Ce avere a avut Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, cel mai longeviv monarh britanic

09 Sept. 2022, 05:30
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
09 Sept. 2022, 05:30 // Actual //  bani.md

Regina Elisabeta a avut o avere de 425 de milioane de dolari, dintre care doar 160 de milioane de dolari sunt moşteniţi de la mama ei, scria Bloomberg în 2015.

Regina Elisabeta II a Angliei s-a născut pe 21 aprilie 1926 la Londra şi a fost încoronată pe 6 februarie 1952. Ea este primul copil al Prinţului Albert, Duce de York (viitorul rege George al VI-lea) şi al Ducesei de York. Ea a decedat joi, 8 septembrie 2022.

“Regina nu este atât de bogată cum cred ceilalţi”, spunea Sally Bedell Smith, autoarea scrierii biografice publicată în 2012, „Elizabeth the Queen: The life of a Modern Monarch.”

Regina Elisabeta II avea aproape 75 de milioane de dolari din investiţii, 160 de milioane de dolari fiind bani moşteniţi de la mama ei. A avut proprietăţi în valoare de 110 milioane de dolari, o colecţie de timbre care valora circa 75 de milioane de dolari şi un grajd de 10 milioane de dolari, scrie Bloomberg.

Palatul Buckingham, bijuteriile coroanei regale şi colecţia de artă nu au făcut parte din averea Reginei Elisabeta, ele fiind păstrate pentru noile generaţii. Casa Regală valorează 57 de miliarde de dolari din economia Marii Britanii, conform unei firme de consultanţă.
Palatul Buckingham are 775 de camere şi o grădină de 161.880 de metri pătraţi.Specialiştii sunt de părere că proprietatea valorează 2 miliarde de dolari, mai scria Bloomberg.

12 Nov. 2026, 15:36
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
12 Nov. 2026, 15:36 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Produsele alimentare riscă să intre într-un nou val de scumpiri, pe măsură ce oferta de produse autohtone se va reduce, iar piața internă va deveni tot mai dependentă de importuri, potrivit  avertismentului BNM, care atrage atenția că majorarea prețurilor alimentare pe piețele internaționale ar putea fi transmisă treptat și consumatorilor moldoveni.

Potrivit BNM, în trimestrul III al anului 2026, ritmul anual de creștere a prețurilor la produsele alimentare s-a temperat și a ajuns la o medie de 5,03%, cu 0,87 puncte procentuale mai puțin decât în trimestrul precedent. Evoluția a fost determinată în principal de recolta agricolă favorabilă, care a contribuit la creșterea ofertei de produse autohtone și la reducerea presiunilor asupra prețurilor.

Cele mai importante contribuții la temperarea inflației alimentare au venit din partea legumelor, ouălor și produselor din carne.

„Condițiile climaterice favorabile din anul curent au susținut dezvoltarea culturilor agricole, contribuind la formarea unei oferte relativ mari de produse autohtone pe piața locală”, constată Banca Națională.

Totuși, situația favorabilă de pe piața internă contrastează cu evoluțiile internaționale. În timp ce în Moldova ritmul scumpirilor alimentare s-a temperat, pe piețele externe prețurile au continuat să crească. Potrivit datelor prezentate de BNM, produsele alimentare pe piața internațională au fost, în trimestrul III 2026, în medie cu 3,4% mai scumpe decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Banca centrală avertizează că această diferență ar putea deveni o problemă pentru consumatorii moldoveni în lunile următoare, odată cu diminuarea stocurilor de produse agricole autohtone și creșterea ponderii alimentelor importate.

Astfel, presiunile inflaționiste externe ar putea determina noi majorări ale prețurilor la produsele alimentare comercializate în Republica Moldova.

În plus, BNM atrage atenția că scumpirea energiei, a fertilizanților și a transportului la nivel internațional riscă să se transmită treptat în costurile de producție și, ulterior, în prețurile finale ale alimentelor.

Pentru anul 2026, Banca Națională prognozează o creștere medie anuală de 5,9% a prețurilor produselor alimentare, iar pentru 2027 estimează un ritm de 5,8%.

Deși aceste prognoze indică o temperare a presiunilor inflaționiste față de unele perioade precedente, ele nu presupun ieftinirea generalizată a alimentelor, ci continuarea creșterii prețurilor într-un ritm mai moderat.

Potrivit BNM, evoluția prețurilor alimentare în perioada următoare va depinde de oferta agricolă internă, de cererea populației, de cursul de schimb al leului și de evoluția prețurilor internaționale.

În același timp, raportul arată că inflația generală a accelerat până la 8,6% în septembrie 2026, iar presiunile provenite din sectorul energetic și din importuri continuă să reprezinte riscuri pentru stabilitatea prețurilor.