Cancelarul german în Canada, mari interese de afaceri și joc de v-ați ascunselea cu geopolitica și gazul lichefiat

22 Aug. 2022, 04:17
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
22 Aug. 2022, 04:17 // Actual //  bani.md

Cancelarul Olaf Scholz (SPD) și ministrul Economiei, Robert Habeck (Verzi) merg duminică în Canada, cu o delegație de oameni de afaceri. Vizite la Montréal, Toronto și Stephenville, un oraș de coastă din Newfoundland, sunt planificate până marți, împreună cu premierul canadian, Justin Trudeau. Obiectivul călătoriei este cooperarea bilaterală în domeniile climei și energiei, anunță guvernul german.

Mai exact, este planificată semnarea unui acord de cooperare pe tema hidrogenului. Gazul natural lichefiat (GNL) pare a nu fi pe ordinea de zi. Din cauza lipsei infrastructurii de export, furnizarea de gaz canadian în Europa este dificilă.

Nu e public dacă, pe lângă politica energetică, ar urma să fie discutate și chestiuni geopolitice, precum cooperarea NATO și relația cu Rusia și China. Cancelarul și vicecancelarul sunt însoțiți de o duzină de reprezentanți din mediul economic.

Economia germană speră că aceasta vizită la nivel înalt va oferi un impuls semnificativ relațiilor comerciale dintre cele două țări. „Vizita cancelarului în Canada trimite un semnal important pentru economia germană, intens activă pe plan internațional”, a declarat președintele Asociației Camerelor Germane de Industrie și Comerț (DIHK), Peter Adrian, înainte de plecarea celor doi șefi de guvern la Montreal.

Comerțul exterior german se confruntă cu provocări majore din cauza problemelor existente pe sursele și lanțurile de aprovizionare, precum și a schimbărilor pe piețele de vânzare, din cauza războiului din Ucraina.

„Pentru a realiza această realiniere a economiei noastre internaționale, sunt necesare parteneriate noi și, în același timp, mai intense”, a spus Adrian. „În acest sens, vizita în Canada a cancelarului federal și a ministrului Economiei vine la momentul potrivit”.

Șeful DIHK speră că ratificarea acordului de liber schimb CETA, dintre UE și Canada, care este așteptată în toamnă, va da un nou impuls relațiilor comerciale. „Ar da un semnal eficient pentru piețele deschise și comerțul bazat pe reguli, în vremuri dificile de politică comercială”.

Adrian a subliniat că volumul anual al comerțului cu mărfuri a crescut cu o cincime, de când a început aplicarea provizorie a acordului CETA, în 2017.

Potrivit anunțului oficial, va fi vorba despre calculatoare cuantice, un acord referitor la hidrogen și o centrală eoliană în Newfoundland. Deși Canada este al șaselea mare producător de gaze din lume, nu s-au anunțat discuții despre livrări viitoare de gaz lichid, sau despre terminale GNL.

Există motive pentru care gazul nu este discutat, cel puțin public, în timpul vizitei. Scandalul din jurul turbinei cu gaz pentru conducta Nord Stream 1 din Marea Baltică și-a pus amprenta asupra Canadei. De atunci, relațiile germano-canadiene au fost sub presiune.

Componenta a fost în revizie la Montreal, Canada, la jumătatea lunii iunie. În același timp, Kremlinul a redus livrările de gaze către Germania prin Nord Stream 1, dând vina pe componenta lipsă. Din cauza sancțiunilor, Canada nu a vrut să elibereze turbina, pentru transportul retur în Rusia. Și a făcut-o abia după ce guvernul german a cerut acest lucru.

22 Oct. 2026, 17:17
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
22 Oct. 2026, 17:17 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Linia electrică Vulcănești–Chișinău, unul dintre cele mai importante proiecte pentru securitatea energetică a Republicii Moldova, ar urma să fie pusă în funcțiune la sfârșitul lunii octombrie sau, cel târziu, la începutul lunii noiembrie. Cu toate acestea, Ministerul Energiei nu oferă o garanție fermă că termenul va fi respectat, după numeroasele amânări ale proiectului. Secretarul de stat Carolina Novac a declarat, în Parlament, că aceasta este informația transmisă instituției și a recunoscut că lucrările s-au confruntat cu probleme tehnice și dificultăți în identificarea echipamentelor necesare.

Subiectul a fost abordat după ce deputatul Petru Burduja i-a cerut reprezentantei Ministerului Energiei să confirme public că proiectul va deveni operațional la sfârșitul lunii octombrie sau la începutul lunii noiembrie, în condițiile în care termenele de finalizare au fost amânate în repetate rânduri.

„Întreb pentru ca să audă și cetățenii: nu se va schimba acest termen? Având în vedere că este vorba despre securitatea energetică și că, din 2024 până în prezent, s-a amânat de mai multe ori darea în exploatare a acestui proiect, rog încă o dată să confirmați că va fi pus în funcțiune în perioada menționată”, a solicitat parlamentarul.

În răspunsul său, Carolina Novac a reiterat calendarul anunțat anterior, dar a precizat că acesta reprezintă informația de care dispune Ministerul Energiei.

„Aceasta este informația pe care am primit-o. Sfârșitul lunii octombrie și maximum începutul lunii noiembrie. Aceasta este informația pe care o pot oferi”, a declarat secretara de stat.

Oficialul de la Ministerul Energiei a subliniat că punerea în funcțiune a liniei reprezintă o prioritate majoră pentru Ministerul Energiei, în special în contextul apropierii sezonului rece, când siguranța alimentării cu energie electrică devine esențială.

„Pentru noi, la Ministerul Energiei, acest proiect este de maximă importanță, cu atât mai mult când intrăm în sezonul de iarnă și vrem să ne asigurăm că acest proiect este pus în operare și linia este energizată efectiv”, a explicat Novac.

Secretara de stat a atras însă atenția că respectarea termenelor nu trebuie să compromită cerințele tehnice și de securitate. Potrivit acesteia, toate lucrările trebuie executate la standardele necesare pentru a evita eventuale probleme în exploatare.

Carolina Novac a oferit și explicații privind dificultățile care au întârziat finalizarea proiectului. Una dintre acestea a fost defecțiunea unui autotransformator, echipament esențial pentru funcționarea infrastructurii energetice, care a necesitat reparații în Spania.

„Autotransformatorul care era defect și a fost livrat din Spania a fost reparat în perioada august–septembrie”, a precizat oficialul.

O altă problemă a vizat identificarea unor cabluri necesare pentru liniile terțiare de 35 kV. Potrivit secretarei de stat, echipamentele au fost identificate cu ajutorul consultanților implicați în proiect, însă procesul a fost îngreunat de deficitul regional de componente pentru infrastructura energetică.

Novac a explicat că situația este influențată inclusiv de războiul din Ucraina, unde bombardamentele rusești asupra infrastructurii energetice au crescut cererea pentru echipamente de înaltă tensiune și componente specializate.

„Vedeți și în Ucraina ce se întâmplă. Sunt bombardamente asupra infrastructurii critice de energie electrică și atunci există și o anumită penurie în regiune pentru identificarea acestor echipamente”, a declarat reprezentanta Ministerului Energiei.

Aceasta a dat asigurări că echipamentele necesare au fost identificate și că lucrările continuă într-un ritm accelerat.

Linia electrică Vulcănești–Chișinău, supranumită „Linia independenței energetice”, are o lungime de 157 de kilometri și va conecta Stația Vulcănești de 400 kV cu Stația Chișinău de 330 kV. Proiectul este finanțat de Banca Mondială și are o valoare de aproximativ 61 de milioane de euro.

Construcția liniei propriu-zise a fost încheiată în noiembrie 2025, însă punerea în exploatare a întregului proiect a fost amânată de mai multe ori din cauza problemelor tehnice la Stația electrică Chișinău.

Deși inițial infrastructura trebuia să devină operațională în decembrie 2025, autoritățile au anunțat ulterior termene în martie, mai, iunie și august 2026, fără ca proiectul să fie pus în exploatare comercială. Ultimul termen, sfârșitul lunii octombrie – începutul lunii noiembrie, reprezintă deja a șasea amânare anunțată public.