobilizare deschisă, fără a-și pune regimul în pericol. În timp, avantajul resurselor umane al Ucrainei nu va face decât să crească.

În ceea ce privește echipamentele, Ucraina este bine dotată cu arme de calibru mic, echipament individual de protecție, drone, precum și rachete antitanc și antiaeriene. Are forțe semnificative de tancuri și artilerie, informații bune și un sistem feroviar dezvoltat care îi permite să transfere rapid trupe și provizii. Dar majoritatea tancurilor ucrainene nu au dispozitive de termoviziune, navigație GPS, muniție modernă și blindaj. Majoritatea sistemelor de artilerie ale Ucrainei sunt remorcate, ceea ce le face vulnerabile la contraatacuri rusești. Tancurile și artileria ucrainene sunt, de asemenea, numeric mai mici decât ale ​​Rusiei, care are rezerve semnificative de sisteme mai moderne.

SUA dispun de un număr mare de tancuri M1A1 și obuziere autopropulsate M109A6

Între timp, depozitele din SUA au un număr mare de tancuri M1A1 și obuziere autopropulsate M109A6, care au fost înlocuite cu modele îmbunătățite. Aceste mașini sunt capabile să satisfacă pe deplin nevoile actuale. Și pot fi readuse în stare de luptă relativ repede pentru a fi predate Ucrainei. În ciuda faptului că aceste tancuri și obuziere cu greu pot fi numite cele mai noi tehnologii, ele sunt destul de aprope de sistemele pe care rușii le au. În prezent, curajul și rezistența ucrainenilor au făcut posibilă rezistența în fața agresiunii ruse. Cu toate acestea, sunt necesare capacități tehnice pentru a câștiga.

Ucrainei îi lipsesc echipamentul cu rază lungă de acțiune și forța aeriană

Autorul subliniază că Ucrainei îi lipsesc echipamentul cu rază lungă de acțiune și forța aeriană. Fără o forță aeriană puternică și o cantitate semnificativă de artilerie de rachete, apărătorii ucraineni nu vor putea distruge sistemele rusești cu rază lungă de acțiune care distrug orașe întregi din est. Un număr mic de instalații HIMARS au contribuit la reducerea capacităților rusești. Dar Ucraina are nevoie de și mai multe astfel de arme. Forțele aeriene ucrainene au luptat eroic. Dar sunt capabile să efectueze 10-20 de zboruri pe zi, adică doar 10% din cele efectuate de Rusia. Aliații NATO și partenerii de coaliție au oferit un sprijin aerian puternic în Kosovo, Irak și Afganistan. Și o pot face din nou fără a fi nevoiți să-și trimită trupele în primele linii. Cel mai puțin care se poate face este să se permită Poloniei și altor țări care au făcut parte odată din blocul Pactului de la Varșovia să transfere în Ucraina MiG-29 și Su-25 de fabricație sovietică. Acest lucru va schimba foarte mult situația de pe teren.

Preluarea noilor echipamente și antrenarea soldaților va necesita timp. Prin urmare, o contraofensivă în 2022 va fi problematică. Cu toate acestea, armata ucraineană a demonstrat o mare adaptabilitate și pricepere în utilizarea unei game largi de echipamente pe care le-a primit deja din Occident.

„ În condițiile reînarmării și pregătirii, Forțele Armate ale Ucrainei vor fi pregătite să treacă la ofensivă în 2023 ”, scrie autorul.

Pentru ca Ucraina să dobândească capacități ofensive, liderii Occidentului trebuie să răspundă câteva întrebările existențiale. Chiar vor ca Putin să piardă? Pot fi descurajați de un baraj constant de amenințări umilitoare, în special cele care implică utilizarea armelor nucleare? Doctrina rusă a escaladării de dragul detensionării se rezumă de fapt la o simplă teză: „Dacă nu ne permiteți să ne ocupăm vecinii, vă vom distruge cu arme nucleare”. Conform acestei logici, Occidentul nu se poate opune nicăieri agresiunii ruse.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

13 Aug. 2026, 16:41
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Aug. 2026, 16:41 // Actual //  Grîu Tatiana

Mai mulți primari și locuitori din raionul Anenii Noi își exprimă din nou opoziția față de planul Ministerului Mediului de a amplasa un centru regional de management al deșeurilor în apropierea satelor Puhăceni și Șerpeni. Declarațiile au fost făcute joi, 13 august, în cadrul unei conferințe de presă.

Primarul satului Puhăceni, Veaceslav Plămădealî, a criticat modul în care, potrivit lui, autoritățile centrale au abordat proiectul și a cerut ca opiniile comunităților locale să fie luate în considerare. Acesta a reiterat că localnicii ar fi aflat despre proiect din presă și se întreabă de ce centrul nu ar putea fi amplasat într-o altă locație.

„Suntem nemulțumiți de abordarea aceasta tranșantă, îndrăzneață a Guvernului, Ministerului Mediului, ignorând viziunea cetățenilor asupra acestei probleme sensibile”, a declarat primarul.

Opoziția este exprimată și de agenții economici din zonă. Un antreprenor din satul Speia susține că amplasarea centrului ar putea afecta agricultura și competitivitatea producătorilor locali.

„Va fi permanent poluare, multe mașini, praf. O să ne ceară certificate ca marfa noastră să corespundă la unele cerințe. Nu vom fi competitivi pe piață. Acolo solul este foarte fertil”, a spus acesta.

Un alt agent economic din zonă consideră că impactul proiectului ar putea fi unul major pentru întregul raion.

„Tot ce se plănuiește o să aducă un impact nu doar economic, dar din toate privințele. Raionul Anenii Noi va fi distrus. Toți știu că Puhăceni e pe malul Nistrului și producția e curată. Va fi aerul otrăvitor, producția nu vom avea unde să o vindem”, a declarat acesta.

Locuitorii cer, la rândul lor, ca decizia să fie luată doar după consultarea comunităților și se plâng că proiectul ar putea afecta pădurile, iazurile și mediul înconjurător.

„Cerem o decizie europeană. Aceasta se face cu lumea, nu se joacă prin ministere”, a spus o locuitoare din Speia.

„Ne va afecta, sunt păduri, iazuri. Toți sunt îngrijorați de această temă… dacă se otrăvește apa? Noi toți ne folosim de ea”, a declarat un locuitor din Cobusca Veche.

Primarul localității Botnărești, Victor Gori, susține că efectele proiectului ar urma să fie resimțite de mai multe localități din raion.

„Vor fi afectate toate localitățile din împrejurimea acestui loc. Moral nu este corect ca acest poligon să fie amplasat în raionul Anenii Noi”, a spus edilul.

La rândul său, primarul din Țînțăreni, Vadim Bulgaru, a declarat că nu își dorește un nou poligon de deșeuri în raion, indiferent de rezultatele evaluărilor privind impactul asupra mediului.

„Nu aș mai vrea să apară încă un poligon de deșeuri pe teritoriul raionului Anenii Noi indiferent care ar fi impactul, chiar să fie și impact zero. Nu vreau la noi în raion un poligon de deșeuri.Ar trebui să consultăm și populația, vorbim de opțiuni, aici nu am văzut”, a declarat acesta.

De asemenea, primarul satului Bulboaca, Ion Berzoi, a invocat și riscurile pentru fondul forestier și resursele de apă din zonă.

„Acolo este zona sanitară a pădurii, nu se respectă zona de protecție. Sunt căpriori, fazani, iepuri. Este bazin, este înclinație la sol și izvoare sunt. Orice deșeuri nu miros a dulceață, nu există o gunoiște care să nu miroase. Locul nu este potrivit, se încalcă normele de mediu. Trebuie să găsim o locație împreună, să arate că nu va fi impact asupra mediului”, a declarat edilul.

Acesta a cerut identificarea unei locații în urma consultărilor cu autoritățile locale și populația și realizarea unor studii care să demonstreze că proiectul nu va avea un impact negativ asupra mediului.

Anterior, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a declarat că proiectul se află în etapa de consultări, iar îngrijorările localnicilor urmează să fie analizate înainte de continuarea procedurilor. Ministrul a dat asigurări că viitorul centru regional va avea o infrastructură modernă, construită conform standardelor europene, și că impactul asupra mediului va fi redus.

Potrivit proiectului, centrul regional de gestionare a deșeurilor ar urma să deservească peste 1,1 milioane de locuitori din municipiul Chișinău și raioanele Anenii Noi, Criuleni, Dubăsari, Hîncești, Ialoveni, Strășeni și Orhei.

Proiectul „Deșeuri solide în Republica Moldova” are un buget de peste 200 de milioane de euro, bani proveniți din împrumuturi și granturi externe, precum și din Fondul Național de Mediu.