FlyOne anunță noi întârzieri de zboruri. Cursele care vor fi afectate pe 28 iulie

28 Iul. 2022, 09:30
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
28 Iul. 2022, 09:30 // Actual //  MD Bani

Compania aeriană FlyOne vine cu un anunț important pentru pasageri. Cursele de astăzi, 28 iulie 2022, vor fi operate cu întârziere.

Anunțul vine după ce, în seara zilei de 27 iulie curent, o nouă alertă cu bombă a fost anunțată la aeroport. Astfel, FlyOne vine cu unele precizări pentru pasageri.

Mai exact, vor suferi modificări cursele Heraklion, Verona, Tel Aviv și Antalya.

„Cursele planificate pentru data de 28 iulie: Heraklion, Verona, Tel Aviv și Antalya vor avea modificări în lanț. Pasagerii sunt rugați să se informeze despre schimbările de operare din notificările expediate prin intermediul poștei electronice și a aplicației mobile FLYONE.”
Așadar, pasagerii sunt îndemnați să se informeze despre zborul lor. De asemenea, ei vor fi informați prin intermediul adresei de email și a aplicației mobile FLYONE.
Nu este prima dată când alertele cu bombă dau peste cap orarul zborurilor. Anterior, atât FlyOne cât și AirMoldova au anunțat despre anularea sau operarea cu întârziere a mai multor zboruri.

05 Aug. 2026, 15:44
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
05 Aug. 2026, 15:44 // Actual //  Ursu Victor

Mișcarea Civică ”Construim Încredere” propune Guvernului o regândire a politicii fiscale, după retragerea proiectului inițial în urma criticilor venite din partea societății și a mediului de afaceri. Reprezentanții Mișcării susțin că noul document nu trebuie să fie doar o versiune modificată a proiectului retras, ci să pornească de la o distribuire mai echitabilă a poverii fiscale.

Principiul propus de ”Construim Încredere” este ca statul să taxeze mai puțin ceea ce trebuie să crească – munca, investițiile și producția – și să protejeze consumul esențial și persoanele vulnerabile. În același timp, cei cu o capacitate de plată mai mare ar urma să contribuie mai mult la buget.

Printre principalele propuneri se numără aplicarea unei progresivități rezonabile pentru veniturile personale foarte mari, dar doar pentru partea de venit care depășește un anumit prag. Pentru veniturile mici și medii este propusă menținerea unei fiscalități moderate. Totodată, mișcarea pledează pentru majorarea treptată a scutirii personale și a deducerilor pentru familiile cu copii.

 

O altă propunere vizează introducerea unei cote TVA de 11% pe întregul lanț agroalimentar, de la producția primară până la procesare și comercializare. Potrivit inițiatorilor, măsura ar reprezenta un compromis între necesitatea veniturilor la buget, competitivitatea producătorilor autohtoni și prețurile accesibile la alimente.

În același timp, ”Construim Încredere” se opune majorării TVA pentru medicamente și produsele destinate alimentației copiilor, solicitând menținerea regimului preferențial existent.

Mișcarea propune și stimularea investițiilor reale printr-o cotă preferențială pentru profitul reinvestit în echipamente, tehnologii, digitalizare, eficiență energetică și cercetare-dezvoltare. Pentru mediul rural ar putea fi introduse stimulente suplimentare, iar microîntreprinderile și fermele mici ar urma să beneficieze de regimuri fiscale simplificate.

Pe lista propunerilor se regăsește și impozitarea temporară a supraprofiturilor obținute în perioade economice excepționale. Măsura ar trebui aplicată pe baza unor criterii clare și predictibile și să fie limitată în timp.

„O politică fiscală bună nu este cea care colectează mai mult, ci cea care colectează echitabil, stimulează dezvoltarea și folosește responsabil fiecare leu. Republica Moldova are nevoie de un contract fiscal corect între cetățean, economie și stat — iar statul trebuie să-și asume și el partea sa: să cheltuiască eficient, să combată evaziunea și să explice transparent fiecare leu în plus pe care îl cere de la contribuabil”, a declarat Olesea Stamate, fondatoarea Mișcării.

Organizația îndeamnă Guvernul ca noua politică fiscală să nu pornească de la întrebarea „ce taxe putem majora?”, ci de la trei obiective: cum poate fi stimulată economia să producă și să investească mai mult, cum poate fi distribuită echitabil contribuția la buget și cum pot fi protejați oamenii pentru care fiecare leu contează.