Puterea de cumpărare a moldovenilor a crescut de 1,6 ori în 31 de ani de independență

26 Aug. 2022, 10:34
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
26 Aug. 2022, 10:34 // Actual //  bani.md

La 31 de ani de al independență, astăzi, puterea reală de cumpărare a salariilor în Moldova este de 1,6 ori mai mare decât în 1991. Primii doi ani de independență s-au remarcat prin scăderea de 5 ori a puterii de cumpărare a salariilor la moldoveni, constată economistul Veaceslav Ioniță.

Potrivit lui, doar peste 17 ani în 2008, salariul mediu pe economie a depășit ca putere de cumpărare salariul din 1991. În anul 2020 salariul în Moldova era în valori reale de 1,9 ori mai mare decât în 1991. De fapt este anul cu cel mai mare salariu ca valoare reală din toate timpurile.

„Creșterea puternică a prețurilor din ultimii doi ani a redus puterea de cumpărare a moldovenilor cu 14,4%. Comparativ cu anul 1993, când salariul moldovenilor a ajuns la cel mai scăzut nivel, în prezent salariul real este de 8,3 ori mai mare”, a punctat Ioniță.

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.